De ce apar alunitele si cum pot fi prevenite

De ce apar alunitele si cum pot fi prevenite

Diana Solomon

Alunitele pot fi deseori vazute ca un simbol al frumusetii, iar de multe ori reprezinta marca distinctiva a unei persoane. Printre exemple care vin in completarea celor zise se numara actori celebri, dar si cantareti. Marylin Monroe este una dintre actritele cu alunite care au starnit valuri de aprecieri, iar femei din toata lumea au inceput sa-i copieze stilul si continua sa faca acest lucru si la ora actuala. De asemenea, multe dintre ele au inceput sa-si desene cu tus mici alunite deasupra buzei sau in zona pometilor, deoarece considera acest semn ca fiind atragator sau senzual.

De altfel, nu doar femeile cu alunite sunt considerate atractive, ci si persoanele din tabara masculina. De la Robert de Niro, pana la mai tanarul Enrique Iglesias, care intre timp si-a indepartat alunita din motive medicale, exista numerosi barbati dupa care domnisoare si doamne au suspinat, fix din pricina acelui semn din nastere care le dadea o alura speciala. Insa, dincolo de aparente, chiar daca unele alunite iti pot da un aer mai interesant, trebuie sa tii cont de faptul ca multe din ele pot fi periculoase pentru sanatate.

Ce sunt alunitele?

Mai exact, alunitele reprezinta un cumul de celule pigmentare, cunoscute sub numele de melancocite. Acestea apar la suprafata pielii si pot avea diverse culori si forme, iar zonele cele mai favorabile formarii alunitelor sunt si cele expuse la soare, prin urmare, bratele, fata, decolteul.

De ce apar alunitele?

Nu exista un motiv singular pentru formarea alunitelor, cauza acestor fiind diversa si difera de la om la om. Exista o multitudine de factori care determina formarea alunitelor, printre care expunerea la soare la ore nepotrivite, anumite afectiuni interne, conditiile de ingiena, iar de multe ori si genetica poate fi una din cauze. Acestea isi fac aparitia inca din copilarie, urmand ca pe parcurusl anilor sa se dezvolte in unele cazuri sau sa isi schimbe culoarea. De asemenea, alunitele mai pot aparea si la femeile gravide, in perioada prenatala.

Cum poate fi prevenita aparitia alunitelor?

Este recomandat ca inainte de expunere la soare, sa folosesti creme cu protectie solara. De asemenea, pe langa utilizarea lotiunilor, te poti proteja cu ajutorul palariilor si prin evitarea radiatiilor UV in momentul amiezei, cand temperaturile sunt foarte ridicate. Un alt mod in care poti preveni aparitia alunitelor pe piele este mentinerea unui regim de viata sanatos si a unei diete corespunzatoare.

Este important ca atunci cand observi aparitia unei alunite noi sau schimbarea formei uneia mai vechi sa consulti imediat medicul specialist , deoarece se poate ca acestea sa fie o forma canceroasa. Numai dupa un control de specilitate vei vedea daca este cazul unei operatii de indepartare. De asemenea, nu uita sa fii atenta cand te expui la soare si sa te protejezi cu ajutorul imbracamintei si a lotiunilor antisolare.

Articolul urmator
Cum să spălăm corect fructele și legumele ca să nu ne îmbolnăvim
Cum să spălăm corect fructele și legumele ca să nu ne îmbolnăvim
Cât de ușor cred bărbații că te pot seduce?
Incepe quiz
Cât de ușor cred bărbații că te pot seduce?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.