Cum scapi de excesul de aluminiu din organism

Cum scapi de excesul de aluminiu din organism

Redactor Alexa Galgau

Pare greu de crezut, însă folia de aluminiu, unul dintre cele mai banale lucruri pe care le folosim în bucătărie, poate fi un pericol pentru sănătate. Se pare că nu ar trebui să gătești niciodată cu folie de aluminiu, pentru că această neurotoxină se poate acumula în exces în organism, cauzând probleme grave de sănătate. Aluminiul pătrunde în alimente atunci când folia este încinsă, ajungând apoi în corpul nostru, unde face ravagii. În plus, există multe alte surse de aluminiu care ne expun unei pericol mai mare decât am crede.

Află cum te afectează excesul aluminiul din organism și cum poți scăpa de acesta în mod natural!

Ce efecte are aluminiul

Aluminiul nu doar pătrunde în mâncare atunci când folosim folia de aluminiu, dar este folosit în cantități mici și în anumite medicamente și vaccinuri. Dacă te mai gândești că el există în mod natural și în apă și sol, nu e de mirare că a început să existe o îngrijorare tot mai mare față de acumularea de aluminiu din organism, care poate fi foarte periculoasă.

Medicii au început să observe că pacienții care suferă de Alzheimer au depozite de aluminiu în creier, din cauză că această substanță nu poate fi descompusă de corp, ajungând astfel să fie asimilată în creier și în oase. Cei mai expuși riscului de intoxicație cu aluminiu sunt lucrătorii industriali, care inhalează substanța ce ajunge apoi în plămâni și afectează tot organismul, provocând demență și moarte prematură.

Aluminiul „imită” estrogenul și poate să cauzeze cancer la sân atunci când există în cantități mari în organism. Prin urmare, femeile care folosesc produse cosmetice care conțin aluminiu, precum deodorante sau farduri, pot ajunge să aibă această problemă de sănătate după o perioadă foarte lungă, fără să bănuiască vreodată de la ce.

Una dintre cele mai frecvente surse de aluminiu sunt pastilele pentru arsuri la stomac, pe care le luăm imediat ce începem să simțim hiperaciditate gastrică. Deși uneori ai nevoie de aceste medicamente, este recomandat să eviți alimentele care dau arsuri și să consumi mâncăruri care nu fac rău stomacului.

Din păcate, este greu să eviți aluminiul, pentru că este peste tot, inclusiv în alimentele banale. El mai poate fi găsit în fumul de țigară, în loțiuni de corp, în vaccinuri, în unele medicamente și în vasele în care gătim. Excesul de aluminiu din organism este foarte plauzibil și oamenii de știință cred că aceasta va fi una dintre marile probleme cu care ne vom confrunta în viitorul apropiat.

Cum să scapi de aluminiul din organism

Chiar dacă nu poți să îl eviți complet, pentru că poate fi ingerat din atât de multe surse, există mai multe măsuri pe care poți să le iei pentru a reduce cantitatea de aluminiu din organism.

În primul rând, va trebui să renunți la folia de aluminiu pentru gătit și să prepari mâncarea în vase de ceramică sau alte materiale. Totodată, este mai sigur să pui mâncarea în caserole din plastic decât în folie de aluminiu sau în caserole din aluminiu, deși este mai puțin probabil ca substanța să pătrundă în ea la temperaturi scăzute, adevăratul pericol fiind expunerea la temperaturi ridicate. Este indicat să cumperi produse cosmetice care nu conțin această substanță și să eviți alimentele la conservă, care sunt pline de aluminiu.

Melatonina este o substanță care ajută la eliminarea metalelor toxice din corp și minimalizează efectele expunerii la aluminiu, acesta fiind eliminat prin urină în urma ingerării acestui hormon. Pentru a produce melatonină, corpul are nevoie de vitamina B6, care se găsește în cantități mari în pește.

Există inclusiv anumite mâncăruri și băuturi pe care le poți consuma ca să elimini aluminiul din organism.

Aminoacizii din ouă, de exemplu, cresc eficiența ficatului de a filtra metalele din sânge. Un alt aliment surprinzător în acest sens este cimbrul, care întărește sistemul imunitar și ajută la eliminarea aluminiului și a altor metale din organism. Ceapa și usturoiul conțin sulf, un alt compus care curăță sângele de metale. Există multe alte alimente care conțin sulf, precum varza, conopida, broccoli sau varza de Bruxelles.

Cât despre suplimentele alimentare, cele mai eficiente pentru eliminarea aluminiului din organism sunt cele cu cărbune activat, care absoarbe toate toxinele din sistemul digestiv, și pudra de Chlorella, o algă care contribuie la detoxifierea organismului și la curățarea sângelui.

Excesul de aluminiu din organism poate să provoace boli neurologice grave, așa că trebuie să îți iei toate măsurile necesare ca să eviți expunerea și să îți cureti organismul de această neurotoxină.

Articolul urmator
"Gândurile rele sunt mai periculoase decât toate bolile": Helena Roerich te învață cum să-ți vindeci gândirea
"Gândurile rele sunt mai periculoase decât toate bolile": Helena Roerich te învață cum să-ți vindeci gândirea
Cum îți vei întâlni soțul?
Incepe quiz
Cum îți vei întâlni soțul?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (30)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.