Ce era la modă în anul în care te-ai născut

Vineri, 24.06.2016
de Alexa Galgau

Degeaba se spune că nu haina îl face pe om: oricât de adevărată ar fi această vorbă, oamenii continuă să se judece unii pe alții în funcție de vestimentație, iar acest lucru nu va înceta atâta vreme cât moda va ocupa un loc important în viețile noastre. O privire în trecut poate să ne stârnească nostalgie, dar întotdeauna este interesant să vedem cum au evoluat trendurile de-a lungul anilor, pentru că acestea ne spun multe și despre mentalitățile vremurilor trecute.

Îți prezentăm o scurtă istorie în poze a modei din ultimii 100 de ani. Află ce era la modă în anul în care te-ai născut!

Ce era la modă în perioada...

... 1916-1926

Această perioadă a reprezentat un punct de cotitură pentru modă, pentru că fustele au început să fie scurtate, iar pompoasa crinolină a dispărut din peisaj. Pe parcursul a câțiva ani, moda pentru femei a suferit câteva schimbări majore.

... 1926-1936

Fustele se scurtează, iar femeile încep să poarte si pantaloni. Ce schimbări fundamentale, nu? De aici încolo, moda pentru femei a mizat pe scoaterea în evidență a formelor reprezentantelor sexului frumos, iar talia și sânii au început să fie în sfârșit trăsături avantajate de haine.

... 1936-1946

Al Doilea Război Mondial a influențat în mod negativ industria modei, din cauza efectelor economice devastatoare pe care le-a avut asupra întregii lumi. Stilurile la modă în această perioadă cuprindeau elemente militare, iar femeile din întreaga lume purtau haine simple, chiar sărăcăcioase.

... 1946-1956

Moda a început să își revină ușor, ușor după anii cumpliți de război și a încercat parcă să compenseze pentru toate lipsurile din acea perioadă: au apărut balerinii, iar hainele au început să fie tot mai flatante pentru silueta feminină.

... 1956-1966

Orientate către evidențierea delicatului corp feminin, hainele la modă în anii '50-'60 au constituit unul dintre cele mai frumoase valuri de fashion din secolul trecut. Tot atunci au început să se poarte pălăriile, iar fustele „s-au mai scurtat” câțiva centimetri.

... 1966-1976

Moda anilor '70 a fost foarte liberală, iar designerii încurajau oamenii să poarte ce vor. Blugii au devenit vedete, iar tot mai multe femei au început s[ poarte fuste mini. Pantalonii evazați au început să cucerească lumea și ascensiunea lor a durat destul de mult, iar această modă a revenit de câteva ori de-a lungul istoriei fashion.

... 1976-1986

Fusta-pantalon, sandalele de tip gladiator, blugii decolorați și rupți, tricourile - toate sunt elemente ale modei din aceast[ perioadă. Restricțiile vestimentare par să se fi pierdut undeva în negura anilor '60, iar femeile au putut să își afișeze tot mai mult din corp, fără a mai fi aspru judecate de societate.

... 1986-1996

Moda anilor '80-'90 a cunoscut reveniri și în ultimii ani, iar fashionistele au fost recucerite de stilul punk, dar și de hainele oversized care au marcat perioada respectivă. Părul blond și accesoriile metalice ori foarte colorate au fost elemente esențiale ale acestor ani și au dat ținutelor un farmec aparte.

... 1996-2006

Regulile în modă devin tot mai lejere după anii '90, iar în noul secol deja nu mai există restricții de niciun fel, fiecare îmbrăcându-se cum îi poftește inima. Combinațiile inedite, dar cu bun gust, sunt cele care cuceresc acum, iar conservatorismul nu este deloc privit cu ochi buni, cel puțin în ceea ce privește moda străzii.

Tu știai ce haine erau la modă atunci când te-ai născut? Nu-i așa că moda a evoluat enorm în ultimul secol?

Descoperă și 5 rochii de vară la modă în 2016!

Surse foto: brightside.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (27)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016