KOTON, un nou magazin în Centrul Istoric din București

Luni, 28.11.2016
de Diva Hair

București, 25 Noiembrie – Lipscani 43, într-o clădire recent renovată cu păstrarea detaliilor arhitecturii inițiale, a avut loc cocktail-ul de inaugurare al celui mai nou magazin Koton.

Cu participarea Excelenței sale, Amabasadorul Turciei la București,  Koray Ertaş, a atașatului comercial al Turciei la București, domnul Mukerrem Aksoy, a Cristinei Chiriac, președinte al Asociației Naționale a Antreprenorilor și în acordurile electrice ale fetelor de la Amadeus, magazinul a prins viață.

Burak Akbulat, director general KOTON Romania, a povestit despre noul magazin atât din perspectiva investiției cât și din perspectiva noilor colecții care se regăsesc acum în locația inaugurată.

Magazinul de pe strada Lipscani a fost o provocare atât din punctul de vedere al investiței, cât și al implementării. Investiția în consolidarea și renovarea clădirii s-a ridicat la valoarea de 6.5 milioane EUR, iar lucrările s-au finalizat în 12 luni.

 

Considerăm că acest magazin se integrează în abordarea pieței din Romania în termeni de prezență în cele mai importante locuri pentru comunitate. Centrul Vechi este o zonă in care clienții noștrii își petrec timpul liber și se bucură de un loc autentic și de evenimente culturale. Ne dorim să fim mai aproape de ei acolo unde ei se simt bine și se recreează, iar din acest motiv am ales aceasta locație.”, a spus Burak Akbulat în încheierea discursului de inaugurare a magazinului.

 

Anca Serea, Geanina Ilieș, Dana Rogoz, Diana Dumitrescu, Adina Halas și mulți alții s-au alăturat cocktail-ului cu bucurie și entuziasm. Cu această ocazie doamnele și nu numai au putut admira cele mai recente colecții care au prins viață sub supravegherea lui Richard Isham Sardouk, director de creație al retailer-uli din octombrie 2015. Richard Isham Sardouk are peste douazeci de ani de experiență în stabilirea tendințelor și design, lucrând de-a lungul timpului pentru companii de talie mondiali din New York, Paris și Londra. Experiența sa profesională include cea mai recentă poziție la WGSN ca Executive Vice President al Mindset, poziție pe care a ocupat-o incepând cu anul 2014, fiind responsabil de serviciile de consultanță la nivel mondial.

 

Cu o suprafață de 1850 mp, pe trei nivele, magazinul Koton din Lipscani 43 așteaptă primii vizitatori incepând cu 26 Noiembrie, zilnic, în intervalul 10:00-22:00.

Despre KOTON

KOTON a fost fondat în anul 1988, în Istanbul, este lider de piaţă în Turcia pe segmentul de fast-fashion şi are în prezent 8.200 de angajaţi şi 445 de magazine, în 25 de ţări.

Abordarea KOTON este centrată pe client şi pe realizarea unei game largi de produse în linie cu tendinţele din modă, la cel mai bun preţ, pentru a permite consumatorilor să-şi creeze un stil propriu în funcţie de identitatea lor.

KOTON produce peste 15.000 de stiluri de îmbrăcăminte individuale pe an, fiind astfel unul dintre cele mai importante branduri de fashion din lume.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016