25 obiceiuri care iti garanteaza o viata sanatoasa si fericita!

25 obiceiuri care iti garanteaza o viata sanatoasa si fericita!

Redactor Andreea Baluteanu

Alimente la moda, care iti asigura o viata nesfarsita, sfaturi care mai de care mai ciudate, dar apartinand unor oameni care au atins pragul de 100 de ani: esti bombardata din toate partile cu astfel de informatii, mai mult sau mai mult plauzibile? „Regulile" unui trai imbelsugat sunt uneori de-a dreptul contradictorii!

In realitate, gesturile care te duc mai aproape de o viata sanatoasa sunt mult mai simple si nu se supun niciunei tendinte. Am alcatuit pentru tine o lista de 25 de obiceiuri benefice care iti vor asigura existenta infloritoare pe care o meriti!

Cultiva atitudinile potrivite

1. Invata sa numeri pana la 10! Nu oricand, ci atunci cand esti furioasa! Sa iti versi nervii pe cei din jur, sa reactionezi impulsiv de fiecare data cand o situatie sau o persoana te supara si sa iti petreci viata in ritmul unei furtuni tropicale nu te vor elibera de stres, ci te vor face extrem de nefericita. Pentru o viata sanatoasa, acorda-ti dreptul la perspectiva: "cele 10 secunde vor deveni 100 de ani impliniti!"



2. Inceteaza sa fii propriul tau calau! Epoca executiilor publice s-a incheiat de mult, cu toate acestea, tu continui sa te bombardezi cu acuzatii, regrete si te privesti cu dezaprobare crunta, de fiecare data cand comiti o greseala. Nu esti la fel de dura nici macar cu dusmanii tai! Vrei o viata sanatoasa? Invata sa te tratezi ca si cum ti-ai fi cea mai buna prietena! Iarta-te, apreciaza-te si iubeste-te pe tine insati, inainte de toti si toate!

3. Lupta nu cu tine, ci pentru tine! Pentru o viata sanatoasa si fericita, apara-ti drepturile, afirma-ti punctul de vedere si nu ii lasa pe cei din jur sa profite de pe urma ta. Sa stii ca te poti baza oricand pe tine te va transforma in acea persoana plina de incredere in sine si demna de toata admiratia.

4. Razi mai mult! Razi de tine, razi cu cei din jur si, mai ales, razi atunci cand iti vine sa plangi! Puterile vindecatoare ale unui simplu suras, asupra ta si asupra lumii, sunt impresionante!

O alimentatie echilibrata - garantia unei vieti sanatoase

5. Consuma pe cat posibil alimente in stare naturala, neprocesata, cereale integrale, fructe si legume si elimina zaharul si semipreparatele! Stim ca suna ca un refren monoton, care ti-a fost repetat de atatea ori, incat si-a pierdut definitiv sensul, dar ramane in continuare valabil!



6. Satula in proportie de 80%? Este suficient! Daca „mananca tot din farfurie" a fost mottoul nesuferit al copilariei tale, este timpul sa te revolti impotriva sa. Expertii te sustin! Un studiu efectuat de specialistii de la Universitatea St Louis a demonstrat ca oamenii care mananca mai putin traiesc mai mult, iar japonezii ne-o confirma!

7. Cand esti trista, o prajitura imbibata cu ciocolata este cel mai bun remediu, iar cand esti stresata, chipsurile te ajuta sa te eliberezi de greutati? Nimic mai gresit, spun cei pentru care viata sanatoasa a devenit un ideal. Mancarea trebuie sa iti aline senzatia de foame, nu sa devina sursa de confort pentru psihicul tau!

8. O apa cu lamaie, va rog! Nu, nu vorbim despre bautura fancy a fetelor care tin diete, ci despre un remediu pentru care trebuie sa le multumim inteleptilor din Orient. Dimineata, pe stomacul gol, consuma un pahar de apa calda in care ai strecurat cateva picaturi de suc de lamaie: este o excelenta metoda de detoxifiere si de purificare a organismului, pentru o viata sanatoasa si fericita!

9. Bea apa! Ca tot am vorbit despre acest pretios lichid, iti vom reaminti: bea-ti cele 8 pahare de apa! Deshidratarea este un adevarat inamic al sanatatii, cu efecte care evolueaza de la agitatie, oboseala pana la boli cronice si moarte. Ca sa te asiguri ca vei consuma minimumul necesar, tine la indemana o carafa cu apa proaspata, in care ai inclus bucati de lamaie, portocale, mar sau castraveti. Ceaiul verde este si el un campion al unei vieti sanatoase!



10. Proviziile care te tin sanatoasa si fericita. Primul impuls, atunci cand starea de oboseala de dupa masa ne chinuie, este sa apelam la o ceasca sanatoasa de cafea! Doteaza-ti biroul cu rezerve de alune, nuci, iaurt, humus sau fructe proaspete, si vei fi cu un pas mai aproape de o viata fericita si sanatoasa! Citeste aici si alte modalitati de a scapa de nesuferita somnolenta de la mijlocul zilei!

11. Fii vegetariana o zi pe saptamana! Nu iti vom recomanda sa renunti de tot la carne pentru ca am contrazice principiul alimentatiei echilibrate din acest capitol pro viata sanatoasa. Este suficienta o zi fara carne? Da, ne spun studiile desfasurate de specialistii de la Harvard: vei reduce cu 19% riscul de a suferi un atac de inima!

Sanatate de fier si rezistenta de otel

12. Fa sport, nu slalom printre scuze! Nu exista niciun motiv suficient de important pentru a te priva de miscare, atunci cand te afli in deplinatatea fortelor. Avem o veste buna: se pare ca activitatile fizice de intensitate redusa, dar practicate constant sunt mai eficiente in a reduce nivelul de grasimi si trigliceride din sange, in comparatie cu cele ultraconcentrate, dar mai putin frecvente! Plimbarea de dupa cina va face minuni in cruciada ta pentru o viata sanatoasa!

13. Nu transforma soarele, din amic, in inamic! Ne ofera vitamina D, ne face mai optimiste, mai frumoase si mai fericite. „Gustat" insa in exces, soarele ne imbatraneste prematur si presupune un risc accentuat de cancer de piele! Crema cu SPF, palaria, umbrela, ochelarii de soare: trebuie sa faca parte din arsenalul tau pentru o viata sanatoasa!



14. Prezervativul si centura de siguranta! Vrei sa traiesti mult si sanatos? Atunci de ce te supui unor riscuri inutile, precum sexul neprotejat si o calatorie periculoasa cu masina?

15. Citeste instructiunile! De pe alimente, de pe medicamente si chiar de pe produsele cosmetice! Ele contin informatii vitale pentru viata ta sanatoasa!

16. Diagnosticul este opera doctorului, si nu speculatia Google! Sa iti cauti simptomele pe Google este prilej de anxietate nefondata si sursa de stres si griji! Este locul unde o banala durere de cap e semn sigur de boala incurabila! Fa-ti o favoare si consulta un medic specialist, astfel incat sa te bucuri de acea viata sanatoasa!

17. Corpul tau, un sfetnic de taina. Daca ai o problema de sanatate, organismul tau nu va intarzia sa te tina la curent. Cand o durere este repetitiva sau cand simti ca ceva nu este in regula cu tine, mergi la doctor!

18. Somnul, absolut obligatoriu pentru o viata sanatoasa! Cele 6-8 ore de somn sunt la fel de importante ca cele 8 pahare de apa. Nu poti sa dormi asa cum trebuie? Iata aici recomandarile noastre de paturi ultraconfortabile, pot fi salvarea ta!

Finantele, sub directul tau control!

19. Plateste-ti datoriile acum! Iti vei mentine relatiile amiabile cu cei din jur si vei scapa de stres si anxietate. Mai departe, fereste-te de credite la banca: nu doresti sa iti traiesti viata sanatoasa impovarata de rate si platind dobanzi nemiloase.



20. Nu face cumparaturi pe stomacul gol! Studiile au demonstrat ca astfel ai tendinta de a cumpara mai mult: de la mancare pe care vei sfarsi prin a o arunca pana la articole vestimentare de care nu ai nevoie.

21. Pastreaza tu restul! Ai obiceiul de a renunta la rest atunci cand iti faci cumparaturile? Depoziteaza-l intr-o pusculita si, la intervale regulate, schimba-l la banca, in „bani adevarati": iti poti face un cadou frumos sau un gest caritabil, ca sa pastrezi atitudinea altruista!

22. Abonamentul la sala poate fi inamicul vietii tale sanatoase! Suna cel putin ciudat? Daca nu reusesti sa te tii de sala, renunta la angajament si foloseste banii in alte scopuri. Nu abandona insa apetitul pentru miscare!

23. Investeste in ceea ce conteaza. Poate ca perechea aceea fabuloasa de pantofi nu merita o suma exorbitanta, dar casa, masina, viata familiei tale justifica orice investii majore. Fii cumpatata, dar nu economisi in acele aspecte ale existentei care conteaza cu adevarat!

Singurele reguli care conteaza

24. Ai auzit de regula 2/30? Poate fi o filosofie de viata sanatoasa inventata de americani, dar suntem sigure ca ti se va aplica si tie! La ce se refera? Ca sa ai o existenta fericita, limiteaza timpul petrecut in compania TV-ului, a laptopului si a tabletei la 2 ore pe zi! Da, in aceasta categorie intra si telefonul! Mai departe, asigura-te ca petreci 30 minute realizand orice forma de miscare!

25. Ultima si cea mai importanta regula pentru o viata sanatoasa? Priveste fiecare zi ca pe un nou inceput! Prospetimea ideii ca restul vietii tale incepe azi iti sterge supararile, te determina sa uiti ranchiunele vechi si sa speri cu o putere innoita!

Tu ce parere ai despre lista noastra de obiceiuri benefice, care iti vor consolida o viata sanatoasa si fericita?
Articolul urmator
Trăsături morale pe care orice femeie care se respectă trebuie să le aibă
Trăsături morale pe care orice femeie care se respectă trebuie să le aibă
Ai o relatie fericita?
Incepe quiz
Ai o relatie fericita?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.