swipe

Cinci modele de bluze care te îngraşă

Bluzele prea strâmte

Ai crede că orice femeie știe că hainele strâmte scot și mai tare în evidență kilogramele în plus. Din păcate, această greşeală este una dintre cele mai frecvent comise. Bluzele strâmte accentuează orice surplus în partea superioară a corpului, scoţându-l ostentativ în evidenţă. Mai grav este când hainele sunt confecţionate din materiale de calitate inferioară, mulându-se şi mai neatrăgător. Evită-le, dacă nu îţi doreşti o apariţie vulgară, à la Kim Kardashian!

Cinci modele de bluze care te îngraşă

Bluzele cu volane

Romanticele topuri cu volane sunt piesa de rezistenţă din garderoba fetelor cu sâni mici, tocmai pentru că le conferă volum în partea superioară a corpului. În schimb, dacă eşti deja mai mult decât mulţumită de proporţiile tale şi, dimpotrivă, nu ai nici cea mai mică intenţie de a le multiplica, acest model de bluză îţi va face mai mult rău decât bine. Încreţiturile, aplicaţiile şi volanele sunt recunoscute pentru faptul că adaugă kilograme pe siluetă.

Cinci modele de bluze care te îngraşă

Bluzele cu print masiv sau aglomerat

Nu îţi vom cere să incluzi de acum încolo în garderoba ta numai topuri negre plictisitoare, dar, dacă obiectivul tău este să maschezi kilogramele, bluzele cu print nu se vor dovedi aliate loiale. Evită exagerările de orice fel: atât imprimeurile mari, gigantice, precum şi cele foarte mici, dar aglomerate excesiv. Te vor îngrăşa mai mult decât o porţie decadentă de ciocolată (noi o preferăm pe cea din urmă, mai ales că am aflat de aici că ne face mai deştepte).

Cinci modele de bluze care te îngraşă

Maletele

Da, acest articol de bază din dressingul femeilor sofisticate nu are nimic în comun cu o oră de aerobic: nu te subţiază; dimpotrivă, îţi dăruieşte generos kilograme. Nici variantele mulate și nici cele largi nu sunt recomandate, fiind la fel de puţin flatante dacă vrei să îţi ascunzi defectele. Şi mai periculos este gulerul lor, care acoperă gâtul şi îți scurtează optic silueta, îngroşând-o.

Cinci modele de bluze care te îngraşă

Hanoracul oversized

Nu degeaba este iubit de Kendall şi Gigi: doar pe ele le avantajează hanoracul supradimenionat. Noi, restul, muritoarele de rând, suntem obligate să râvnim la piesa-vedetă a toamnei, confruntându-ne cu „lipsurile” sale la capitolul estetică: hanoracul larg ne face să părem mai scunde şi mai plinuţe decât suntem în realitate. N-am îndrăzni să o numim pe superba Rihanna „grasă”, dar aşa arată în această poză, deşi nu a avut niciodată de luptat cu surplusul de kilograme în partea superioară a corpului, ea având o siluetă tip pară.

‹ Vezi si