Starea vremii 19 august: vremea urâtă îşi găseşte antidot în perechea de blugi preferată

Starea vremii 19 august: vremea urâtă îşi găseşte antidot în perechea de blugi preferată

Redactor Andreea Baluteanu

Starea vremii din 19 august le descurajează din nou pe iubitoarele verii, care trebuie să se confrunte cu picături de ploaie şi chiar cu ameninţarea fenomenelor extreme. Atunci când furtuna îţi bate la geam, cheful de a purta rochiţele verii scade simţitor, iar blugii preferaţi ies la înaintare, pregătiţi să ne protejeze de vremea capricioasă.

Descoperă care sunt propunerile noastre vestimentare în funcţie de starea vremii din 19 august!

Starea vremii 19 august: mizează pe blugii preferaţi!

Astăzi, vremea se va dovedi chiar mai capricioasă decât ieri, şansele de ploaie fiind şi mai ridicate. În sudul şi estul ţării, cerul va fi mai mult noros, cu averse, tunete şi fulgere pe malul mării. Ploaia poposeşte şi în centrul şi sud-vestul ţării, dar aici soarele va fi mai curajos, iar razele sale vor reuşi sporadic să spargă stratul negru de nori. Şi în nord cerul este parţial acoperit, dar vremea va fi mai stabilă decât în restul ţării. Este singura regiune în care ai voie să îţi uiţi umbrela acasă!

 

O fotografie postată de @_mansy_ pe

În ceea ce priveşte evoluţia temperaturilor, nu trebuie să îţi faci griji că vei suferi de frig. Deşi cerul pare mai întunecat decât coşmarurile nopţii, vremea va fi predominant caldă. Valorile ating pragul maxim de 28 de grade în Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, 26 de grade la Craiova şi 25 la Braşov. Doar 22 de grade sunt promise pentru locuitoarele din Cluj, în timp ce fetele plecate în vacanţă la mare se vor delecta cu 29 de grade la Constanţa.

În aceste condiţii atmosferice, noi îţi recomandăm să nu te joci cu vremea şi să te echipezi cu perechea de blugi preferată. Anul 2016 a adus la rang de trend modelul de jeans cu tiv franjurat, un amestec original de casual şi boho. Dacă spaţiul office nu este prea restrictiv, îi poţi purta şi la muncă, alăturând însă o cămaşă elegantă de mătase pentru un plus de rafinament.

Dacă ai de gând să înfrunţi starea vremii din 19 august şi să te plimbi prin oraş, îţi recomandăm o pereche de blugi franjuraţi şi un tricou simplu. Completează cu tenişi sau cu o pereche de pantofi aurii, care să te scoată frumos în evidenţă!

Atât timp cât calendarul va indica încă vară, nu vei renunţa la blugii scurţi? Atunci îi poţi purta cu succes şi acum! Completează cu o cămaşă cu mânecă lungă, o eşarfă skinny şi o pereche de botine, pe buzele tuturor fashionistelor în acest moment.

Tu ce părere ai despre propunerile noastre vestimentare pentru starea vremii din 19 august?

Surse foto: Instagram, Splashnews

Articolul urmator
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Ghicim cu exactitate ce vârstă ai în funcție de mâncarea ta preferată
Incepe quiz
Ghicim cu exactitate ce vârstă ai în funcție de mâncarea ta preferată

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.