Pierderi de memorie: cauze, simptome, tratament

Pierderi de memorie: cauze, simptome, tratament

Redactor Alexa Galgau

Probabil ca unul dintre cele mai inspaimantatoare simptome cu care te poti confrunta sunt pierderile de memorie, pe termen scurt sau lung. Uneori, poate fi vorba pur si simplu despre tendinta de a uita foarte usor, din cauza oboselii, stresului, lipsei de atentie sau a faptului ca nu iti exersezi memoria destul de des. Alteori, problemele sunt mult mai serioase si pot indica afectiuni degenerative ale creierului.

Afla totul despre pierderile de memorie: ce le poate cauza, ce alte simptome le insotesc si posibilele tratamente la care poti apela!

Uiti de la mana pana la gura: motiv de ingrijorare sau nu?

Faptul ca uiti usor poate sa fie doar un semnal de alarma referitor la stilul tau de viata. Se stie ca oboseala si stresul au acest efect si cateodata, cand vii acasa dupa o zi lunga, parca nu mai stii nici cum te cheama. Ce te faci, insa, cand uiti lucruri din ce in ce mai importante? Este sau nu un motiv de ingrijorare faptul ca memoria iti joaca feste?

Iata posibilele cauze ale pierderii de memorie.

1. Medicamente precum antidepresivele, antihistaminicele, cele destinate relaxarii muschilor, tranchilizantele. somniferele si cele care se administreaza dupa operatii pot cauza pierderi de memorie. Daca in prezent urmezi un tratament medical si ai observat ca nu stai prea bine cu memoria, citeste prospectul sau consulta-te cu medicul pentru a descoperi o potentiala cauza a acestei neplaceri. 

2. Alcoolul si drogurile sunt substante recunoscute pentru efectul lor nociv asupra memoriei de scurta si lunga durata. 

3. Fumatul este o alta cauza a memoriei slabe. Explicatia consta in faptul ca acest obicei reduce cantitatea de oxigen care ajunge la creier. Studiile au aratat ca oamenii care fumeaza asociaza mai greu numele cu fetele decat persoanele nefumatoare. 

4. Lipsa somnului este o problema frecvent intalnita in ziua de azi. In acest caz, conteaza cantitatea, dar mai ales calitatea somnului. Atunci cand dormi prea putin sau te trezesti adesea pe parcursul noptii, poti ajunge sa ai stari de slabiciune si somnolenta pe timpul zilei, ceea ce iti inhiba capacitatea de a obtine si consolida informatiile la nivelul memoriei. Adultii au nevoie de 7 ore de somn pe noapte, asa ca nu ignora acest aspect! 

5. Depresia si stresul, cele doua boli ale secolului nostru, nu iti permit sa te concentrezi si sa fii atenta la ceea ce se intampla in jurul tau, ceea ce afecteaza implicit memoria. Cand esti tensionata, mintea iti este suprastimulata si distrasa, iar abilitatea ta de a retine are de suferit. Stresul post-traumatic este asociat cu reprimarea memoriilor legate de evenimentul care a declansat un soc. 

6. Deficietele nutritionale au fost asociate cu pierderile de memorie, deoarece creierul are nevoie de toti nutrientii pentru a functiona corect, inclusiv de proteine si grasimi sanatoase. Carentele de vitaminele B1 si B12 pot afecta la randul lor capacitatea de a retine informatii. 

7. Loviturile la cap sunt o cauza cunoscuta a amneziei, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung, insa, in acest caz, amintirile pot reveni in timp.

8. Atacul cerebral implica oprirea circulatiei la nivelul creierului din cauza unui vas de sange blocat ori o scurgere de sange in creier. Nu este neobisnuit ca atacul cerebral sa cauzeze pierderea memoriei pe termen scurt. O persoana care a suferit un atac ar putea sa isi aminteasca episoade din trecut, din copilarie chiar, dar sa nu mai tina minte ce a facut in ziua respectiva. 

9. Avansarea in varsta este una dintre cele mai comune cauze ale pierderii de memorie, insa este o problema care poate fi prevenita printr-un stil de viata sanatos si activ si prin folosirea exercitiilor de memorie. Atunci cand uiti ceva din cauza varstei, nu inseamna ca informatia este pierduta permanent, ci doar ca nu o poti accesa instantaneu. Este posibil sa ai nevoie de mai multe liste si alarme, dar aceasta nu inseamna ca nu iti poti trai viata din plin. 

10. Dementa este probabil una dintre cele mai temute afectiuni care provoaca pierderea memoriei. Ea include un spectru intreg de simptome, incepe gradual si devine tot mai grava, impiedicand pacientul sa duca o viata normala. Semne ale dementei sunt: repetarea aceleiasi intrebari de multe ori, uitarea unor cuvinte comune, incurcarea cuvintelor (de exemplu, a incurca "masa" cu "pat"), pierderea obiectelor, incapacitatea de a se orienta in spatiu s.a.m.d. O boala degenerativa a creierului care provoaca dementa este Alzheimerul.

Tratamentul pentru pierderile de memorie depinde, desigur, de cauza acestora. Poate fi vorba despre schimbarea unei medicamentatii, modificari in dieta, luarea unor suplimente ori chiar si despre terapie. Bolile degenerative sunt conditii grave si pot fi tinute sub control o vreme cu ajutorul tratamentelor specifice. In cazul pierderii de memorie cauzata de imbatranire, una dintre masurile preventive eficiente este incercarea exercitiilor de atentie.

Citeste si alte cateva recomandari pentru imbunatatirea memoriei , care te vor ajuta sa iti mentii creierul in forma maxima!

Acum ca ai aflat posibilele cauze ale pierderii de memorie, poti sa iti dai seama daca esti doar uituca sau e posibil sa ai nevoie de o vizita la medic. 

Articolul urmator
Slăbiciune musculară: cauze, simptome și tratament
Slăbiciune musculară: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.