Cele mai scumpe destinații turistice din lume

Cele mai scumpe destinații turistice din lume

Paula Rotaru

Sezonul concediilor se apropie, așa că agențiile de turism nu contenesc să ne întâmpine cu oferte care mai de care mai exotice.

Dacă nu ai apucat încă să îți planifici vacanța de vară și dispui de un buget generos, iată care sunt cele mai frumoase, dar și cele mai scumpe destinații turistice din lume!

Top cinci cele mai scumpe destinații turistice din lume

Chiar dacă următoarele destinații de vacanță sunt considerate scumpe, experiența de care vei avea parte va fi unică. Așadar, pune bani deoparte din timp și permite-ți ca măcar o dată în viață să ajungi în unul dintre aceste cinci locuri spectaculoase!

Paris, orașul iubirii și al mâncărurilor fine

Deși biletul de avion spre Paris nu este chiar atât de scump, hotelurile și restaurantele luxoase îți vor „ușura” portofelul de câteva mii de euro. Parisul este una dintre cele mai scumpe destinații turistice din lume, atrăgând anual milioane de vizitatori și vedete dornice să vadă muzee și clădiri cu o arhitectură impresionantă, dar și să guste din faimoasele trufe cu gust inconfundabil. 

Dacă îți „dă mâna” să te cazezi la cel mai luxos hotel din Paris, Le Meurice, situat la cinci minute distanță de Champs Elysées, te vei bucura de un decor „de aur”, la propriu. Arhitectura hotelului este absolut fermecătoare, iar preparatele de top aparțin artistului-bucătar Alain Ducasse, un chef cu renume în domeniul gastronomic. Iar decorul restaurantului nu se lasă mai prejos: pereții sunt pictați cu aur, la fel și vesela. Aici sunt servite cele mai bune trufe din lume, spun cei care au avut privilegiul să guste din asemenea bunătăți. Însă panorama superbă, mâncărurile fine, tratamentele Spa și ambientul regal au un preț pe măsură: cazarea pe o noapte la Le Meurice costă între 800 și 7000 de euro, în funcție de „pretenții”, iar o porție de trufe depășește lejer 1000 de euro. Ooh la la!

Insula Matangi, oaza miliardarilor

Dacă îți spunem că a fost listată în categoria celor „1000 de locuri de văzut înainte de a muri”, te vom convinge să îți petreci vacanța în acest loc rupt din Rai? Insula Matangi, una dintre cele 332 de insule care alcătuiesc Fiji, este o destinație turistică ideală pentru luna de miere, oferind îndrăgostiților peisaje superbe și relaxare totală, grație vegetației abundente, a apei de un albastru ireal și a tratamentelor corporale exclusiviste. 

Matangi

Iar vedetele au prins gustul acestui loc exotic, mai ales că este ferit de blițurile paparazzilor curioși. O singură noapte petrecută pe această insulă costă în jur de 700 de euro de persoană, iar biletul de avion depășește lejer 1000 de euro.

Cancun, Mexic

Cancun se detașează de imaginea sărăcăcioasă a Mexicului prin plajele cu nisip fin alb, împânzite de resorturi de lux cu peisaje fabuloase și preparate exotice, la care suspină cu jind milioane de turiști care vin anual în acest loc fermecător de pe planetă. Desigur, vei avea parte de acest răsfăț doar dacă dispui de economii consistente. 

Cancun

O noapte de cazare în resortul de cinci stele Le Blanc costă în jur de 800 de dolari, iar restaurantele sunt pe alese – îți menționăm doar unul: Ramona. Aici vei avea parte de o experiență culinară deosebită, iar decorul natural din lemn, pietre și multă verdeață te va binedispune instant. Chef Bladimir Garcia îți va pregăti cu dragoste faimosul ceviche, un fel de mâncare din pește și/sau fructe de mare foarte comun în țările din America Centrală și de Sud.

ramona

Specialitatea casei este „trilogia ceviche”, care constă în homar cu coriandru, creveți cu nucă de cocos și sos de mentă și caracatiță crocantă – toate ingredientele sunt proaspete, așa că îți vei încânta papilele gustative cu preparate de neuitat. Nu rata nici pâinicile dulci huilacoche, sub formă de rulouri! Un meniu fabulos, al cărui preț nu este specificat pe site-ul restaurantului, dar care presupunem că este destul de „piperat”, la fel ca sosul mexican.

Insula privată Fregate, paradisul din Seychelles

Dacă îți dorești o vacanță ferită de agitația specifică marilor orașe, insula privată Fregate este locul unde trebuie să ajungi. Această oază de verdeață face parte din arhipelagul republicii Seychelles și echivalează cu o experiență unică în viață, fiind înconjurată de plaje însorite cu nisip fin precum zahărul pudră. 

De asemenea, insula dispune de câteva resorturi de lux în care te poți răsfăța cu numeroase tratamente Spa, jacuzzi, piscină și preparate culinare exclusiviste, pe bază de fructe exotice și legume crescute în serele proprii, servite în locuri special amenajate, astfel încât invitații să se bucure de cele mai frumoase peisaje. 

Nu sunt de ignorat nici numeroasele specii de păsări prezente pe această insulă. Sporturi precum scuba diving, pescuit, navigație, tenis, yoga sau plimbări prin vegetația abundentă a muntelui Signale sunt oricând la dispoziția turiștilor amatori de mișcare. Însă acest răsfăț vine cu un preț pe măsură: un cuplu care vrea să se cazeze aici trebuie să plătească cel puțin 3000 de euro pe noapte.

Musha Cay Resort, Bahamas 

Această insulă tropicală aparține celebrului iluzionist american David Copperfield, care a cumpărat-o în 2006 contra sumei de 50 de milioane de dolari. Pe lângă fabuloasa sumă, magicianul a investit peste 35 de milioane de dolari în amenajarea complexului de 11 insule. Însă magia nu se oprește aici: 37.000 de dolari „dispar” ca prin minune din buzunarele celor care își doresc să petreacă o noapte de vis în acest colț de Rai deținut de Copperfield. Iar prețul poate urca până la 52.000 de dolari în plin sezon. 

Oferta este pe măsura celui mai pretențios turist: insula dispune de un aeroport privat, oferă intimitate desăvârșită, mâncăruri și băuturi divine, lux și confort cât cuprinde, centre de masaj, fitness, masă de biliard (care a aparținut cândva lui Houdini), piscine și chiar expediții în adâncurile Oceanului Atlantic. Mai mult decât atât, oaspeților de seamă li se pune la dispoziție un cinematograf în aer liber, pentru a se delecta cu filmele preferate pe plaja cu nisip fin ca zahărul!

Ți-ai dori să bifezi aceste destinații turistice? Sau, poate, ai făcut-o deja, caz în care suntem nerăbdătoare să îți aflăm părerea!

Descoperă și cele mai iubite destinații turistice din România! 

Surse foto: mushacay.com, claudiopellettieri.com, mangoafricansafaris.com, fijivacations.com, gqmagazine.fr, cancun.com, fregate.com

Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.