Beauty Fridays

Învață cum să vomiți când te simți rău, pentru a scăpa de simptomele neplăcute

Marţi, 17.05.2016
de Alexa Galgau

Nimănui nu îi place să vomite, dar nu există om care să nu se confrunte cu greață și vărsături măcar de câteva ori în viață. Acesta este unul dintre sistemele organismului de curățare, așa că, atunci când te simți rău, este mai bine să înduri și să nu iei pastile antivomitive. În cele mai multe cazuri, vomitatul nu este periculos și, în afară de faptul că este foarte neplăcut, trece repede, ajutându-te să te simți mai bine.

Așadar, citește mai departe câteva sfaturi utile despre cum să vomiți când te simți rău!

Cum să vomiți dacă ți-e rău

1. Dă-ți seama dacă ai nevoie într-adevăr să vomiți sau îți este doar greață. Uneori, starea de rău vine în valuri,  însă nu se ajunge neapărat la vărsături. În acest caz, dacă forțezi lucrurile, e posibil să îți iriți stomacul și gâtul și să te simți și mai rău după. De cele mai multe ori, vomitatul este precedat de următoarele simptome: paloarea buzelor, transpirație excesivă, secreție abundentă de salivă, disconfort în zona stomacului. Dacă nu ai aceste simptome și simți doar o ușoară greață, nu te forța să vomiți, ci stai întinsă și încearcă să ai răbdare până trece.

2. Dacă ți-e foarte rău, poți să îți ajuți organismul și să induci vărsăturile. Despre provocarea vărsăturilor cu degetele știe toată lumea care s-a confruntat cu stări de greață. Însă există și o soluție mai elegantă de a induce vărsăturile: bea un pahar de apă cu sare ori cu puțin muștar. 

Iată alte câteva idei pentru a induce voma când te simți rău:

  • bea sucuri acidulate, pentru că acidul din acestea îți va face stomacul să se „revolte”;
  • cumpără de la farmacie medicamente create special pentru a induce voma, însă doar dacă starea de greață persistă o vreme, fără ca vărsăturile să apară;
  • fă gargară cu albușuri de ou. Cei mai mulți oameni nu suportă gustul acestora, iar acest remediu a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri pentru a produce voma în cazurile de otrăvire. Bate ușor albușurile într-un castron, apoi fă gargară cu ele până simți nevoia să vomiți.
  • folosește o periuță de dinți, pentru a induce voma.

3. Bea lichide suficiente. Uneori, ai o stare de greață, dar nu ai destule lichide în corp pentru a vomita. De aceea, îți recomandăm să bei apă la temperatura camerei, cu înghițituri mici, pentru a nu „stresa” stomacul. Totodată, uneori trebuie să te confrunți cu mai multe episoade de vărsături, în funcție de afecțiunea pe care o ai. De aceea, ține mereu minte să bei apă suficientă, pentru a nu te deshidrata. 

4. Respiră pe gură înainte de a vomita. Inspiră și expiră repede când simți că urmează să vomiți, apoi, după ce ai terminat, inspiră pe nas și expiră pe gură.

5. Prinde nasul cu degetele când vomiți. Dacă nu faci acest lucru, e posibil ca tot conținutul stomacului, cu tot cu acidul gastric, să pătrundă și pe nas, până la sinusuri, iritând întreaga zonă. Dacă se întâmplă să nu apuci să te ții de nas, ai grijă să îl sufli cu putere după, pentru a nu rămâne resturi în acesta.

Ce să faci după ce vomiți

Pentru corp, vomitatul este un adevărat efort. De aceea, te vei simți obosită și deshidratată, așa că va fi nevoie să bei lichide și să te odihnești. Evită câteva zile băuturile care conțin cofeină sau alcool, pentru că ți-ar putea reveni starea de greață din cauza lor. Băuturile acidulate sunt contraindicate, din cauza efectului pe care îl au asupra stomacului.

După 12 ore de la vărsături poți să începi să mănânci alimente ușoare, dietetice, precum: banane, orez fiert, crackers, pâine prăjită sau brânză de vaci. O perioadă va trebui să eviți mâncărurile picante sau grase. Dacă, pe lângă vărsături, ai avut și diaree, evită consumul de legume și fructe proaspete câteva zile.

Dacă încă te simți rău după 2-3 zile, este cazul să mergi la medic. De obicei, problemele care induc greață ar trebui să treacă de la sine în 48 de ore.

Este mai util decât crezi să știi cum să vomiți când ți-e rău, pentru a scăpa cât mai repede de simptomele neplăcute!

Descoperă și cele mai bune ceaiuri pentru greață!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (5)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016