Starea vremii din 1 noiembrie: ne ferim de frig cu un palton roz

Marţi, 01.11.2016
de Andreea Baluteanu

Ca întotdeauna, avem o veste bună şi una rea: temperaturile cresc uşor faţă de ieri (deşi starea vremii din 1 noiembrie rămâne rece), dar se anunţă lapoviţă şi ninsoare la munte, în Transilvania şi în Moldova.

Ca întotdeauna, noi încercăm să facem faţă asaltului vremii de afară cu piese vestimentare numai bune să ne ridice moralul: azi mizăm pe un dulce şi pastelat palton roz!

Starea vremii din 1 noiembrie: e momentul paltonului roz

Starea vremii din 1 noiembrie, prima zi a ultimei luni de toamnă, respectă instrucţiunile pe care acest anotimp le-a urmat până acum: este frig!

Soarele mângâie (cu raze reci, e adevărat) sudul ţării, acolo unde lucrurile stau mai bine. Vor fi maximum 9 grade la Craiova (compensate de cerul senin) şi 13 la Bucureşti.

În vestul țării, vremea este rece, cu vânt slab şi cer variabil. Sunt maxime de 10 grade la Timişoara şi un cer liniştit, căruia pare să nu îi pese de asprimea temperaturilor de afară.

Transilvania stă chiar şi mai rău decât restul ţării la capitolul vreme. Precipitaţiile mixte, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, îi vor chinui pe locuitorii acestei zone, iar valorile de temperatură sunt aproape malefice: vor fi 8 grade la Cluj şi 6 la Braşov, unde ninge din nou.

Ninsoarea va fi prezentă pe arii restrânse şi în Moldova, de unde frigul nu mai vrea să plece. Sunt maxime de doar 5 grade la Iaşi!

Malul mării freamătă sub apăsarea vremii îngheţate, iar avântul soarelui nu este la fel de puternic ca în sud. Vor fi maximum 7 grade la Constanţa.

Starea vremii din 1 noiembrie ne diminuează şi mai tare speranţele la o toamnă frumoasă. Tocmai de aceea, noi apelăm la un item vestimentar care ne poate reconforta: este vorba despre paltonul roz. Nu ai în garderobă această piesă? O poţi înlocui cu alte nuanţe pastelate sau cu tonuri de nude!

Cele mai puternice conotaţii ale paltonului roz sunt legate de spaţiul office. Vei străluci într-o fustă midi cu volane, o cămaşă cu mâneci ample şi paltonul roz. Completează cu pantofi stilettos şi ai obţinut o ţinută demnă de Săptămâna Modei.

Ai câteva sarcini de îndeplinit şi azi ai nevoie să te simţi confortabil? Paltonul roz poate fi şi casual! Asociază-l cu o pereche de mom jeans, cu o bluză în dungi black&white şi pantofi bărbăteşti.

Vrei să fii glam? Avem o ţinută perfectă pentru un date! Îmbracă un palton roz lung, alătură blugi skinny şi pantofi cu toc în aceleaşi nuanţe inocente, iar ceea ce vei obţine nu va fi deloc nevinovat!

Starea vremii din 1 noiembrie urmează traiectoria frigului, adorată până acum de toamna noastră, dar noi facem apel la un item drăgălaş, precum paltonul roz!

Surse foto: Pinterest, Splashnews

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016