Cum să scapi de insomnie pe caniculă

Cum să scapi de insomnie pe caniculă

Redactor Alexa Galgau

Temperatura optimă la care somnul este cel mai odihnitor este de 19-20 de grade Celsius. Asta înseamnă că pe timp de caniculă este mult prea cald pentru a ne simți fresh dimineața. Transpiri, te întorci de pe o parte pe alta și nu reușești să adormi pentru că pur și simplu disconfortul termic este mult prea mare. Dacă sună cunoscut, află că nu trebuie să te consolezi cu ideea ca vara nu vei dormi bine. Urmează câteva măsuri simple pentru a remedia situația!

Iată cum să scapi de insomnie pe timp de caniculă!

Insomnie pe timp de caniculă? Scapă de ea urmând aceste sfaturi

Când temperaturile cresc periculos de mult, în special în iulie și august, uneori ne este foarte greu să ne punem în pat și să adormim. Dacă mai dormi și cu partenerul, în același pat, știi bine că din cauza căldurii nici să vă luați în brațe nu puteți, iar somnul devine o misiune imposibilă când transpiri toată noaptea și te deranjează și cearșaful, pentru că ai impresia că îți tine de cald. Iată cum să scapi de insomnie pe caniculă prin câțiva pași simpli:

1. Ține o sticlă de apă rece în pat. Lasă câteva ore la frigider sau la congelator o sticlă cu apă și, înainte de a merge la culcare, pune-o între așternuturi, pentru a le simți răcoroase și fresh. Patul va fi suficient de confortabil încât să poți adormi în liniște.

2. Nu suporți pijamaua pe timp de vară? Ține cont de acest truc: pune-o într-o pungă, apoi bag-o la frigider cu 15 minute înainte de a te culca.Atunci când o vei îmbrăca vei avea parte exact de răcoarea mult râvnită, care îți va permite să adormi.

3. Alege așternuturi din bumbac. Este evident că orice țesătură sintetică te va face să transpiri și mai rău și nu va permite pielii să se răcorească, așa că este obligatoriu ca așternuturile să fie din bumbac. Același lucru se aplică și în cazul lenjeriei intime și pijamalei, însă nu ar fi deloc o idee rea să dormi... dezbrăcată. Nu doar că este mult mai comod pe caniculă, dar este și sănătos! Descoperă AICI de ce!

4. Înainte de a te culca, scade temperatura corpului cu ajutorul unui duș rece, care te va ajuta să te simți mult mai fresh. Ai grijă să nu fie apă foarte rece, ca să nu riști să te îmbolnăvești din cauza schimbării bruște de temperatură.

5. Hidratează-te suficient! În timpul verii, transpirăm foarte mult, ceea ce înseamnă că trebuie să bem și mai multe lichide, pentru a ne regla temperatura corpului. Așadar, bea un pahar cu apă înainte de culcare. Evită alcoolul, pentru că acesta deshidratează și perturbă somnul, contribuind la insomnia pe timp de caniculă.

6. Menține umbra din dormitor pe timpul zilei, pentru ca suprafețele să nu se încingă și să emane căldură noaptea, când tu încerci să dormi. Lasă totuși geamurile deschise, chiar dacă e cald, eventual cu puțin curent, pentru că aerul închis nu ajută deloc somnul.

Ține cont de aceste sfaturi pentru a scăpa de insomnie pe timp de caniculă și în sfârșit te vei odihni cum trebuie în ciuda mercurului din termometre.

Descoperă și cinci poziții sexuale potrivite pentru zilele caniculare!

Articolul urmator
"Gândurile rele sunt mai periculoase decât toate bolile": Helena Roerich te învață cum să-ți vindeci gândirea
"Gândurile rele sunt mai periculoase decât toate bolile": Helena Roerich te învață cum să-ți vindeci gândirea
Cum vei fi la batranete?
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.