Ce zone să masezi la cap ca să îți treacă migrena

Ce zone să masezi la cap ca să îți treacă migrena

Redactor Alexa Galgau

Există foarte multe posibile cauze ale migrenelor și cu siguranță aceasta este o problemă de sănătate care trebuie investigată dacă se prelungește pe o perioadă anormal de lungă. Mai ales femeile sunt predispuse la migrene, adesea din cauza problemelor cu circulația sau a sistemului hormonal. Deși problema trebuie rezolvată prin determinarea cauzei de la baza migrenei, simptomele acesteia pot fi cu mult diminuate prin masajul la cap.

Descoperă care sunt punctele pe care trebuie să le masezi ca să potolești durerea provocată de migrenă!

Masajul la cap: cum să combați migrena

Nu orice durere de cap se încadrează la categoria migrenelor. Acestea se manifestă prin tulburări de vedere, dureri de cap care pulsează, sensibilitate la lumină, greață și sensibilitate crescută la sunete. Orice om suferă cel puțin o migrenă de-a lungul vieții, însă există persoane care se confruntă frecvent cu această problemă sau chiar au o afecțiune cronicizată, care le poate afecta serios calitatea vieții. Specialiștii sunt de părere că factorii de mediu și cei genetici sunt principalii răspunzători pentru apariția migrenelor, însă și dezechilibrele chimice de la nivelul creierului pot provoca această simptomatologie.

Chiar dacă nu există informații clare despre cauzele migrenelor, sunt câțiva factori declanșatori care trebuie evitați, precum aditivii alimentari, alcoolul, tutunul, programul de odihnă neregulat și somnul insuficient. Anumite medicamente, precum vasodilatatoarele și contraceptivele orale, pot provoca și ele migrene. Una dintre cele mai frecvente cauze ale migrenelor este stresul, care perturbă somnul, digestia și poate să conducă la dezechilibre hormonale. 

Masajul la cap este o soluție excelentă pentru a mai reduce din simptomele migrenei, chiar dacă nu rezolvă problema în totalitate. Atunci când simți că se instalează durerea, poți să te folosești de principiile presopuncturii pentru a înlătura disconfortul. Masajul la cap echilibrează fluxul de energie din corp, sporește circulația la nivelul capului și stimulează producția de endorfine, care acționează ca analgezice în corp.

Zona frunții

Există mai multe puncte de pe frunte pe care trebuie să le masezi pentru a te relaxa și a scăpa de durerea provocată de migrene. Prima și cea mai importantă zonă este cea dintre sprâncene, unde se spune că ar fi „al treilea ochi”. Este punctul care se află exact deaspra nasului, la jumătatea distanței dintre sprâncene. Presează acest punct atunci când ai o migrenă sau masează-l pentru a scăpa de durerea de ochi provocată de migrene și de disconfortul de la nivelul frunții.

Tot în zona frunții mai ai și cele două puncte dinspre colțurile interioare ale ochilor, aflate exact sub sprâncene. Masajul acestor zone te ajută să scapi de tulburările de vedere provocate de migrene și diminuează disconfortul provocat de sinusuri. Pentru a te simți mai bine, presează aceste două puncte cel puțin un minut.

 

Zona tâmplelor

Tendința naturală a unui om care are o migrenă este de a masa tâmplele. Însă nu trebuie să masezi exact tâmplele, ci câteva puncte învecinate urechii. Mai exact, sunt cinci la număr: primul este deasupra urechii, la marginea părului, următorul se află deasupra urechii, pe axul central vertical, al treilea este deasupra curburii urechii, al patrulea este în spatele urechii, pe aceeași axă cu ochii, și al cincilea este în spatele urechii, pe axul central orizontal al acesteia. Presează aceste puncte pe rând, câte un minut, sau simultan, pentru rezultate mai bune.

 

Zona nasului

Una dintre cele mai simple variante de masaj la cap este cea care presupune presarea sau masarea celor două puncte aflate de o parte și de alta a nărilor, la baza nasului. Masarea acestora te scapă de durerile de sinusuri, de migrenele provocate de măsele și de cele cauzate de tensiunea mărită.

 

Zona gâtului

Masajul la ceafă se poate dovedi foarte eficient în combaterea simptomelor migrenei, iar punctele pe care trebuie să le presezi sunt cele două aflate la baza craniului, de o parte și de alta a coloanei. Este vorba despre două spații dintre mușchii gâtului. Dacă le apeși cu degetele, durerea va fi diminuată, iar amețelile, durerile oculare, senzația de rigiditate la nivelul gâtului și stresul vor fi eliminate. Chiar dacă nu ai migrene, este recomandat să masezi aceste două puncte zi de zi, pentru a relaxa gâtul, o parte a corpului care de obicei este foarte tensionată.

Masajul la cap este o soluție rapidă de a scăpa de durerea provocată de migrenă, dar nu ezita să mergi la doctor pentru a trata și cauza, nu doar simptomele.

Află și care sunt cele două alimente la care trebuie să renunți dacă ai migrene, dar și ce legătură există între hormoni si migrene!

Articolul urmator
Cum să spălăm corect fructele și legumele ca să nu ne îmbolnăvim
Cum să spălăm corect fructele și legumele ca să nu ne îmbolnăvim
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!
Incepe quiz
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.