Ochelari de soare in functie de forma fetei

Ochelari de soare in functie de forma fetei

Andreea Gluh, redactor

Este vara si lumina puternica a soarelui iti poate afecta vederea. Daca vrei sa te feresti de problemele oftalmologice, este indicat sa porti ochelari de soare. Aceasta nu inseamna ca nu poti fi in pas cu moda, dimpotriva, daca vei alege corect ochelarii de soare in functie de forma fetei, vei arata minunat si vei adopta tendintele in functie de propriile tale caracteristici fizionomice.

Ochelarii de soare sunt un accesoriu necesar in anotimpul estival, dar pot fi si un fashion statement daca alegi modelul care sa te avantajeze. Asadar, iata care sunt tipurile de rame pe care trebuie sa le aiba ochelarii de soare in functie de forma fetei.

1. Ochelari de soare pentru fata rotunda

Pentru a afla daca ai fata rotunda, trebuie sa faci un calcul simplu: compara lungimea liniei care uneste fruntea cu punctul cel mai de jos al barbiei, cu lungimea liniei care uneste pometii. Daca cele doua sunt egale, inseamna ca te incadrezi in tiparul persoanelor cu fata rotunda.

 Sursa: www.instyle.com

Daca alegi ochelarii de soare potriviti pentru fata rotunda, trebuie sa tii cont ca acestia sa aiba o rama dreptunghiulara, supradimensionata, transparenta in zona nasului. Astfel ei vor lasa impresia ca fata ta este mai mica decat in realitate si cu trasaturi alungite. Un efect deosebit il pot avea accentele de culoare pe bratele ochelarilor. De asemenea, nu exclude posibilitatea achizitionarii unor ochelari in stilul anilor '60, in forma de ochi de pisica.

2. Ochelari de soare pentru fata ovala

Daca esti o persoana cu fata ovala, poti purta diverse tipuri de ochelari de soare, aceasta fizionomie fiind foarte permisiva. Pentru a afla daca te incadrezi in acest tipar, trebuie sa vezi daca lungimea fetei tale este cat latimea plus jumatate.


 Sursa: Pinterest

Atunci cand alegi ochelari de soare pentru fata ovala poti opta cu incredere pentru cele mai in voga forme si culori, indiferent de tendinte. Unei fete minione se potrivesc mai bine ochelarii cu brate subtiri si lentile cu dimensiuni reduse, in timp ce unei fete inalte i se potrivesc bratele mai late si lentilele supradimensionate.

3. Ochelari de soare pentru fata patrata

Fata patrata este caracterizata printr-o frunte inalta si maxilare proeminente. Pe langa tehnicile de machiaj care te pot ajuta atunci cand doresti sa iti alungesti trasaturile, poti apela si la o pereche de ochelari de soare la moda.

Ochelarii de soare alesi pentru un chip cu contur patrat trebuie sa aiba o forma cat mai apropiata de rotund. De asemenea, este indicat sa eviti culorile inchise ale ramelor. Incearca sa alegi tonuri de maro si de bej.

4. Ochelari de soare pentru forma alungita a fetei

Daca ai fata alungita, ochelarii de soare alesi corect te pot ajuta sa distragi atentia de la forma pometilor si a barbiei. In acest scop te avantajeaza o pereche de ochelari cu rame dreptunghiulare si colorate, care acopera centrul fetei, luand astfel din lungimea acesteia.


 Sursa: Pinterest

Un alt model de ochelari de soare ales in functie de forma alungita a fetei il reprezinta cel de tipul "pilot". Acesti ochelari au aparut la mijlocul anilor '30 si de atunci sunt la mare cautare in randul fashionistelor.

5. Ochelari de soare pentru fata in forma de inima

Principalele caracteristici ale fetei in forma de inima sunt fruntea lata si barbia ascutita. Mai pe scurt, daca fata ta se incadreaza intr-un triunghi ascutit cu varful indreptat in jos, inseamna ca faci parte din tipologia faciala in forma de inima.


 Sursa: Pinterest

Atunci cand vrei sa achizitionezi o pereche de ochelari de soare potriviti unui chip in forma de inima trebuie sa ai in vedere o modalitate de a indulci aspectul ascutit al barbiei si de a distrage atentia de la fruntea lata. In acest sens, poti alege ochelari de forma rotunda sau patrata, cu o rama mai groasa in partea de jos, pentru a echilibra dimensiunile mici ale barbiei.

6. Ochelari de soare pentru fata in forma de diamant

Fata in forma de diamant se poate recunoaste dupa fruntea si barbia inguste in raport cu pometii si maxilarele. Alaturi de metodele de machiaj corector, trebuie sa iti alegi si o pereche de ochelari de soare intr-o forma potrivita.


 Sursa: www.lyst.com

Ochelarii de soare ideali pentru fata in forma de diamant trebuie sa aiba o rama mai lata in partea de sus, pentru a compensa fruntea ingusta. In schimb, in partea de jos este indicat ca rama sa fie mai subtire, pentru a nu accentua pometii proeminenti. De asemenea, este indicat sa te feresti de ramele foarte colorate sau decorate excesiv.

Indiferent de ochelarii de soare pe care ii alegi in functie de forma fetei, nu uita ca cel mai important este factorul de protectie impotriva radiatiilor ultraviolete. Pentru a evita problemele cauzate de lumina solara, ai grija ca acestia sa aiba lentile din sticla cu filtru UV.

 

Articolul urmator
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Află ce tip de rame de ochelari ți se potrivesc în funcție de stilul tău vestimentar!
Incepe quiz
Află ce tip de rame de ochelari ți se potrivesc în funcție de stilul tău vestimentar!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.7 (13)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.