Trei motive pentru care să trimitem copiii la înot iarna

Trei motive pentru care să trimitem copiii la înot iarna

Redactor Alexa Galgau

Pe timpul verii, înotul este una dintre cele mai populare activități pentru adulți și copii deopotrivă, însă câți sunt tentați să facă acest sport și iarna? Numai gândul la gerul de afară ne împiedică să ne facem planuri care implică apa și, firește, suntem mult mai atrași tot sporturi precum schiul sau patinajul, urmate de o sesiune lungă de stat la căldură, poate chiar în fața unui șemineu.

Înotul are multe avantaje și beneficiile pentru organism nu pot decât să facă trecerea prin anotimpul rece mult mai ușoară. Iată trei motive să îți duci copiii la înot în timpul iernii!

copil in apa

De ce să îți duci copiii iarna la înot

Înotul este considerat cel mai benefic sport pentru toate vârstele, fiind sigur chiar și pentru persoanele care au suferit diverse accidentări și trebuie să se recupereze. Copiii iubesc să se bălăcească și să înoate, însă adesea această activitate este asociată mai mult cu vara și mai puțin cu iarna. Părinții ar trebui să ia în considerare toate avantajele înotului și să își trimită copiii la bazin chiar dacă afară nu este cald. Iată de ce:

1. Înotul combate depresia sezonieră

Nu doar adulții sunt afectați de depresia de sezon, care se instalează la începutul sezonului rece și ține până primăvara. Pentru că luminozitatea este mult mai mică în această perioadă, iar soarele stă mult ascuns în spatele norilor, psihicul nostru este afectat, iar copiii nu fac excepție, ci pot suferi la fel de mult ca adulții de o stare proastă sau chiar mai mult. În plus, în timpul iernii, copiii ies mult mai puțin la joacă decât în anotimpurile mai calde, ceea ce le crește riscul de a se deprima.

Este dovedit faptul că una dintre cele mai bune metode de a combate depresia de sezon (și depresia, în general) este a avea zilnic sau cât mai des o activitate fizică de intensitate medie sau mare. Efortul fizic stimulează producția de serotonină, un hormon care ne face să ne simțim fericiți. Având în vedere că este mai greu să îl duci pe cel mic la joacă în aer liber, înotul este una dintre cele mai bune variante de sport chiar și în sezonul rece. Spre deosebire de alte sporturi, acesta nu prezintă aproape deloc riscul de accidentare, deoarece apa este un mediu sigur pentru musculatură și oase.

2. Mersul la înot înseamnă socializare

După cum am spus, pe timpul iernii, viața socială a copilului tău este afectată din cauza faptului că nu poate ieși la joacă la fel de des ca în alte anotimpuri. Chiar dacă are prieteni la școală, copilul tău are nevoie și de prieteni în afara mediului de învățat, iar mersul la bazinul de înot poate să îl ajute să cunoască alți copii de vârsta lui. Având în vedere că socializarea este un punct-cheie al dezvoltării micuțului tău, trebuie să faci toate eforturile să previi izolarea și să îl îndemni să aibă o viață socială încă de la o vârstă fragedă.

copil inotand

3. Înotul face organismul mult mai rezistent

Principala grijă a părinților este că micuțul lor se va îmbolnăvi dacă merge la bazin pe timp de iarnă. Nu ai de ce să te îngrijorezi în acest sens, deoarece intratul în apă nu are nicio legătură cu răcitul dacă ai grijă să poarte dopuri în urechi și o cască de înot de calitate, care să protejeze părul de umezeală. În general, răcelile sunt provocate de virusuri, nu de expunerea la apă sau la diferențe de temperatură.

Înotul este un sport care întărește organismul, crește capacitatea pulmonară, îmbunătățește circulația sângelui și stimulează imunitatea. Așadar, înotul reprezintă o metodă excelentă de a preveni bolile.

Singurul risc atunci când îți duci copilul la înot este ca acesta să facă infecții ale urechii, din cauza apei care pătrunde în canalul acestora. Pentru a evita astfel de probleme, învață să folosești dopuri de urechi din silicon. Dopurile Quies nu se simt în ureche, deoarece se mulează perfect pe forma acesteia, și pot fi cumpărate din magazinul Vavian Pharma la un preț convenabil!

Înotul este foarte benefic pentru copii și, având în vedere că le stimulează imunitatea, este și foarte sigur - ba chiar recomandat pe timp de iarnă!

Află de ce este important să folosești dopuri pentru urechi când înoți!

Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.