Pantalonii cu bretele, mai chic ca niciodata

Miercuri, 02.12.2015
de Viorica Ghinea

Pantalonii cu bretele au inceput sa se remarce din nou in moda strazii, mai timid in primele sezoane, insa cu siguranta vor prinde un curaj vestimentar nebun anul urmator. Poate ca bretelele par un accesoriu banal, insa mare iti va fi surprinderea cand vei observa ce efect interesant ofera outfiturilor tale. Esti pregatita sa ne accepti provocarea vestimentara? Atunci dam startul a 10 combinatii vestimentare pe care le poti incerca in acest sezon.

Pantalonii cu bretele in 10 combinatii cuceritoare

Pana si tinutele vestimentare dominate de minimalism pot iesi din anonimat atunci cand le condimentezi cu bretele. Combina o pereche de pantaloni evazati (ca tot sunt in tendinte) cu o camasa simpla. Dar povestea fashion nu se incheie aici. Mai adauga o palarie ladylike, o pereche de manusi romantice, niste ghete cu influente rock si o jacheta in carouri si cu guler de blana. Dintr-odata sezonul rece devine mai interesant.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Bretelele au luat nastere in garderoba masculina, asa ca nu vei da gres daca le introduci intr-un outfit cu astfel de influente. Dar ca look-ul de iarna sa fie complet, ai nevoie de o jacheta camel, o nuanta in tendinte in acest sezon, o pereche de ghete din piele intoarsa (atat de chic!) si un fular care sa se incolaceasca nonsalant la gatul tau.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Te-ai plictisit sa abordezi acelasi look office? Mizeaza pe o pereche de pantaloni cu bretele rosii si monotonia va fi alungata instant. O capa eleganta, o pereche de botine din piele intoarsa si o geanta rosie ca focul iti vor completa cu succes un astfel de outfit dedicat unei zile obisnuite la munca.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Bretelele arata chic si daca sunt lasate libere pe langa corp. Asadar, atunci cand te incomodeaza, ofera-le libertate si te vei simti si tu mai bine. Un outfit ca cel de mai jos nu este complet in sezonul rece daca nu intra in scena o jacheta cu asimetrie, o palarie si o pereche de ghete cu influente masculine. Elemente simple, dar care arata minunat impreuna.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Cine a spus ca pantalonii albi pot fi purtati doar in sezonul cald? Ii poti introduce in tinute de efect si in anotimpul preferat al frigului. Renunta la curea si fixeaza-i mai bine cu niste bretele late. Combina-i cu o camasa din materiale delicate si, neaparat, cu cateva piese specifice sezonului rece. Noi iti propunem o jacheta alba cu guler de blana si o pereche de ghete cu siret, in nuanta ciocolatei, absolut irezistibila.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Propunerile noastre vestimentare nu se incheie aici. Daca iti plac piesele cu blana, atunci vei adora acest outfit. Combina o pereche de pantaloni cu bretele cu un top uni, apoi completeaza tinuta cu o jacheta din piele si captuseala din blana, dar si cu o pereche de casti pufoase, care sa iti apere urechile de frigul napraznic.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Iti plac tinutele vestimentare minimaliste, dar vrei sa iesi cumva in evidenta? Ei bine, solutia sta in mainile tale. Nu trebuie decat sa investesti in piese de baza interesante si accesorii indraznete. Ce spui de un palton in roz pastelat si gri, o combinatie cu care nu vei da gres? Dar de o geanta din blana, accesoriul preferat al sezonului rece, si o pereche de cizme cu siret si taieturi chic? Pe noi ne-a cucerit combinatia aceasta.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Daca esti adepta unui stil lejer, atunci trebuie sa incerci urmatoarea asociere vestimentara. O pereche de pantaloni cu bretele vor face intotdeauna casa buna cu o camasa, dar look-ul de iarna nu este complet pana nu adaugi o jacheta army, un fular cu influente boho-chic si un rucsac incapator.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Un outfit simplu in aparenta, dar extrem de chic daca arunci si a doua privire. Cum sezonul rece are beneficiile lui si atunci cand vine vorba de moda, poti sa imbogatesti aceasta tinuta cu un palton cu influente masculine, o pereche de cizme de calarie si niste manusi camel. Chic si stylish in doar cativa pasi.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Un outfit de inspiratie masculina poate capata un aer distins si feminin daca il completezi cu un palton romantic, o caciula ruseasca, niste cizme cu toc inalt si un guler ca in povesti. Povestea vestimentara se schimba instant. Nimeni nu isi va inchipui ca sub aceste haine se ascunde o tinuta „furata" din garderoba iubitului.

 pantaloni_cu_bretele  tinuta_pantaloni_cu_bretele

Nu mai incape indoiala ca pantalonii cu bretele pot deveni piesa ta de rezistenta in garderoba, iar vestea buna este ca poti sa porti acest accesoriu la o multime de modele, chiar si la fuste. Care dintre combinatiile vestimentare de mai sus este preferata ta?

 

Surse foto: nordstrom.tumblr.com, garancedore.fr, easyfashion.blogspot.com, labydiana.com, vanessajackman.blogspot.com, nos-yeux.tumblr.com, deluneblog.com, viewsbylaura.com, lookastic.com, manrepeller.com, bloglovin.com, polyvore.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016