ROWENTA continuă tradiția frumuseții: ELITE MODEL LOOK ROMÂNIA 2016 și-a ales câștigătorii!

Joi, 27.10.2016
de Diva Hair

Miercuri, 19 octombrie, într-o atmosferă ce a stat sub semnul frumuseții și eleganței, s-a desfășurat finala Elite Model Look România 2016, competiție susținută de ROWENTA. Selecția celor 12 finaliști a avut drept scop desemnarea celor doi câștigători care vor reprezenta România la Finala Mondială Elite Model Look 2016, din noiembrie, de la Lisabona, Portugalia.

 

Alexandra și Ștefan au câștigat aprecierea unanimă a juriului, dar și admirația și aplauzele publicului, dând dovadă de carismă, eleganță și spontaneitate, atribute sine qua non pentru o carieră internațională în domeniul modelling-ului.

Cu emoții inerente oricărui concurs și cu multe speranțe, finaliștii au defilat pe catwalk, sub privirile intransigente ale unui juriu alcătuit din personalități din lumea modelling-ului și frumuseții, printre care s-au numărat Andreea Ibacka, blogger şi ambasador Rowenta în România, și Gabriela Velicu - Trade Marketing Manager Rowenta - Groupe SEB. Tinerii au prezentat ultimele trenduri în modă și au demonstrat, pentru două ore, că eleganța și rafinamentul predomină întotdeauna la Elite Model Look.


 

“Este deja un fapt cunoscut că Rowenta, ca un adevărat ambasador al frumuseții, susține, an de an, concursul Elite Model Look la nivel internaţional. Continuând această tradiție, Rowenta s-a alăturat pentru a treia oară consecutiv competiției din România în calitate de Partener Oficial. Din dorința de a oferi frumuseții susținerea de care are nevoie, brandul a dezvoltat o linie de produse dedicate - ROWENTA for Elite Model Look.”, declară Gabriela Velicu - Trade Marketing Manager Groupe Seb.

Toți cei prezenți la acest eveniment au avut ocazia să trăiască momente de neuitat în fascinantul univers al modelling-ului, iar la finalul unei seri magice au făcut cunoștință cu cei doi câștigători ai prestigioasei competiții, Alexandra și Ștefan, care vor duce numele României mai departe, în finala mondială din Portugalia.

 

Despre concursul Elite Model Look

 

Elite Model Look România 2016 susținut de ROWENTA a decis, în urma prestațiilor de miercuri seară, că Alexandra și Ștefan sunt cei mai potriviți să reprezinte România la finala mondială din noiembrie 2016, de la Lisabona.

 

Ajuns la ediția cu numărul 33, Elite Model Look 2016 susținut de Rowenta este cel mai cunoscut concurs de modelling la nivel mondial, oferind aspiranților la o carieră în acest domeniu, deopotrivă fete și băieți, șansa de a călca pe urmele unor modele celebre, precum Cindy Crawford, Stephanie Seymour, Gisele Bundchen ori Constance Jablonski.

 

Gama de produse ROWENTA for Elite Look Model dedicate competiției de modelling combină stilurile și tendințele din cadrul prezentărilor de modă şi caracterul practic și inteligent, propunând produse must have pentru orice femeie, de la plăci de îndreptat părul la ondulatoare, uscătoare de păr, perii rotative și epilatoare.

 

Despre Rowenta

Rowenta a luat naștere în 1909, în Germania. Brandul satisface nevoile consumatorilor aflați în căutarea produselor de înaltă performanță, ușor de folosit și cu design funcțional pentru uzul cotidian. Rowenta dispune de o gama largă de produse, de la dispozitive pentru hairstyling și epilatoare, la aspiratoare și produse pentru îngrijirea țesăturilor, create din respect pentru consumator și mediul înconjurător.

Pentru mai multe informații accesați:

www.rowenta.ro / https://www.facebook.com/RowentaRomania

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016