Micuțul tău se plictisește repede? Iată ce jucării îl vor face să fie cât mai activ!

Miercuri, 26.10.2016
de Viorica Ghinea

Nu este ușor să faci față energiei de care dă dovadă năzdrăvanul tău, mai ales atunci când se plictisește repede de activitățile lui și trebuie să vii mereu cu idei noi. Dacă ai rămas în pană de inspirație ori nu ai suficient timp să petreci cu el, investește în jucării multifuncționale. Astfel de piese îl vor cuceri de la prima vedere și îl vor ține ocupat ore în șir, alungând cu succes stările de plictiseală.

Găsești mai jos șase jucării care îl vor ajuta pe micuțul tău să își ocupe timpul liber într-un mod educativ și distractiv în același timp.

Tabletă educativă Mickey Mouse

Cu ajutorul tabletei educative Mickey Mouse, micuțul tău nu se mai va plictisi deloc. Această jucărie îl va ajuta să deprindă noțiuni de matematică, de scriere și de citire, provocându-i mereu gândirea și imaginația.

Tableta are un sistem de acționare prin atingere și este prevăzută cu 60 de butoane, care conțin literele alfabetului și numerele de la 1 la 10. De asemenea, are un buton pentru muzică, astfel că va deveni ușor piesa preferată a copilului tău. În plus, întrebările introduse în sistemul de operare îi vor testa cunoștințele și îl vor ajuta să învețe lucruri noi. Să nu ai nicio îndoială că această tabletă va rămâne pentru o perioadă lungă jucăria preferată a copilului tău.


Tabletă educativă Mickey Mouse - 58 de lei

Covoraș muzical Animals Music Night

Joaca este cea mai bună metodă de învățare, iar acest covoraș muzical este piesa de care ai nevoie pentru a alunga plictiseala celui mic. Ea îl va ține ocupat ore în șir, timp în care se va distra și va învăța lucruri noi.

Aspectul ei vesel îi va aduce instant zâmbetul pe buze, iar sunetele pe care le scoate jucăria la atingere îi vor stârni curiozitatea și îi vor face cunoștință cu diferite viețuitoare. Jucându-se cu acest covoraș muzical, bebelușul tău cu siguranță va visa frumos.


Covoraș muzical - 46 de lei

Sortator de forme geometrice

Ca să îl ajuți pe cel mic să scape de plictiseală, deschide-i pofta de aventură. Alege o jucărie din lemn ideală pentru stimularea atenției și a spiritului de organizare. Optează pentru un sortator de forme geometrice.

Această jucărie este formată din patru coloane, fiecare dintre ele având patru piese geometrice de diferite culori. Cel mic va trebui doar să identifice formele și culorile respective și să le aranjeze astfel încât să se potrivească.


Sortator de forme geometrice - 28 de lei

Jucărie motrică Montessori cu model fluture

O altă jucărie cu ajutorul căreia vei reuși să îl distrezi pe micuțul tău este circuitul cu bile. Această jucărie din lemn îl ajută pe bebelușul tău să își dezvolte vederea în spațiu și îi stimulează abilitățile motrice. Ea îi permite să identifice culorile și să învețe forme geometrice încă de la o vârstă fragedă.

Circuitul cu bile îi va menține atenția celui mic, iar modelul ei cu fluture îi va aduce zâmbetul pe buze. În plus, jucăria va oferi un aer vesel camerei copilului tău, completând cu succes atmosfera armonioasă din încăpere.


Circuit cu bile - 49 de lei

Covor puzzle cu animale

Amenajează un spațiu de joacă pentru năzdrăvanul tău și te vei asigura că va sta cuminte mai multe ore la rând. Acest covor de tip puzzle este jucăria de care are nevoie pentru stimularea imaginației, a creativității și a inteligenței. Piesele lui, care au inscripționate diferite animale, pot fi asamblate sub diferite forme ori pentru a obține un covor.

Covorul este confecționat dintr-un material nontoxic, astfel că nu trebuie să îți faci griji în privința sănătății celui mic. În plus, acesta se curăță ușor și este rezistent. În plus, spuma poliuretanică permite absorbirea șocului produs de impact.


Covor puzzle - 38 de lei

Centru de activități „Căsuța cu forme, lumini și sunete”

Căsuța cu forme, lumini și sunete este jucăria de care are nevoie copilul tău pentru a scăpa de plictiseală și a-și consuma energia. El se va juca și în același timp va avea ocazia să învețe lucruri noi, încercând toate activitățile ei.

Micuțul poate să umple căsuța cu formele prezente în set, să deschidă și să închidă ușa, să își testeze abilitățile matematice și multe alte activități distractive. Fiecare față a jucăriei propune un alt tip de activitate, astfel că micuțul tău nu se va plictisi de ea prea curând.


Căsuță cu forme, lumini și sunete - 110 lei

Descoperă și alte modele de jucării ingenioase în magazinul online bebe-toys.ro, care îți propune o mulțime de metode de a învinge starea de plictiseală a copilului tău.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (3)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016