Avortul - implicatii si urmari

Avortul - implicatii si urmari

Andreea Gluh, redactor

Nu se stie niciodata unde te poate duce viata. Poate ca iti doresti sa ai copii sau, din contra, cariera este pe primul plan. Unul dintre cele mai delicate subiecte de discutie atunci cand vine vorba despre familie il reprezinta, insa, avortul. Implicatiile si urmarile acestuia sunt numeroase si au fost dezbatute indelung.

Avortul reprezinta o intrerupere prematura a sarcinii. Aceasta poate avea loc spontan, din cauze naturale sau poate fi o intrerupere provocata din diverse motive: fie fatul are malformatii congenitale grave, fie sarcina pune in pericol viata mamei ori pur si simplu aceasta din urma nu este pregatita pentru un copil. Exista si situatii de avorturi provocate in urma sarcinii instalate dupa un viol sau dupa un incest. In acest caz, necesitatea procedurii tine atat de latura psihologica a victimei, cat si de cea genetica (este cunoscut faptul ca urmasii proveniti din parinti cu grad de rudenie apropiat pot avea defecte genetice grave).



Procedura premergatoare avortului

Pentru ca medicul sa se asigure ca procedura de avort poate fi dusa la bun sfarsit, este obligatorie urmarea unor etape. Din aceasta categorie fac parte:
-realizarea unui test de sarcina, pentru a se confirma instalarea acesteia precum si o ecografie transvaginala in scopul determinarii varstei exacte a sarcinii;
- anamneza pacientei, care se constituie intr-o istorie a antecedentelor ginecologice ale acesteia;
- recoltarea de probe de sange pentru stabilirea grupei sanguine, a Rh-ului si a parametrilor sanguini;
- realizarea unui examen de urina in scopul excluderii posibilitatii unei infectii urinare;
- recoltarea unor probe vaginale si a unui frotiu Papanicolau, aceste investigatii fiind utile pentru determinarea starii de sanatate a colului uterin si a vaginului;
- verificarea tensiunii arteriale si a pulsului.


Metode medicale de provocare a avortului si implicatiile lor

Exista doua metode pentru provocarea unui avort planificat: cea chirurgicala si cea medicamentoasa. In cazul celei dintai, medicul tau va alege procedeul de aspiratie a tesutului fetal sau chiuretarea uterului dupa dilatarea colului uterin, in functie de varsta sarcinii.

Astfel, pentru o sarcina cu varsta de patru saptamani, se poate opta pentru aspiratia manuala, realizata prin intermediul unui tub care face corp comun cu o seringa. Daca varsta fatului este de minim sapte saptamani, aspiratia este realizata mecanic, cu ajutorul unui tub si a unei pompe electrice.
Sarcinile avansate (13-24 saptamani) se intrerup prin metoda chiuretajului, pentru ca intregul tesut fetal sa fie indepartat din uter. Orice urma ramasa iti poate provoca o infectie, astfel incat este necesara curatarea completa a peretelui uterului. Intreaga procedura are loc sub anestezie totala sau partiala, in functie de complexitatea ei.

Daca esti nevoita sa apelezi la metoda chirurgicala de avort, ai grija sa te prezinti la controalele medicale pe care ti le recomanda medicul curant, pentru a preintampina orice complicatie.

In ceea ce priveste metoda medicamentoasa, avortul provocat prin intermediul acesteia este un proces cu o durata mai lunga, de la cateva zile pana la cateva saptamani si este indicata in cazul femeilor aflate in primul trimestru de sarcina.

Procedura se bazeaza pe administrarea unor combinatii de tipul Mifepristonei cu Misoprostol (pentru sarcina cu varsta de pana la sapte saptamani) respectiv al Methotrexatului cu Misoprostol (pentru sarcinile de pana la noua saptamani), insa numai la recomandarea medicului.
Nici de aceasta data nu trebuie sa uiti de controalele medicale obligatorii in urma procedurii.

Urmarile unui avort

Pe langa urmarile fizice ale unui avort provocat, care constau in sangerari vaginale si dureri care pot fi reduse ca intensitate cu ajutorul analgezicelor, exista si unele consecinte de ordin psihologic. Printre acestea se numara depresiile clinice, anxietatea, labilitatea emotionala si anorexia nervoasa. Asadar, daca trebuie sa apelezi la serviciile unui centru medical pentru un avort, consulta si opinia unui psiholog, care te poate ajuta sa depasesti situatia din punct de vedere emotional.

In urma unui avort, pot aparea si unele complicatii de ordin medical. Apeleaza de urgenta la un doctor daca observi ca faci febra, daca apare o hemoragie insotita sau nu de dureri puternice, care nu cedeaza in urma administrarii de analgezice, daca apar inflamatii in zona genitala sau stari de rau generalizat ori daca secretia vaginala isi modifica aspectul.

In general, provocarea unui avort nu impiedica instalarea sarcinilor urmatoare, insa exista riscul ca ele sa fie afectate. Pana cand organismul si psihicul tau isi vor reveni complet, este indicat sa folosesti o metoda contraceptiva sigura daca vrei sa eviti o sarcina nedorita.

Indiferent de motivul care te determina sa ceri sfatul unui medic pentru un avort, ia in calcul toate implicatiile care pot aparea pe parcurs. Este foarte important sa cunosti etapele si consecintele acestui proces, pentru a preintampina stresul la care este supus organismul.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.