Totul despre alergiile pielii care apar vara

Totul despre alergiile pielii care apar vara

Redactor Alexa Galgau

O mare parte a populatiei sufera de alergii, unele care apar in copilarie, altele, care isi fac simtita prezenta mai tarziu in viata. Desi alergia este o afectiune cronica, in sezonul cald, parca suntem mult mai sensibili la orice si avem reactiile alergice specifice mult mai des, in special in cazul pielii, care este expusa la mult mai multi factori de risc. Aceste alergii ale pielii ne afecteaza cu atat mai mult cu cat in timpul verii purtam haine care ne expun mai mult corpul.

Afla mai multe despre alergiile pielii care apar cu preponderenta vara si cum sa previi aceasta neplacere care iti taie pofta de viata!

Alergii ale pielii: de ce apar mai des vara?

Alergia este o reactie a sistemului imun care percepe anumite substante inhalate, injectate sau ingerate ca fiind periculoase pentru organism. Poate fi vorba despre alergii alimentare, ale pielii, la polen sau care se manifesta in urma administrarii unor medicamente ori ca urmare a intepaturilor insectelor. De cum incepe primavara, persoanele alergice incep sa aiba probleme, in primul rand din cauza alergenilor care patrund in organism prin inhalare. Apoi, vara, pielea este in general cea mai afectata de conditiile de mediu, iar alergiile de vara se manifesta prin iritatii mai mult sau mai putin grave, dar fara indoiala neplacute. Caldura, razele soarelui si tantarii sunt principalii factori declansatori ai alergiilor pielii din timpul sezonului cald. 

Atunci cand epiderma intra in contact cu numerosii alergeni raspanditi peste tot in timpul verii, apar binecunoscutele simptome ale alergiilor pieli, care pot fi impartite in multe categorii: dermatita atopica, dermatita de contact, alergia la produse cosmetice, la parfumuri, la nichel, fotosenzitivitate, urticarie etc. 

Simptomele se instaleaza in general la scurt timp dupa ce persoana alergica intra in contact cu factorii declansatori (in mai putin de 48 de ore). De obicei, este vorba despre:

- inrosire a pielii;

- mancarime;

- umflare a zonelor afectate;

- aparitia eczemelor;

- aparitia basicilor. 

Una dintre cele mai comune manifestari ale alergiei pielii in timpul verii este iritatia cauzata de expunerea la soare. Principalul simptom este aparitia unor pete rosii, care provoaca mancarimi intense si se agraveaza daca stai in continuare in razele soarelui. Acest tip de alergie a pielii poate fi prevenit prin folosirea unei creme cu factor de protectie mare, insa nu doar persoanele cu alergie ar trebui sa foloseasca un astfel de produs, ci oricine intentioneaza sa mearga la plaja. 

O alta forma de alergie care apare in urma expunerii la soare este cea care se manifesta din cauza cosmeticelor care intra in contact cu razele acestuia. Poate fi vorba despre parfumuri, lotiuni, sapunuri si chiar si produse destinate protejarii pielii de efectele razelor UV. Daca observi ca prezinta simptome doar o potiune a pielii pe care ai aplicat anterior un anumit produs cosmetic, este clar ca e vorba despre aceasta forma de alergie. 

Sensibilitatea pielii poate fi mult mai mare daca iei anumite medicamente, de exemplu antibiotice, pastile pentru hipertensiune, anticonceptionale sau alte tipuri de tratamente care usuca pielea sau provoaca dermatita (cum ar fi tratamentele pentru acnee, fie ele topice sau sub forma de pastile). 

Desigur, nu trebuie sa uitam de alergiile pielii declansate de intepaturile de insecte, avand in vedere faptul ca vara avem de-a face cu o multime de vietati nesuferite de acest tip. Nu toate insectele produc, insa, reactii alergice, ci in general este vorba despre albine, bondari, viespi, tantari sau furnici. O reactie alergica la o intepatura de insecta poate fi deosebit de grava si necesita atentie medicala, in special daca apar urmatoarele simptome:

- umflaturi anormal de mari;

- ameteli;

- scaderea brusca a tensiunii arteriale;

- urticarie in alte zone decat cea intepata;

- crampe abdominale si greata;

- pierderea cunostintei.

Atunci cand te confrunti cu o alergie a pielii, este esential sa nu te scarpini in zonele iritate, deoarece situatia se va agrava, fiind posibil sa ai nevoie chiar de medicamente. De cele mai multe ori, rabdarea este cheia, deoarece iritatiile dispar singure dupa un timp, atata timp cat te feresti de factorul declansator. Daca totusi vrei sa ameliorezi simptomele, poti incerca sa aplici zeama de lamaie, apa de trandafir sau sa mananci fructe precum merele, pepenele, portocalele, strugurii sau prunele. 

Alergiile pielii din timpul verii nu pot fi intotdeauna evitate, dar este esential sa descoperi factorul declansator si sa iti iei toate masurile de precautie necesare!

Articolul urmator
Superalimentul care nu trebuie să-ți lipsească din casă, potrivit doctorului Vlad Ciurea
Superalimentul care nu trebuie să-ți lipsească din casă, potrivit doctorului Vlad Ciurea
Ce fruct de vara esti?
Incepe quiz
Ce fruct de vara esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.