Cum să porţi balerinii cu blugi în această toamnă

Luni, 12.09.2016
de Andreea Baluteanu

Indiferent de tendinţe, balerinii cu blugi sunt o combinaţie nemuritoare, la care poţi apela cu succes de fiecare dată când te afli în pană de inspiraţie. Dacă în toamna 2016 adorăm să ne lăfăim sub atingerea suavă a unei rochii de catifea sau să ne arătăm trupul sculptat într-o combinaţie sport-urban à la Bella Hadid, nu vom spune „nu” niciodată asocierii de balerini şi blugi!

Descoperă în rândurile de mai jos trei combinaţii care conţin blugii şi balerinii la modă ai momentului!

Cum porţi balerinii cu blugi: trei combinaţii pe care să le bifezi în această toamnă!

Balerinii şi blugii sunt piese nemuritoare în garderobă: iată care sunt cele trei combinaţii pe care noi vom pune accent în toamna 2016!

Pantofi inspiraţi de garderoba balerinelor şi blugi skinny

Probabil cei mai hot balerini ai momentului sunt cei care sunt parcă „furaţi” din garderoba unei adevărate dansatoare. Ai de ales între două modele: cei cu şireturi, mai uşor de purtat, şi modelul clasic al frumoaselor balerine (minus poantele, desigur, nu îţi recomandăm să îţi rupi picioarele în numele modei).

Acest model de încălţăminte arată fabulos împreună cu o pereche de jeans skinny, care au revenit în graţiile modei în acest sezon! Ca să surprinzi perfect contradicţiile mereu fascinante ale modei, alege blugi cu rupturi subtile (cei ultradeterioraţi nu se mai poartă) şi completează cu o cămaşă albă, care să pună în evidenţă acest mix!

Nici blugii skinny simpli nu sunt de trecut cu vederea. Sarea şi piperul lor vor fi reprezentate de frumuseţea balerinilor: fă-ţi o menire din a contrazice câteva dintre regulile modei şi poartă alb în anotimpul rece. Nu vei regreta!

Desigur, aşa cum am mai spus, balerinii cu panglici, o reprezentare modernă, dar graţioasă a încălţărilor admiratelor sportive, trebuie să îşi găsească o casă primitoare în dulapul tău. Poartă-i, bineînţeles, cu o pereche de blugi!

 

O fotografie postată de @theminimalistlondoner pe

Balerini cu vârf ascuţit şi pantaloni deasupra gleznei

Lungimea 7/8 a blugilor este cel mai hot element de croi al momentului. Un alt avantaj al său? În combinaţie cu balerinii cu vârf ascuţit, lungimea pantalonilor are un efect optic de alungire a siluetei, de pe urma căruia vor profita şi fetele petite.

Te vei îndrăgosti de acest ansamblu, mai ales pentru că respiră o simplitate trendy, aşa că nu ai nevoie de piese excentrice drept tovarăşe. Noi mizăm pe o cămaşă cu linii fluide sau pe culori delicate, ţinutele all white trecând şi testul toamnei 2016.

Nu ai o pereche de pantaloni 7/8? E perfect în regulă: una dintre cele mai stilate fete de la Hollywood, Jessica Alba, îţi împărtăşeşte un truc de stil: pur şi simplu suflecă jeanșii deasupra gleznei şi, voilà, ai parte de cel mai trendy item al toamnei!

Pentru că tot vorbim de trenduri, nu putem trece cu vederea două dintre modelele de pantaloni impuse în mod special de tendinţele toamnei 2016: este vorba despre  blugii în două culori şi despre cei cu croi wide leg (diferiţi de blugii evazaţi, care nu trebuie purtaţi niciodată cu talpă plată, prin lungimea 7/8 şi prin forma mulată în regiunea şoldurilor şi a coapselor). Vestea bună este că aceşti favoriţi ai modei merg de minune cu balerinii, dar şi cu blazere, cămăşi şi pulovere! Va fi o toamnă plină de stil, aşa cum ne promite apariţia de mai jos a Emmei Roberts!

Balerini cu bot rotund şi mom jeans

Aici ne încearcă un sentiment ameţitor de nostalgie: deşi nici mom jeans şi nici balerinii cu bot rotund nu se numără printre cele mai hot tendinţe, compatibilitatea perfectă dintre ele le situează printre combinaţiile pe care să le încerci în această toamnă!

Odată cu instalarea frigului, mizează pe o cămaşă lejeră, pe care să o acoperi cu o jachetă bomber sau cu una cu blană artificială (un alt trend al sezonului de toamnă/iarnă 2016-2017). Ceea ce ne încântă cu precădere la această combinaţie este aerul său lejer, french: tocmai de aceea, un pardesiu pare alegerea cea mai naturală!

Nu vrei balerini cu bot rotund? Păstrează „miezul” acestei combinaţii şi inovează subtil: preia panglicile de la balerinii dansatoarelor sau „aspreşte” puţin rotunjimea pantofilor tăi dragi, apropiind-o mai mult de botul ascuţit!

Tu ce părere ai? Ţi-au plăcut combinaţiile noastre de blugi şi balerini? Care este preferata ta?

Surse foto: Pinterest, Instagram, Splashnews

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (15)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016