Opt moduri în care poți purta vesta albă

Opt moduri în care poți purta vesta albă

Viorica Ghinea, redactor

Vestele au revenit în tendințe în ultimele sezoane, așa că trebuie să îți îndrepți și tu atenția asupra unui astfel de item vestimentar. Dacă ești în dubii în privința modelului, lasă-te ghidată de anotimp. Având în vedere că ne bate la ușă sezonul estival, o vestă albă este tot ce ai nevoie pentru a ieși în evidență. Este chic, oferă un aer degajat și distins.

Ai nevoie de inspirație? Iată opt ținute din care poți „fura” câteva trucuri vestimentare!

Vesta albă în opt combinații vestimentare care fac furori

1. Vesta albă maxi este o piesă vestimentară care a dobândit statut de statement în ultima perioadă, motiv pentru care merită să îți îndrepți atenția asupra ei. Include-o într-un outfit de vară format dintr-o rochie gri, o pereche de teniși în aceeași nuanță și cercei cu aspect prețios. Vei dobândi instant un aer relaxat, dar cochet!

2. Profită de faptul că trendul black&white este pe val în lumea fashion și compune și tu un astfel de outfit. Joacă-te și cu imprimeurile și vei ieși din anonimat fără să depui prea mult efort. Pentru un aer geek, mizează pe o pereche de ochelari cu rame negre și mari.

 

O fotografie postată de @asterisquebysassi pe

3. O vestă albă trebuie să fie combinată neapărat cu un top cu imprimeu estival. Nici măcar nu trebuie să îți bați capul cu faptul că nu se integrează din punct de vedere cromatic în ținuta ta. Vei avea instant senzația că vesta ta este în locul potrivit.

4. Abordezi des ținute dedicate distinsului stil office? Pentru a alunga monotonia din outfiturile tale, te poți baza pe un model de vestă albă. Dacă dress code-ul îți permite, scoate nonșalant cămașa din pantaloni, un gest ce va sugera aparent neglijență, dar care îți va oferi un aer sexi.

5. Cum poți să scoți un outfit banal de sub pecetea banalului? Adaugi o vestă din dantelă, împodobită cu franjuri, neapărat albă, și o pereche de pantofi argintii. Cu astfel de trucuri poți să treci ușor de la un outfit de zi la unul cu care poți să ieși seara în oraș.

6. Vei face furori în această vară dacă vei opta pentru un outfit all white. Dar, pentru a alunga motononia, pune accent pe câteva accesorii mai îndrăznețe. Spre exemplu, îți poți îmbogăți aspectul ținutei cu o pereche de pantofi nude, care prezintă o nuanță intensă pe talpă, și un plic cu imprimeu exotic.

   

7. Inspiră-te de la Olivia Palermo și poartă o vestă albă maxi alături de o rochie cu imprimeu supradimensionat. Adaugă o pată de culoare acestei combinații cu ajutorul unui plic ce prezintă detalii cromatice îndrăznețe. Cu siguranță nu vei trece neobservată!

8. O altă ținută în care poți să incluzi cu stil acest model de vestă este formată dintr-o pereche de jeans cu tăieturi și un top inspirat din hainele de noapte, o tendință seducătoare a acestui sezon. Vei experimenta astfel combinația dintre un look cuminte și unul bad, iar efectul va fi unul de-a dreptul cuceritor.

Transformă vesta albă într-un item de bază al garderobei tale și nu vei regreta! Ea îți poate salva cu ușurință outfiturile de monotonia care le amenință. 

Învață de AICI să faci singură o vestă cu franjuri! Este mai simplu decât îți imaginezi!

Surse foto: Instagram.com, Splashnews.com

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Poţi trece testul pe care îl dau agenţii secreţi?
Incepe quiz
Poţi trece testul pe care îl dau agenţii secreţi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.