Review pentru Apa de parfum Carolina Herrera 212 VIP

Sâmbătă, 06.04.2013
de Andreea Baluteanu

Inspirata de viata de noapte a New York-ului, Carolina Herrera 212 VIP face parte din categoria parfumurilor oriental-vanilate, o esenta calda, cu accente tropicale si acorduri fructate.

Inspirata de viata de noapte a New York-ului, Carolina Herrera 212 VIP face parte din categoria parfumurilor oriental-vanilate, o esenta calda, cu accente tropicale si acorduri fructate.

Cum ti se pare Apa de parfum Carolina Herrera 212 VIP? Voteaza!

4 (4)
Apa de parfum Carolina Herrera 212 VIP

340 ron

Review-ul DIVAHAIR

Parfum simbol al tinerilor creativi, stilati si dornici de distractie ai metropolei americane, Carolina Herrera 212 VIP are drept element central mixul exotic de rom, vanilie si fructul pasiunii. Parfumul se deschide cu tonuri tropicale de rom si fructul pasiunii, continua cu o inima florala opulenta, de iasomie, imblanzita de profundul mosc, pierzandu-se intr-o baza dulce de Tonka si vanilie.

Recipientul sub forma de capsula aurie este luxos, rafinat, ilustrare perfecta a tinerilor new-yorkezi: citadini, captivanti, sofisticati. Ambalajul este o piesa de colectie remarcabila, pentru orice fan al parfumurilor.

Mod de folosire:
Parfumul se aplica in punctele de puls, pe incheieturi, in spatele genunchilor si intre sani, pe ceafa si pe gat. Presara cateva picaturi in par, pentru a-i amplifica aroma, cu fiecare miscare.

Carolina Herrera 212 VIP este o esenta seducatoare, sexy, jucausa, tinereasca si stralucitoare, dar in acelasi timp debordand de o prospetime clasica. Asa cum sugereaza si campania de promovare, este un parfum ideal pentru o iesire in club. Cucereste printr-o dulceata gurmanda, dar nu sufocanta, de vanilie si tonka, calda si captivanta, care este insa improspatata de varful citric si de inima florala bogata. Un parfum dual, 212 VIP asociaza unui inceput ascutit, taios, cu aroma de cocktail alcoolic tropical, de rom si fructul pasiunii, o inima si o baza calde, dulci, ultrafeminine. Te va face sa te simti increzatoare, cuceritoare si chic. Sticluta de colectie este un must-have.

Referindu-ne la dezavantaje, remarcam faptul ca rezistenta si persistenta sunt mai reduse decat ale variantei clasice, Carolina Herrera 212. Este un parfum hip, monden, dar ii lipsesc profunzimea si complexitatea. Asocierea aciditatii varfului cu dulceata si caldura inimii si bazei nu este potrivita pentru oricine; testeaza-l, inainte de a-l achizitiona.

Pentru tineretea, stralucirea si vibratia sa, Carolina Herrera 212 VIP merita incercata.

Pretul apartine variantei Apa de parfum, 100 ml

Alte review-uri ale produselor Carolina Herrera