Ce să faci cu sutienele vechi: patru întrebuințări inedite

Ce să faci cu sutienele vechi: patru întrebuințări inedite

Viorica Ghinea, redactor

Sutienele nu au o viață prea lungă în garderoba femeilor, luând în considerare cât de multe modele schimbăm de-a lungul timpului. La unele renunți cu bucurie, în timp ce de altele te desparți cu regret și melancolie.

De acum încolo, nu mai arunca sutienele vechi! Poți să faci multe lucruri minunate cu ajutorul lor. Ca să nu mai spunem că următoarele întrebuițări te vor ajuta să reciclezi aceste piese de lenjerie într-un mod inedit.

Patru întrebuințări ale sutienelor vechi

Oferă-le o viață nouă sutienelor pe care nu le mai porți! Nu numai că îți vei face ordine în dressing, dar le vei găsi și o funcție nouă și practică.

1. Combină-le cu rochiile cu spatele gol

Dacă ai cel puțin o rochie cu spatele gol în garderoba ta, un sutien vechi îți va fi de un real ajutor. Îl poți coase în interiorul ei, pentru a avea mai mult suport, dar și pentru a arăta mai bine în piesa ta vestimentară favorită. Nu uita să îi îndepărtezi bretelele și banda de jos. Înainte de a-l coase, prinde-l cu niște ace de siguranță și probează rochia, pentru a observa cum se așază pe corp.

 

A photo posted by BACKLESS LOVE (@backlesslove) on

2. Îmbogățește-ți cutia cu accesorii de păr

Nu doar cupele sutienelor se pot dovedi utile, ci și bretelele lor. Știai că poți să creezi cu ajutorul lor adevărate accesorii de păr? Poți să folosești aplicații florale ori bijuterii mai vechi pentru a decora noul accesoriu. Inspiră-te din tutorialul de mai jos!

3. Înlocuiește șanurile pentru pantofi

În loc să cheltuiești periodic bani pe șanuri pentru pantofi, de ce să nu folosești câteva sutiene mai vechi? Tot ce trebuie să faci este să îndepărtezi bretelele sutienului, apoi să introduci zona cu burete în încălțăminte. Dacă nu vrei să își dea seama alte persoane de trucul tău, optează pentru modele cât mai simple, care nu te fac instant să te gândești la o piesă de lenjerie.

4. Creează crop topuri sexi

Dacă te pricepi la croitorie, te poți folosi de abilitățile tale pentru a transforma un sutien vechi într-o piesă sexi. Va trebui să aplici pe el niște ținte rock, mărgele ori benzi de dantelă, depinde de preferințe. Următorul pas îl reprezintă coaserea unui material (de exemplu - floral), care să ofere aspectul de crop top, de jur împrejurul sutienului.

Te-ai gândit deja ce ai vrea să faci cu sutienele vechi pe care le ai prin garderobă?

 

Ai probleme cu sutienul? Iată AICI 9 trucuri care te ajută să ieși cu bine din orice situație!

Articolul urmator
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
Ce greseli faci in pat?
Incepe quiz
Ce greseli faci in pat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.