Efectele negative ale cafelei

Efectele negative ale cafelei

Andreea Gluh, redactor

Licoarea aromata care te ajuta sa iti incepi dimineata in forta si sa treci peste oboseala de peste zi nu este intotdeauna cea mai buna prietena a ta. Dupa cum probabil ca ti-ai dat deja seama, este vorba despre cafea. Cu toate ca nu iti poti imagina nicio zi fara ea, trebuie sa stii ca aceasta bautura poate avea si efecte negative asupra organismului, in special atunci cand o consumi in cantitati mari. Daca si tie ti se spune ca uneori esti prea nervoasa sau daca nu reusesti sa dormi intotdeauna bine, cu siguranta ar trebui sa iei in considerare dezavantajele consumului cafelei.

  

Descopera si tu, in cele ce urmeaza, care sunt efectele negative ale cafelei asupra organismului uman!

Cafeaua - prieten sau dusman?

Multe persoane incep sa consume cafea pentru ca una dintre substantele continute de aceasta, cofeina, le ajuta sa fie pline de energie si sa isi imbunatateasca atentia si memoria de scurta durata. Pe langa aceste avantaje, insa, exista si unele aspecte negative, mai ales daca numarul de cesti de cafea este crescut. In primul rand, este vorba despre o crestere a cantitatii de adrenalina secretata de glandele suprarenale. De aceea, raspunsul organismului in fata anumitor stimuli poate fi unul neobisnuit in comparatie cu cel avut de o persoana care nu consuma cofeina. Este vorba despre o stare de irascibilitate care poate escalada pana la anxietate. Asadar, in loc sa rezolvi cu calm o problema sau o sarcina care iti este incredintata, vei deveni receptiva la orice stimul din mediul ambiant, considerandu-l un pericol si reactionand ca atare. Pe langa faptul ca iti suprasoliciti in acest mod sistemul nervos, pot aparea si probleme si in ceea ce priveste relatia ta cu cei din jur.

  

Nu numai starea psihica iti va fi alterata daca vei consuma prea multa cafea, ci si cea fizica. Este posibil sa ai spasme musculare, senzatii de greata si de balonare, dureri de stomac, sa experimentezi acufene si sa respiri sacadat. In plus, cafeaua este un diuretic prin excelenta, ceea ce inseamna ca exista riscul de deshidratare. Asadar,este indicat sa tii cont de clasicul sfat care spune sa consumi doi litri de apa pe zi mai ales daca faci parte din categoria persoanelor care consuma cafea cu regularitate.

Nu in ultimul rand, trebuie amintit efectul negativ pe care cafeaua il are in ceea ce priveste somnul. Chiar daca obisnuiesti sa bei cafea dimineata, studiile au aratat ca dureaza aproximativ 24 de ore pana cand intreaga cantitate de cofeina este complet eliminata din organism. De aceea, in cazul in care te confrunti cu insomniile sau pur si simplu te trezesti dimineata mai obosita decat erai atunci cand ai adormit, este bine sa renunti la cafea. Desigur ca nu poti face acest lucru dintr-o data, intrucat pot aparea efecte secundare neplacute, cum ar fi scaderea capacitatii de concentrare si durerile puternice de cap. Insa, consumand in fiecare zi o cantitate din ce in ce in mai mica si inlocuind temporar cafeaua cu ceaiul verde, pana cand vei putea elimina complet nevoia de cofeina, vei reusi sa scapi de toate neplacerile enumerate mai sus.

Efectele negative ale cafelei nu trebuie trecute cu vederea in favoarea satisfacerii acestei placeri vinovate. Gandeste-te la importanta sanatatii sale si renunta la viciile care ti-o pun in pericol! 

Articolul urmator
8 comportamente care arată că cineva suferă de depresie ușoară
8 comportamente care arată că cineva suferă de depresie ușoară
Cât de stresată eşti? Fă testul și află!
Incepe quiz
Cât de stresată eşti? Fă testul și află!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.