Beauty Fridays

Starea vremii din 8 septembrie: ultima şansă pentru rochia cu spatele gol

Joi, 08.09.2016
de Andreea Baluteanu

Meteorologii au o veste excelentă pentru fetele care nu vor să lase vara să plece: azi vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi ridicate pentru această perioadă. Soarele străluceşte puternic pe cer şi, chiar dacă norii reuşesc în unele locuri să spargă această dominaţie, ploile vor fi aproape inexistente.

Dacă starea vremii din 8 septembrie este o sărbătoare a verii, noi nu cutezăm să o contrazicem, şi suntem decise să purtăm cel mai frumos item al anotimpului cald: rochia cu spatele gol!

Starea vremii din 8 septembrie: rochia cu spatele gol, demnă de sărbătoarea verii întârziate

După câteva semne de slăbiciune, vara decide că nu mai vrea să plece de la noi şi ne tentează azi cu vreme deosebit de caldă, în vestul, nordul şi centrul ţării. Temperaturile vor ajunge chiar şi la maxime de 32 de grade, cu valori de 29 de grade la Timişoara, 25 la Cluj şi 28 la Braşov.

Situaţia este mai puţin plăcută în sud-vestul ţării, acolo unde norii trăiesc un scurt moment de triumf şi unde se vor forma condiţii izolate de ploaie. În sud vremea rămâne frumoasă şi, aşa cum am stabilit, caldă pentru această perioadă! Se vor înregistra maxime de 27 de grade la Craiova şi 31 la Bucureşti.

Tot soarele atotstăpânitor este şi zeul locuitoarelor din est, acolo unde vremea poartă în continuare pecetea de „deosebit de caldă”. Vor exista câţiva nori la mare, unde presiunea atmosferică este în scădere uşoară, dar per total turistele care au ales această perioadă pentru vacanţă se vor felicita pentru opţiunea lor! Sunt valori maxime de 31 de grade la Iaşi şi 28 la Constanţa.

Încă ne mai aşteaptă în dulap, aşa că de ce să nu îi oferim o ultimă şansă să vrăjească suflete azi? Rochia cu spatele gol este foarte sexi, dar poate fi purtată şi la birou, atât timp cât alegi un croi simplu şi un blazer care să îţi acopere spatele.

Mizează pe un model colorat şi te vei simţi ca şi cum braţele calde ale verii nu te-ar mai lăsa niciodată să pleci! Completează cu o pereche de papuci cu talpă de plută, ca să mai contrabalansezi efectul sexi!

Ai de gând să te plimbi toată ziua prin oraş şi preferi o ţinută casual, nu una ultra hot? Atunci acoperă parţial spatele rochiei cu bretele prinse în X şi accesorizează cu papuci argintii cu talpă groasă: vei îmbina glam-ul cu plăcutul.

Desigur, cea mai comună interpretare a rochiei cu spatele gol este cea glam, în care acest articol vestimentar este purtat cu sandale fine cu toc! Noi îţi recomandăm să îţi aminteşti de dragostea pentru portocaliu, una dintre culorile verii 2016, şi să îţi pictezi rochia cu spatele gol în această nuanţă solară.

Tu ce părere ai despre propunerile noastre vestimentare, care ţin cont de starea vremii din 8 septembrie?

Surse foto: Instagram, Pinterest, Splashnews

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016