Starea vremii 13 octombrie: noi ne simţim bine în mom jeans

Starea vremii 13 octombrie: noi ne simţim bine în mom jeans

Redactor Andreea Baluteanu

Cea mai bună veste legată de starea vremii din 13 octombrie? Deşi e frig în continuare, soarele nu mai refuză să se arate la faţă şi ne onorează cu prezenţa sa. Ploile sunt mai reduse decât ieri, dar temperaturile rămân scăzute.

Ca să îţi ridicăm un pic moralul, îţi propunem să mulţumeşti puţinelor raze de soare cu o pereche de mom jeans, unii dintre cei mai iubiţi blugi ai ultimilor ani!

Starea vremii din 13 octombrie: ne relaxăm în compania mom jeans

Nu te lăsa înşelată de razele timide ale soarelui! Vremea va rămâne în continuare rece. Cu toate acestea, recunoaştem că lumina mai caldă a zilei ne aşterne zâmbetul pe buze şi ne ajută să suportăm mai uşor capriciile vremii.

Va fi în continuare frig în sudul ţării, dar măcar ploile încetează în cea mai mare parte a regiunii. Temperaturile maxime sunt încă scăzute: se vor înregistra valori de 12 grade la Craiova şi 15 la Bucureşti.

Transilvania, Banatul şi Maramureşul se întreţin şi ele cu aceleaşi temperaturi aprige, dar cu care au învăţat să se înţeleagă. Cerul e acoperit de nori la Timişoara, unde sunt maxime de 11 grade, este posibil să plouă la Cluj, pe lângă deja neliniştitoarele maxime de 6 grade, şi aceeaşi situaţie este caracteristică şi pentru Braşov, unde se înregistrează 8 grade.

Lucrurile degenerează însă în Moldova, unde vremea este deosebit de rece pentru această perioadă. La Iaşi sunt cele mai scăzute valori, comparativ cu celelalte oraşe mari, de numai 4 grade!

Pe malul mării temperaturile maxime continuă să scadă, ajungându-se la 17 grade, iar cerul se ascunde în spatele norilor, dovedind că nici el nu mai poate să suporte această situaţie.

După veşti proaste, avem şi câteva informaţii pozitive: chiar dacă e frig, noi ne vom continua misiunea de a avea grijă ca outfitul tău să fie cel mai stilat! Mom jeans s-au purtat obsesiv anul trecut, dar, spre deosebire de boyfriend jeans şi de blugii rupţi, au rămas în trend şi în acest sezon.

Îi poţi îmbrăca şi la birou, dacă blugii nu sunt strict interzişi la locul tău de muncă. Asociază-i neapărat cu accesorii fine, precum o pereche fabuloasă de stilettos şi un palton elegant. Selena Gomez este un ghid talentat în această călătorie de stil.

Curentul sport este marea iubire a acestui model de jeans. Dacă nu plouă în oraşul tău, încalţă o pereche de adidaşi şi completează cu un palton gros, în nuanţe pastel. Tricoul cu mesaj este un must-have!

Ne reîntoarcem la stilul glam! Mom jeans arată minunat împreună cu cele mai dorite accesorii ale momentului, botinele roşii de catifea. Finisează frumos outfitul cu o maletă şi vei face ravagii!

Starea vremii din 13 octombrie nu se deosebeşte mult de zilele trecute. Noi îi facem faţă în continuare cu ajutorul celor mai relaxante piese vestimentare, iar mom jeans sunt printre favoritele supreme!

Surse foto: Pinterest, Splashnews

Articolul urmator
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
De la inspirație la legendă: Istoria uluitoare a celebrei genți Birkin
Planifică o nuntă, iar noi ghicim dacă ești căsătorită!
Incepe quiz
Planifică o nuntă, iar noi ghicim dacă ești căsătorită!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.