Ce sunt prebioticele și care sunt beneficiile lor

Ce sunt prebioticele și care sunt beneficiile lor

Redactor Alexa Galgau

Nu mai este un mister pentru nimeni că sănătate de fier este strâns legată de funcția digestivă, iar atunci când aceasta este încetinită sau ineficientă, apar rapid diverse afecțiuni. Pentru a avea un sistem digestiv sănătos, avem nevoie de probiotice și prebiotice. Deși acești termeni sunt adesea confundați între ei, ei nu reprezintă același lucru.

Află ce sunt prebioticele și ce importanță au ele în organism, atât la adulți, cât și la copii!

Ce sunt prebioticele?

Iată un adevăr care s-ar putea să te înspăimânte: există mai multe bacterii în sistemul digestiv decât celule în corpul uman. Microflora din acesta reprezintă un adevărat ecosistem, al cărui echilibru este esențial pentru sănătatea noastră. O mare parte dintre bacteriile prezente în intestine nu sunt dăunătoare. Dimpotrivă, creează un mediu în care bacteriile periculoase nu se pot dezvolta. 

Numai o parte dintre bacteriile sistemului digestiv au fost studiate îndeaproape și s-a constatat că unele produc vitaminele K, B5, B9 și B12, toate esențiale pentru funcțiile vitale. Alte bacterii ajută la absorbția nutrienților, precum magneziul, calciul și fierul.

Pe lângă microorganismele vii care se găsesc în mod natural în organism, există și probiotice. Acestea sunt microorganisme vii izolate de la oameni și apoi cultivate într-un laborator pentru a fi utilizate ca supliment. Când sunt ingerate, probioticele supraviețuiesc în intestin și oferă beneficii corpului tău așa cum fac bacteriile bune pe care le ai deja.

Probioticele pot fi găsite în suplimente alimentare și alimente fermentate precum kombucha, iaurt sau tempeh (mâncare făcută din soia fermentată). Pentru a fi considerate un probiotic, după ingerare, microorganismele trebuie să supraviețuiască acidului din stomac și bilei, astfel încât să poată ajunge până la colon pentru a se întâlni cu celelalte microorganisme vii care trăiesc acolo. Odată ce ajung, trebuie să poată supraviețui în acel mediu. Cu cât ai o mai mare varietate de aceste microorganisme sănătoase, cu atât acestea pot face mai mult pentru tine.

După ce ai aflat ce sunt probioticele, trebuie să știi ce sunt prebioticele. Acestea reprezintă hrana probioticelor și se găsesc în multe alimente care susțin funcția digestivă: sparanghel, ceapă, iaurt, brânzeturi fermentate, kimchi, leguminoase etc. Prebioticele nu sunt bacterii, ci fibre care se găsesc în diverse alimente și susțin dezvoltarea florei intestinale benefice. Atunci când iei un probiotic, introduci bacteriile în organism (ceea ce este în mod special benefic dacă ai urmat un tratament care afectează flora intestinală), urmând ca acestea să fie „fertilizate” cu prebiotice. Acestea din urmă, spre deosebire de probiotice, nu sunt distruse în corp și nu sunt afectate de alte bacterii, ceea înseamnă că poți cu ușurință benefica complet de pe urma lor.

Cum acționează prebioticele?

Prebioticele trebuie să ocolească digestia și să ajungă până la colon, unde se află probioticele. Acolo, microorganismele metabolizează și fermentează prebioticele pentru a supraviețui. Acest proces de metabolism și fermentație este benefic pentru sănătatea intestinală.

Atunci când prebioticele sunt descompuse de către microorganismele din intestin, se creează diferiți acizi grași cu lanț scurt, în funcție de tipul de prebiotic. Acești acizi ajută la furnizarea de energie celulelor din colon, la producerea de mucus, reducerea inflamației și îmbunătățirea imunității.

Diferitele microorganisme din intestin pot folosi diferite prebiotice, așa că nu fiecare prebiotic are același efect.

Rolul esențial al prebioticelor în menținerea florei intestinale sănătoase

Prebioticele susțin sănătatea intestinală în mai multe moduri. Ele promovează creșterea și funcționarea microorganismelor probiotice din intestin. Aceste substanțe sunt fermentate de bacteriile din intestin pentru a produce acizii grași cu lanț scurt, care reglează pH-ul din intestin, cresc absorbția mineralelor, susțin metabolismul glucozei și proteinelor, au efecte antiinflamatorii și îmbunătățesc diversitatea microbiană.

Un intestin sănătos - sau nesănătos - are un impact asupra mai multor sisteme ale corpului și asupra sănătății generale deoarece microbiomul intestinal este implicat în aproape toate celelalte aspecte ale sănătății umane. Pe lângă sănătatea intestinală, microbiomul influențează căile metabolice, bolile cardiovasculare, markerii inflamatori, reglarea hormonală, activitatea sistemului nervos, producția de neurotransmițători și funcția imunitară.

Dezechilibrele din microbiomul intestinal, denumite disbioză, pot contribui la scăderea sănătății intestinale și la multe afecțiuni cronice de sănătate. Disbioza se caracterizează printr-o creștere excesivă a microorganismelor dăunătoare, un număr redus de microorganisme benefice și o scădere a tipurilor sau speciilor de microorganisme benefice.

Cercetările au arătat că prebioticele:

  • Îmbunătățesc digestia și metabolismul
  • Reglează mișcările intestinale
  • Îmbunătățesc absorbția calciului
  • Cresc densitatea osoasă
  • Reglează glicemia și rezistența la insulină
  • Stimulează producția de hormoni care suprimă apetitul
  • Scad inflamația din organism
  • Întăresc sistemul imunitar
  • Ajută la echilibrarea nivelului hormonal
  • Reduc riscul de alergie
  • Reduc riscul de boli cardiovasculare
  • Reglează starea de spirit
  • Reduc nivelul hormonilor de stres
  • Păstrează un nivel scăzut de colesterol
  • Reduc riscul de cancer de colon

Prebioticele și influența pozitivă asupra sistemului imunitar

Unul dintre „centrele de control” ale sistemului imunitar se află în colon, iar prezența probioticelor este importantă pentru combaterea tuturor amenințărilor care produc infecții. Există și o serie de afecțiuni care pot fi ameliorate prin administrarea de probiotice: diareea, sindromul colonului iritabil, ulcerul, eczema și astmul sunt doar câteva dintre ele.

Suplimente alimentare
Sursa foto: Unsplash.com

Iată cum influențează prebioticele sistemul imunitar:

1. Ajută la dezvoltarea bacteriilor bune în organism. Prebioticele oferă o sursă esențială de hrană pentru probioticele benefice, cum ar fi Lactobacilii și Bifidobacteriile, care au un rol esențial în protecția împotriva infecțiilor și îmbunătățirea funcției sistemului imunitar.

2. Ajută la echilibrarea florei intestinale. Se știe că o floră intestinală sănătoasă și echilibrată este esențială pentru un sistem imunitar eficient. Având în vedere că prebioticele ajută la menținerea unui mediu propice pentru bacteriile benefice, contribuind astfel la echilibrarea florei intestinale, putem spune că prebioticele sunt bune pentru sistemul imunitar.

3. Modulează răspunsului inflamator. Prebioticele pot avea un efect antiinflamator prin reducerea inflamației cronice din intestin. Acest lucru este important, deoarece inflamația cronică poate slăbi sistemul imunitar și crește riscul de afecțiuni autoimune.

4. Cresc producția de anticorpi. Un sistem imunitar sănătos produce anticorpi pentru a lupta împotriva infecțiilor. Prebioticele pot sprijini producția de anticorpi și, astfel, pot îmbunătăți răspunsul imunitar la agenții patogeni.

5. Reduc riscul de alergii și afecțiuni autoimune. Prin menținerea unui mediu intestinal sănătos, prebioticele pot contribui la reducerea riscului de dezvoltare a alergiilor și afecțiunilor autoimune, deoarece acestea sunt adesea legate de dezechilibre ale sistemului imunitar.

Alimentele bogate în prebiotice și cum le poți integra în dieta ta zilnică

Alimentele care conțin substanțe prebiotice sunt foarte ușor de integrat în dieta ta zilnică deoarece includ fructe, legume și cereale integrale.

Mere în coș
Sursa foto: Pexels.com

Iată câteva exemple de alimente bogate în prebiotice: roșii, morcovi, sparanghel, usturoi, ceapă, praz, anghinare, cicoare, legume cu frunze verzi, mere, fructe de pădure, piersici, leguminoase (mazăre și fasole), grâu, ovăz, orz, orez și cartofi fierți și răciți, boabe de soia, banane, pătlagină, frunze de păpădie, caju, quinoa, semințe de in, ceai și cacao.

Adio, digestie lentă! Cum te ajută prebioticele să-ți menții sistemul digestiv în formă optimă

Prebioticele joacă un rol esențial în îmbunătățirea digestiei prin mai multe mecanisme cheie:

Hrană pentru probiotice. Prebioticele servesc ca hrană pentru probiotice, care la rândul lor ajută digestia prin producerea de enzime digestive ce descompun substanțelor alimentare, făcându-le ușor absorbabile.

Îmbunătățirea absorbției nutrienților. Prebioticele pot ajuta la optimizarea procesului de absorbție a nutrienților esențiali, cum ar fi mineralele și vitaminele.

Reglarea tranzitului intestinal. Prebioticele pot influența pozitiv tranzitul intestinal. Ele pot ajuta la menținerea unui ritm regulat al mișcărilor intestinale, ceea ce previne constipația sau diareea.

Consolidarea barierei intestinale. Prebioticele contribuie la întărirea barierei intestinale, care previne pătrunderea bacteriilor dăunătoare și a substanțelor toxice în sânge. Acest lucru este deosebit de important pentru sănătatea generală a sistemului digestiv.

Scăderea riscului de inflamație intestinală. Un mediu intestinal sănătos și echilibrat contribuie la reducerea inflamației cronice a intestinului. Prebioticele pot ajuta la prevenirea inflamației și a problemelor digestive legate de aceasta.

Diferența dintre prebiotice și probiotice

Atât prebioticele, cât și probioticele susțin bacteriile și organismele sănătoase din intestin și ajută la digestie, însă în moduri diferite. Probioticele sunt organisme vii - de obicei anumite tulpini de bacterii și drojdii - care se găsesc în anumite alimente și se adaugă efectiv la numărul de microbi care trăiesc deja în intestinul tău. Prebioticele nu sunt organisme vii, ci sunt componente alimentare naturale care servesc ca sursă de hrană pentru creșterea probioticelor.

Așadar, probioticele au nevoie de prebiotice pentru a funcționa eficient pentru a-ți îmbunătăți și menține sănătatea intestinală.

medic care consultă un copil
Sursa foto: iStock.com

Prebioticele la copii

Având în vedere că există tot mai multe dovezi că prebioticele sunt benefice pentru noi, este important ca acestea să fie oferite organismului de la vârste fragede.

Atunci când vorbim despre sugari, aceștia extrag necesarul de prebiotice din laptele matern, care este plin de nutrienți valoroși pentru cei mici. Cam 8% din laptele matern este format din prebiotice. Dar ce se întâmplă în cazul mămicilor care nu pot alăpta: este sănătatea copiilor lor pusă în pericol de faptul că bebelușii nu primesc prebioticele din laptele matern?

Răspunsul este „nu”. Studiile realizate la universități de renume arată că bebelușii care sunt hrăniți cu formule îmbogățite cu prebiotice au aceeași structură a florei intestinale precum cei care au fost alăptați natural. Având în vedere că produsele pe care le găsim acum pe piață au în spate studii îndelungi pentru găsirea celor mai benefice formule pentru cei mici, mamele care nu pot alăpta nu ar trebui să își facă probleme.

Vestea bună este că laptele îmbogățit cu prebiotice este potrivit și pentru copiii mai mari, până în vârsta de 7 ani, cărora le sporește considerabil imunitatea. Într-un studiu, copiii de 3-4 ani care consumaseră lapte îmbogățit cu prebiotice au avut o sănătate mai bună a sistemului respirator decât ceilalți copii.

Copiii mai mari pot avea o alimentație mult mai variată, ceea ce înseamnă că este mai ușor să le asiguri un aport sănătos de prebiotice. În plus, nu sunt excluse nici suplimentele alimentare cu prebiotice, dar numai atunci când sunt recomandate de medic.

Hrănirea bacteriilor din sistemul digestiv cu prebiotice este necesară pentru o sănătate de fier, atât la adulți, cât și la copii, așa că alimentele bogate în prebiotice trebuie consumate din belșug!

Citește mai multe și despre cât de bune sunt brânzeturile fermentate în dietă!

Știai că poți să îți faci singură iaurt în casă? Încearcă o rețetă simplă și sănătoasă!

Surse foto: iStock.com, Pexels.com, Unsplash.com

Surse articol: Health.clevelandclinic.org/Webmd.com

Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate
Incepe quiz
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.