7 simptome care pot trada existenta unor boli de inima

7 simptome care pot trada existenta unor boli de inima

Redactor Alexa Galgau

Bolile cardiace reprezinta principala cauza de deces la nivel mondial. In fata acestei realitati crude, nu putem sa ne ignoram inima, acest organ care munceste din greu sa ne tina in viata. Bolile de inima sunt transmise si genetic, insa de cele mai multe ori sunt cauzate de stilul de viata necorespunzator, ceea ce inseamna ca pot fi si prevenite. Sa nu uitam nici faptul ca multe afectiuni evolueaza din cauza ca nu stim sa recunoastem la timp simptomele si le permitem sa se agraveze.

Am realizat special pentru tine o lista cu 7 simptome care pot indica prezenta unor boli de inima!

Boli de inima: 7 simptome la care sa fii atenta

1. Disconfort la nivelul pieptului

Acesta este cel mai comun semnal de alarma pe care ti-l da inima. Daca ai o artera blocata sau ai un atac de cord, e posibil sa simti ca te strange ceva in piept sau ca te preseaza ceva pe zona respectiva. Daca este vorba despre o durere care dureaza cateva secunde sau care se accentueaza atunci cand cand apesi zona, cel mai probabil nu este vorba despre inima. 

2. Sforaitul sau apneea

Sforaitul poate avea numeroase multe cauze, iar una dintre ele este boala de inima. De regula, sforaitul este cauzat de apnee - o afectiune care se manifesta prin oprirea respiratiei in timpul somnului -, dar poate fi si un semn al fibrilatiei atriale, o bataie rapida si neregulata a inimii, care provoaca o circulatie proasta a sangelui. Desi sforaitul este adeseori un simptom cauzat de probleme din sfera ORL (cum ar fi, de exemplu, prezenta polipilor nazali), este recomandat ca persoana care se confrunta cu aceasta problema sa isi faca un control cardiologic, pentru a fi sigura ca sanatatea inimii nu este in pericol.

3. Gingii umflate sau care sangereaza mult

Foarte putini oameni se gandesc ca problemele pe care le au cu gingiile ar putea trada existenta unor boli de inima. Acestea sunt totusi un semn al periodontitei, o infectie serioasa care afecteaza gingiile si poate sa distruga maxilarul. Periodontita poate sa cauzeze inflamatii in intregul corp, ceea ce inseamna ca poate fi insotita de boli precum ateroscleroza sau alte probleme cardiace. Asadar, vizita la dentist si igiena orala sunt esentiale, chiar si in prevenirea bolilor de inima, oricat de greu ar parea de crezut.

4. Dureri la nivelul gatului si umarului

Atunci cand ai probleme cu inima si esti predispus la a face infarct, trebuie sa fii atent si la simptome care nu par sa aiba legatura cu acest organ. Un semn frecvent care apare in timpul unui infarct este senzatia de disconfort la nivelul mainii, descrisa ca o strangere puternica. Nu toata lumea prezinta acest simptom, unii acuzand o durere in zona gatului, care urca spre maxilar sau care coboara spre umar.

5. Picioare umflate

Exista atat de multe motive pentru care picioarele se pot umfla, incat este greu sa asociezi acest simptom cu o boala de inima, mai ales in cazul femeilor, care sunt predispuse la a retine apa in organism. Atunci cand ai picioarele umflate pentru mai mult timp si ai senzatia ca respiri greu la efort sau pe parcursul noptii, este cazul sa mergi la un medic pentru a-ti verifica inima. 

6. Oboseala nejustificata

Ne referim aici la oboseala in urma unui efort minor, cum ar fi, de exemplu, atunci cand urci cateva scari sau cari ceva care nu are o greutate foarte mare. Daca functia inimii este diminuata, te vei simti toropita si orice miscare putin mai intensa te va face sa te simti de-a dreaptul extenuata. De asemenea, daca ai palpitatii sau bataile inimii sunt foarte rapid, este indicat sa consulti medicul cardiolog si sa faci cateva analize de sange, pentru a depista din timp o eventuala problema de inima.

7. Batai neregulate ale inimii

Aritmiile sunt destul de comune, dar intotdeauna e bine sa verifici cauza lor. Aritmia poate fi cauzata de anemie, dar si de schimbari hormonale care au loc in organism la menopauza sau in timpul sarcinii. Chiar si consumul excesiv de cafea poate sa duca la instalarea aritmiei, insa iti recomandam sa investighezi problema la un control medical. 

Aceste simptome aparent banale pot trada existenta unor boli de inima, asa ca iti recomandam sa nu le ignori si sa te prezinti la medic pentru investigatii amanuntite!

Pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, nu subestima importanta exercitiului fizic, care iti mentine arterele sanatoase, si a unei diete echilibrate.

Ultra Vitamin B Complex tablete,
18 lei

Complexul de vitamine B ajuta la prevenirea bolilor cardiace, iar pentru a te asigura ca ele se regasesc in dieta ta, poti incerca un supliment alimentar. Ultra Vitamina B Complex include toate cele 8 vitamine B esentiale care au rol important in procesele fiziologice din organism: thiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), piridoxina (B6), acid folic (B9), ciancobalamina (B12), acid pantotenic (B5) si biotina (B7) si contribuie la protejarea organismului impotriva stresului oxidativ.

Descopera gama completa de suplimente alimentare accesand magazinul online VavianPharma si bucura-te de o sanatate de fier!

Articolul urmator
Ce sunt insectele comestibile și cum pot înlocui carnea
Ce sunt insectele comestibile și cum pot înlocui carnea
Cine te va trada in viata?
Incepe quiz
Cine te va trada in viata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.