Beauty Fridays

Îți miros pantofii urât? Uite ce trebuie să faci!

Miercuri, 29.06.2016
de Viorica Ghinea

Cu siguranță mirosul neplăcut din pantofi este deranjant, în special atunci când trebuie să te duci în vizite ori să te descalți la sala de sport. Acele momente nu pot să fie decât stânjenitoare, dar vestea bună este că există un truc care te ajută să alungi acest iz din încălțămintea ta.

Așadar, iată ce trebuie să faci dacă îți miros pantofii urât!

Ce să faci dacă miros pantofii urât

Nu toate modelele de încălțăminte pot fi spălate, așa că este bine să te înarmezi cu câteva soluții care vor alunga mirosul neplăcut din interiorul lor. Iată la ce soluții poți să apelezi fără să depui prea mult efort!

Pliculețele de ceai

Câteva plicuri de ceai pe care nu le-ai folosit îți vor fi de un real ajutor pentru a scăpa de mirosul din pantofi. Tot ce trebuie să faci este să le pui în interiorul lor și să le lași acolo 24 de ore. Nu uita că locul în care îți depozitezi încălțămintea trebuie să fie răcoros și închis, altfel efectul nu va fi cel dorit.

Bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu, un ingredient de bază în orice gospodărie, te ajută și să elimini mirosul neplăcut din încălțăminte. Presară această pudră în interiorul pantofilor și las-o să își facă efectul peste noapte. Dimineața vei descoperi că încălțămintea ta este mai fresh ca oricând.

Boabele de cafea

Dacă te numeri printre iubitorii cafelei, folosește boabele acestei licori magice pentru a înlătura mirosul din pantofi. Pentru ca aroma să fie mai intensă, ai nevoie de câteva boabe de cafea pe care trebuie să le macini chiar înainte de a pune compoziția în încălțăminte. Las-o să își facă efectul 24-48 de ore, în funcție de cât de puternic este mirosul neplăcut.

Cum previi apariția mirosului neplăcut din pantofi

În primul rând, pentru a preveni mirosul din pantofi, trebuie să ai grijă de igiena picioarelor. Băile cu ceaiuri din plante te pot ajuta să rezolvi această problemă, dar este important să te speli des pe picioare. Folosește piatră ponce pentru a îndepărta celulele moarte și aplică o cremă specială.

Dacă îți transpiră abundent picioarele, aplică pudră de bebeluși pe talpă. Ea va împiedica apariția umezelii și a mirosului neplăcut. De asemenea, este bine să te „înarmezi” cu spray-uri speciale pentru transpirația picioarelor. Nu ar trebui să îți lipsească pe timp de vară!

Scapă de mirosul din pantofi cu ajutorul acestor trucuri simple!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (7)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016