Cum scapi de transpirație cu bicarbonat de sodiu

Cum scapi de transpirație cu bicarbonat de sodiu

Redactor Alexa Galgau

Dincolo de trendurile în materile de lifestyle și sănătate și de exagerările pe care le generează uneori acestea, oamenii au început să realizeze încet-încet că ar fi bine să mai reducă din substanțele chimice cu care intră în contact, fie ele din alimente, din produse pentru casă sau din cosmetice. Această tendință nu are cum să fie dăunătoare, iar în privința produselor de îngrijire corporală, avem norocul că există o mulțime de opțiuni naturiste cu efecte similare, dacă nu chiar mai bune.

În condițiile în care auzim tot mai des că deodorantul din comerț ne expune la aluminiu, o substanță toxică pentru organism, care poate să genereze boli serioase, nu este de mirare că tot mai mulți oameni folosesc bicarbonatul de sodiu pentru a scăpa de transpirație! Iată cum să îl utilizezi pe post de deodorant natural!

Cum folosești bicarbonat de sodiu pentru a scăpa de transpirație

Bicarbonatul de sodiu pare să fie un remediu universal și un produs de curățare eficient pentru aproape orice fel de suprafață. Există atât de multe lucruri pe care le poți face cu acest ingredient care nu lipsește din bucătărie, în special în domeniul sănătății și frumuseții!

Nu doar că absoarbe umezeala, dar bicarbonatul reglează și pH-ul pielii, creând un mediu în care bacteriile nu se pot înmulți cu ușurință. Atunci când transpiri, bacteriile sunt cele care creează mirosul specific, neplăcut. De fapt, el este utilizat și în produse de pe piață, dar multe persoane preferă să își facă acasă un deodorant naturist, care să nu prezinte niciun risc pentru sănătate. Înainte de a folosi bicarbonatul pentru transpirație, ar fi bine să probezi remediul pe o porțiune mică de piele, pentru a testa dacă ai vreo sensibilitate la el. Este bine să procedezi astfel cu orice produs pe care îl prepari pentru îngrijirea pielii, ca să nu te alegi cu iritații sau să constați că ai vreo alergie.

Cele trei ingrediente de care ai nevoie pentru deodorantul natural sunt: bicarbonat de sodiu, apă și ulei esențial, la alegere (doar pentru a da un miros plăcut subrațului).

Amestecă bicarbonatul cu puțină apă, astfel încât să formezi o pastă groasă (este important să nu faci o pastă mai subțire, pentru că și consistența joacă un rol în prevenirea transpirației). Această pastă se aplică precum o mască pe la subrațe și se lasă să acționeze circa 25 de minute, după care trebuie spălată cu apă rece. Desigur, efectul este redus dacă nu te speli înainte sau dacă nu ești epilată la subraț. Părul va favoriza întotdeauna cantitatea de transpirație, așa că ai grijă să îl elimini înainte de a aplica bicarbonatul. La câteva ore după ce folosești acest deodeorant natural, îți recomandăm să aplici o loțiune „blândă” pentru piele sensibilă.

Bicarbonatul de sodiu este la fel de bun pentru transpirație ca multe dintre produsele de pe piață. Încearcă-l și tu cu prima ocazie, ca să îți faci o părere!

Află cum poți folosi bicarbonatul ca să îți albești dinții și să scapi de coșuri!

Articolul urmator
Injecții pentru slăbit: cum funcționează și ce efecte adverse există
Injecții pentru slăbit: cum funcționează și ce efecte adverse există
Cum vei fi la batranete?
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (16)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.