Review pentru Apa de toaleta Lagerfeld Chloé Narcisse

Sâmbătă, 10.08.2013
de Andreea Baluteanu

Lansata in 1992 si facand parte din linia vintage Chloe, Lagerfeld Chloé Narcisse este inclusa in categoria parfumurilor oriental florale, dulci, cu accente condimentate care o scot din anonimat si cateva nuante pudrate, specifice parfumurilor perioadei.

Lansata in 1992 si facand parte din linia vintage Chloe, Lagerfeld Chloé Narcisse este inclusa in categoria parfumurilor oriental florale, dulci, cu accente condimentate care o scot din anonimat si cateva nuante pudrate, specifice parfumurilor perioadei.

Cum ti se pare Apa de toaleta Lagerfeld Chloé Narcisse? Voteaza!

0 (0)
Apa de toaleta Lagerfeld Chloé Narcisse

190 ron

Review-ul DIVAHAIR

Lansata in perioada in care Karl Lagerfeld activa ca director de creatie, Lagerfeld Chloé Narcisse are drept element principal narcisa, alaturi de garoafa si condimente. Parfumul se deschide cu note fructate de ananas, piersica si caisa, impreuna cu accente florale de violeta, floare de portocala si galbenele, continua cu o inima profund florala, de garoafa, trandafir, narcisa si gardenie, scoase din anonimat de nuantele condimentate, inchizandu-se apoi intr-o baza calda, de vanilie, mosc, lemn de santal si cedru de Virginia.

Sticluta de colectie are un aspect vintage, diafan si delicat, punand in evidenta feminitatea aromei. Lagerfeld Chloé Narcisse se adreseaza unei fete tinere, care isi pretuieste sensibilitatea si feminitatea, dar si unei femei care doreste sa isi reexploreze latura nostalgica.

Mod de folosire: Pulverizeaza in zonele cheie unde sangele pulseaza: pe gat, tample, ceafa, in spatele genunchilor, intre sani sau in spatele lobului urechii, precum si pe incheietura mainii. Parfumeaza usor si parul, pentru a raspandi delicat aroma, in jurul tau.

Principalul avantaj al Lagerfeld Chloé Narcisse, in acelasi sens ca si in cazul originalei Chloe, este dat de complexitatea aromei, caracteristica anilor 80-90 ai parfumeriei. Desi nu este o esenta la fel de grea precum Chloe by Chloe, Narcisse cucereste prin caracterul floral, conferit de elementele vedeta narcisa, garoafa si galbenelele, condimentate insa de acordurile fructate de piersica si caisa, zemoase, dar nu sufocante. Vesela si potrivita pentru anotimpul cald, iti va imbunatati starea de spirit. Bogata, calda si tinereasca, este perfecta pentru o iesire, ziua, desi parfumierii iti recomanda sa nu o aplici abundent, pentru a nu iti cauza dureri de cap. Rezistenta este mare, caracteristica parfumurilor vintage.

Intre dezavantajele Lagerfeld Chloé Narcisse, complexitatea si diversitatea elementelor, alaturi de bogatia florala, pot fi mult prea puternice pentru adeptele parfumurilor subtile, aerate ale prezentului. La fel ca in cazul Chloe by Chloe, reinterpretarea pierde mult din atributele editiei originale, semnate Karl Lagerfeld.

Daca iti doresti insa un parfum clasic, bogat, evocand o lume trecuta, dar floral si sensibil, Lagerfeld Chloé Narcisse poate fi o alegere potrivita.

Pretul apartine variantei Apa de toaleta, 100 ml