Starea vremii din 8 decembrie: sărbătorim cu botinele preferate ale acestei ierni

Starea vremii din 8 decembrie: sărbătorim cu botinele preferate ale acestei ierni

Redactor Andreea Baluteanu

Avem ce sărbători azi: pe lângă faptul că mai sunt 16 zile până la Crăciun, vremea este mai frumoasă decât ieri şi se mândreşte că va evolua şi mai bine din acest punct de vedere în zilele ce urmează.

Azi îţi recomandăm să porţi botinele preferate ale acestui sezon: este vorba despre cele albe, care rivalizează cu puritatea zăpezii. Orice fashionistă trebuie să le aibă în dulap, aşa că nu le poţi rata!

Starea vremii din 8 decembrie ne îndeamnă să purtăm botinele la modă

Starea vremii din 8 decembrie continuă să se încadreze în parametrul „rece” pentru cea mai mare parte a ţării, dar, în ciuda temperaturilor, cerul senin şi cele câteva crâmpeie de soare pe care le primim ne fac fericite.

În Oltenia şi Muntenia, vremea este frumoasă, cu vânt slab şi cer variabil. Temperaturile maxime vor atinge 3 grade la Craiova şi 4 la Bucureşti.

Meteorologii au veşti bune şi pentru Banat, acolo unde soarele va străpunge uneori stratul de nori, iar valorile de temperatură vor fi de 4 grade la Timişoara.

Cu totul altfel stau lucrurile în Transilvania şi Maramureş: vremea e mai rece decât media perioadei, ştergând impresia favorabilă pe care ne-a făcut-o în restul ţării. Se vor înregistra maximum 2 grade la Cluj şi la Braşov.

Surpriza o constituie însă Moldova, acolo unde se face mai cald. Deşi cerul va fi temporar acoperit de nori şi va ploua izolat, maximele vor fi pozitive la Iaşi, un lucru aproape incredibil pentru această regiune.

Vremea e frumoasă şi la mare, cu raze care se luptă temerar cu norii. Constanţa va beneficia de maximum 4 grade.

Pentru că e frumos afară şi nu suntem ameninţate cu intemperiile, este momentul să apelăm la un accesoriu delicat, dar care ne va ridica stilul la cote nebănuite. Este vorba despre botinele albe, unele dintre preferatele designerilor şi fashionistelor în această iarnă.

Poartă-le simplu, cu jeans şi un pulover gros, peste care să adaugi o geacă scurtă de blană sau una oversized.

Poţi adăuga şi câteva valenţe elegante, păstrând blugii, dar integrând în outfit o cămaşă sau un pulover simplu. Acoperă neapărat cu un cojocel sau cu o geacă matlasată, pentru că nu ne putem imagina să ieşim pe stradă doar în ţinuta de mai jos.

Botinele albe trebuie să îşi păstreze şi conotaţia glam indiscutabilă. Așadar, oricât de tare adorăm outfiturile casual în toiul iernii, nu putem să nu ne lăsăm fermecate şi de cele ultraelegante: o rochie lungă, un palton maxi într-o culoare cu atitudine şi botinele albe te vor scoate din peisajul mohorât al iernii, transformându-te într-o apariţie desăvârşită.

Starea vremii din 8 decembrie ne cucereşte cu caracterul său plăcut, iar noi îi răspundem purtând o pereche de botine albe, imaculate.

Surse foto: Pinterest, Splashnews

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Alege prăjiturile preferate și află cine este sufletul tău pereche
Incepe quiz
Alege prăjiturile preferate și află cine este sufletul tău pereche

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.