Serul din două ingrediente care te scapă de ridurile din jurul ochilor

Serul din două ingrediente care te scapă de ridurile din jurul ochilor

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Ridurile din jurul ochilor sunt primul lucru care ne face să ne îngrijorăm pe măsură ce îmbătrânim. Ele apar de nicăieri și ne fură din tinerețe. Totuși ele sunt mai degrabă un rezultat al pielii noastre subțiri decât al vârstei. Nu trebuie să fii bătrână ca să ai aceste riduri.

Vârsta nu este singura cauză a apariției ridurilor. Soarele, faptul că ne încruntăm, că râdem, fumatul, acneea, mișcarea mușchilor, intervențiile chirurgicale și rănile sunt doar câteva dintre cauzele care favorizează apariția acestor riduri de expresie. Dacă observi mai multe linii subțiri doar sub un ochi, cauza poate fi faptul că zâmbești mai mult cu o parte a feței sau că dormi doar pe o parte.  Atunci când faci asta, pui o presiune mai mare asupra părții respective, fapt ce duce la apariția ridurilor sub ochi.

Deși multe femei apelează în prezent la diferite intervenții chirurgicale sau tratamente dureroase ce presupun injectarea unor subtanțe în piele, aceste lucruri nu sunt tocmai indicate. Ceea ce trebuie să facem este să ne întoarcem la natură, pentru că ea ne oferă soluții pentru toate problemele noastre. Pentru reducerea ridurilor din jurul ochilor, putem prepara chiar la noi acasă un ser miraculos ce duce la atenuarea liniilor fine în doar câteva săptămâni de aplicare.

De ce ai nevoie?

- 50 ml de ulei de argan;

- 5 capsule de vitamina E;

- 2 dischete de bumbac.

Cum procedezi?

- amestecă uleiul de argan cu vitamina E într-un recipient;

- înmoaie cele două dischete în amestecul rezultat și ține-le pe ochi 10 minute;

- înlătură dischetele și masează zona ochilor 3 minute;

- pentru a avea rezultatele dorite, fă acest lucru în fiecare seară. Vei vedea că pielea ta devine mai fină, mai elastică, iar ridurile vor începe să dispară.

Cum să previi ridurile

Poți să previi apariția liniilor fine din jurul ochilor prin evitarea substanțelor dăunătoare care le cauzează. Încearcă să nu stai foarte mult la soare, mai ales între orele 10:00 și 16:00, pentru că în acest interval soarele este cel mai puternic. Atunci când te expui la soare, folosește crema cu factor de protecție. Poartă ochelari de soare și pălărie pentru a-ți feri ochii de ultravioletele periculoase.

Dacă fumezi, încearcă să te lași, deoarece fumatul este principala cauză a pierderii elasticității pielii tale. Hidratează-ți pielea consumând cantități de apă suficiente. De asemenea, încearcă să nu dormi doar pe o parte a feței, ci să mai schimbi poziția de dormit.

Articolul urmator
Coate uscate: cauze și remedii
Coate uscate: cauze și remedii
Care este personalitatea ochilor tai?
Incepe quiz
Care este personalitatea ochilor tai?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (19)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.