Beauty Fridays

Review pentru Masca de fata Jericho Premium Collagen Mask

Miercuri, 04.03.2015
de Andreea Baluteanu

Masca de fata Jericho Premium Collagen Mask contribuie la obtinerea unui look mai tanar si mai luminos al pielii, promitand sa intensifice elasticitatea si netezimea tenului. In plus, produsul hraneste in profunzime si protejeaza pielea, pentru un aspect care se imbunatateste dupa fiecare folosire.

Cum ti se pare Masca de fata Jericho Premium Collagen Mask? Voteaza!

0 (0)
Masca de fata Jericho Premium Collagen Mask

100 ron

Review-ul DIVAHAIR

Masca de fata Jericho Premium Collagen Mask te va cuceri prin compozitia sa hidratanta, care lasa pielea moale si catifelata, dar si prin naturaletea ingredientelor pe care le include. Produsul pune in prim plan colagenul marin, prezent, in cantitate mai mare insa, intr-una dintre cele mai bine cotate creme ale momentului, Crème de la Mer, care contribuie la lupta impotriva instalarii semnelor de imbatranire ale pielii. Mai departe, uleiul de avocado si untul de shea sunt recunoscute pentru efectele de emoliere in profunzime ale pielii, in timp ce acizii grasi Omega 3 si Omega 6 intensifica capacitatea de retinere a hidratarii si deci de mentinere a supletii si elasticitatii.

Masca de fata are o textura consistenta, bogata, usor spumoasa, pe care o aplici si o intinzi cu toata placerea, lasand o senzatie cuceritoare de confort. Ambalajul de sticla, cu capac argintiu care reda o tusa de lux, prezinta inconvenientul de a nu reactiona foarte bine in combinatie cu ingredientele mastii, slabindu-le actiunea.

Mod de folosire: masca se aplica pe tenul curatat, in strat generos, se lasa sa actioneze timp de 5 de minute, apoi se indeparteaza cu apa calduta.

Principalul avantaj al mastii de fata Jericho Premium Collagen Mask este reprezentat de placerea cu care o vei aplica. Textura mastii este fina, usor spumoasa, ceea ce iti garanteaza ca o vei intinde foarte usor si ca te vei indragosti de senzatia de confort pe care o lasa pielii tale, spre deosebire de multe produse de gen, care se strang neplacut. Vei fi convinsa de proprietatile sale pozitive studiind lista de ingrediente, care contine colagen marin, recunoscut pentru atributele anti-ageing; de asemenea, procentul extrem de ridicat de elemente naturale, de peste 90%, nu are cum sa te lase indiferenta. In timp, pielea ta va deveni mai moale si mai catifelata, mai luminoasa si mai elastica, beneficiind de pe urma actiunii de emoliere in profunzime a pielii. Prezenta spatulei care usureaza aplicarea produsului, in recipient, este un alt factor care te poate convinge.

Cel mai important dezavantaj al mastii de fata Jericho Premium Collagen Mask este dat de pretul destul de ridicat. Mai mult, efectele anti-ageing nu sunt foarte vizibile, mai ales in absenta asocierii cu alte produse de gen.

Luand insa in calcul atuurile expuse mai sus, iti recomandam sa incerci Jericho Premium Collagen Mask.

Gramaj: 50 g

Ingrediente: Aqua (Water), Zinc Oxide, Cetearyl Alcohol, Cetyl Alcohol, Titanium Dioxide, Vitis Vinifera (Grape) Seed Oil, Aloe Barbadensis Leaf Juice, Gluconolactone, Olea Europaea (Olive) Fruit Oil, Ceteareth-33, Maris Aqua (Dead Sea Water), Sesamum Indicum (Sesame) Seed Oil, Sodium Ethylhexyl Sulfate, Benzyl Alcohol, Dehydroacetic Acid, Panax Ginseng Root Extract, immondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil, Sodium Benzoate, Maris Limus (Silt) Extract, Persea Gratissima (Avocado) Oil, Fragrance, Ginkgo Biloba Leaf Extract, Butyrospermum Parkii (Shea Butter), Borago Officinalis (Borage) Seed Oil, Oenothera Biennis (Evening Primrose) Oil, Rosa Canina Fruit Oil, Anthemis Nobilis (Chamomile) Flower Extract, Citric acid, Tocopheryl Acetate, Algae Extract, Ascorbic Acid (Vit.C), Collagen (Marine).

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016