Ce inseamna daca ai un gust metalic in gura si care sunt cauzele

Ce inseamna daca ai un gust metalic in gura si care sunt cauzele

Redactor Alexa Galgau

Disgeuzia este o afectiune care te poate face sa crezi ca ai mancat o farfurie de monezi in locul fripturii suculente la care pofteai. Gustul metalic in gura este intr-adevar un motiv de ingrijorare, insa nu este inca momentul sa te panichezi. Exista mai multe posibile cauze ale acestei neplaceri, multe dintre care nu reprezinta afectiuni serioase.

Afla, din randurile urmatoare, ce inseamna daca ai gust metalic in gura si care sunt afectiunile sau schimbarile din corp care provoaca aceasta forma de disgeuzie.

Gustul metalic in gura si schimbarile hormonale

Una dintre cele mai frecvente cauze ale acestui simptom bizar si neplacut este reprezentata de schimbarile hormonale care au loc in organism in timpul sarcinii, in special in primul semestru. Gustul metalic de obicei dispare pe parcursul celui de-al doilea semestru, dar exista si metode de a scapa mai devreme de problema, prin consumul anumitor mancaruri si bauturi. Nutritionistii le recomanda viitoarelor mamici sa combata disgeuzia prin alimente acide, precum sucurile de citrice sau mancarurile marinate in otet, daca nu au probleme cu stomacul. Acestea cresc productia de saliva, diminuand astfel intensitatea gustului neplacut. Exista, de asemenea, anumite vitamine prenatale care pot cauza gust metalic in gura.

Raceala si gripa pot cauza gust metalic in gura

Pentru ca simtul gustului si cel olfactiv sunt strans legate, disgeuzia poate aparea si atunci cand mirosul cuiva a fost afectat de o boala. Terminatiile nervoase din limba pot fi afectate de iritatii nazale. Asadar, gustul metalic in gura poate aparea si atunci cand esti racita, cand ai gripa , cand ai o inflamatie a nasului sau o iritare a mucoasei acestuia, in urma unor alergii.

Medicamentele dau gust amar sau metalic

Exista multe alte motive din cauza carora te poti trezi cu un gust metalic sau amar in gura, printre care si medicamentele. Antibioticele, tratamentele pentru tiroida si medicamentele neurologice sunt doar cateva substante chimice care pot da acest simptom. Chimioterapia, radiatiile si chiar si anestezia dinaintea unei operatii pot fi, la randul lor, cauze ale gustului amar in gura.

Disgeuzia din cauza altor afectiuni in corp

Oamenii care au cancer la creier, boala Parkinson , paralizia lui Bell sau boala de reflux gastro-esofagian pot avea un gust metalic persistent in gura ca efect secundar. Desigur, inclusiv afectiuni ale cavitatii bucale sau o proasta igiena pot conduce la acest simptom. Gingivita sau parodontoza pot cauza sangerarea gingiilor, iar continutul de fier din sange poate lasa un gust metalic in gura.

O alta cauza comuna a gustului metalic in gura este o deficienta de vitamine sau minerale, precum B12 sau zinc, ori, la polul opus, o supradoza cu un anumit nutrient sau cu o mancare ce contine un ingredient toxic. De exemplu, o doza prea mare de seleniu (care se gaseste in fructe de mare, carne rosie sau nuci de Brazilia) poate cauza acest simptom.

Cea mai grava cauza a gustului metalic in gura

Dintre toate cauzele posibile ale gustului metalic in gura, cea mai grava este intoxicatia cu clupeotoxina, o substanta toxica ce se poate gasi in anumite specii de peste, care consuma plancton (printre care si hering, ansoa sau sardine). Din pacate, aceasta toxina nu este distrusa prin gatire, iar simptomele se instaleaza la scurt timp dupa consumarea pestelui: 30-60 de minute. Unul dintre principalele simptome este gustul metalic in gura, insa este insotit si de altele care nu pot fi ignorate, precum greata, durerea abdominala, gura uscata, frisoanele, ameteala si pulsul marit. Tensiunea arteriala scade foarte mult, iar pacientul isi pierde luciditatea. Din nefericire, in 50% din cazuri, intoxicatia cu clupeotoxina este fatala, pentru ca nu exista un tratament medicamentos creat in acest sens, singurele metode de a trata afectiunea fiind voma auto-indusa si hidratarea.

Daca ai un gust metalic persistent in gura, este normal sa iti pui intrebari si chiar sa te ingrijorezi. De multe ori, o simpla schimbare in stilul de viata si renuntarea la obiceiurile nesanatoase, precum fumatul, de exemplu, te pot scapa de aceasta problema.

Articolul urmator
Câți dinți are un om și de ce sunt importanți
Câți dinți are un om și de ce sunt importanți
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate
Incepe quiz
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (42)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.