Diversificarea alimentației la bebeluși, cea mai mare provocare pentru mămici

Marţi, 08.11.2016
de Alexa Galgau

Proaspetele mămici trec prin câteva luni care, deși nu se pot numi ușoare, sunt minunate pentru ele: cele în care își alăptează bebelușul. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca alăptatul să aibă loc până la vârsta de 6 luni, după care trebuie diversificată hrana. Aici începe cu adevărat greul mămicilor de pretutindeni, pentru că este esențial ca hrana bebelușului să fie cât mai nutritivă.

Citește cele mai utile sfaturi despre diversificarea alimentației la bebeluși!

Diversificarea alimentației la bebeluși

Prima etapă: primele 6 luni

Medicii recomandă ca primele șase luni să fie dedicate alăptatului. Dacă ești de părere că bebelușului tău i-ar prinde bine și puțină mâncare solidă înainte de a împlini 6 luni, trebuie să te consulți cu medicul pediatru în acest sens, în special dacă cel mic a fost născut prematur. În orice caz, Organizația Mondială a Sănătății a  estimat că diversificarea alimentației la bebeluși nu ar trebui niciodată să se facă mai devreme de 4 luni.

A doua etapă: mestecatul și mâncatul cu lingura

Odată ce începe diversificarea alimentației bebelușului, primul lucru pe care micuțul trebuie să învețe să îl facă este să mestece mâncarea solidă. Una dintre cele mai bune variante de mâncare în această fază, pentru primele „încercări”, este reprezentată de cerealele speciale pentru bebeluși, amestecate cu laptele pe care îl bea în mod obișnuit. O altă variantă este să îi dai piure de fructe fierte sau de legume.

Una dintre regulile diversificării alimentației este să introduci câte un singur aliment nou, astfel încât să îi dai timp suficient prichindelului pentru a-și forma și exprima preferințele. Iată câteva exemple de preparate pe care să le încerci:

  • piure de morcovi, de cartofi dulci, dezucchini;
  • piure de mere, de banane sau de pere gătite;
  • cereale pentru copii, fără gluten, amestecate cu laptele obișnuit.

Odată ce micuțul învață să mănânce cu o lingură, meniul poate deveni mai variat:

  • carne slabă de pui zdrobită cât mai mult;
  • piure de linte sau de mazăre;
  • legume zdrobite cu cartofi sau orez;
  • piure de spanac sau de broccoli;
  • fructe zdrobite, făcute piure, cu cereale.

În această fază, trebuie să reduci dulciurile și cerealele la o singură porție pe zi și să incluzi întotdeauna în meniu legume zdrobite, deoarece sunt pline de vitamine. Pe măsură ce copilul crește, piureul poate deveni mai gros, însă începe cu o formă destul de moale. Până la șase luni, nu trebuie să îi dai micuțului alimente făcute din grâu, arpacaș sau secară, pentru că acestea cresc riscul ca el să dezvolte boala celiacă.

A treia etapă: lunile 7-9

Începând cu luna a 7-a, bebelușul este destul de mare încât să înceapă să mănânce aproape din tot ceea ce mâncați și voi la masă. El are nevoie de o gamă foarte variată de produse, iar lista cu alimente interzise devine tot mai scurtă!

În această etapă, mâncarea poate conține și bucățele solide - în sfârșit, poți să renunți încet-încet la clasicul piure. Tot acum este momentul să introduci în dietă și diverse forme de carbohidrați: pâine, cușcuș, paste, cereale, mălai, cartofi (bucăți solide, nu doar piure), orez.

Atunci când copilului îi este sete, pe lângă lapte, poți să îi dai apă la temperatura camerei sau suc de fructe, dar numai diluat (o parte de suc la 10 părți de apă) și numai în timpul mesei.

Alte produse cu care poți să faci diversificarea alimentației bebelușului în această fază sunt: citricele, ouăle, peștele, fructele de mare, fructele oleaginoase nesărate și neprăjite (dacă ai cazuri de alergie în familie, atunci este recomandat să nu le introduci în dietă până la vârsta de trei ani), brânza, cașcavalul, iaurtul și alte lactate (laptele de vacă ar trebui introdus abia la vârsta de un an), feliile de fructe etc. Ai grijă să îi dai o porție de proteine sănătoase pe zi.

A patra etapă: de la 10 luni încolo

Mesele copiilor care au mai mult de 10 luni seamănă tot mai mult cu cele ale adulților. Vorbim despre două sau trei mese pe zi, cu 2 gustări și circa 500 ml de lichide. Copilul poate să mănânce deja:

  • trei porții de mâncăruri bogate în carbohidrați, precum pâine, paste, cartofi sau orez;
  • o porție de carne, pește, ouă sau leguminoase, ca surse de proteine sănătoase;
  • una sau două porții de brânză de vaci, iaurt sau lapte matern.

Alimente interzise și restricții alimentare

  • întotdeauna trebuie evitate alimentele bogate în sare, zaharuri, miere  sau îndulcitori artificiali. Deserturile pot fi îndulcite cu banane zdrobite sau cu fructe uscate.
  • niciodată să nu îi dai bebelușului cafea sau ceai, pentru că îi pot face foarte rău;
  • siropurile de fructe și sucurile dietetice sunt alte două produse pe care nu trebuie să le incluzi în dieta bebelușului;
  • alimentele foarte perisabile, care dau adesea toxiinfecții alimentare, trebuie evitate;
  • laptele de vacă sau de capră poate fi inclus după împlinirea vârstei de un an;
  • nu îi da bebelușului mâncăruri degresate. Până la vârsta de doi ani, el are nevoie de alimente bogate în grăsimi și calorii, deoarece acestea contribuie la dezvoltarea lui.
  • evită alimentele foarte bogate în fibre, pentru că sunt prea sățioase.

Ține cont de aceste sfaturi prețioase referitoare la diversificarea alimentației bebelușului, dar nu uita să te consulți mereu și cu medicul pediatru, pentru a fi sigură că iei cele mai înțelepte decizii pentru prichindelul tău.

Descoperă și de ce zâmbesc bebelușii!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016