Nouă motive să foloseşti ulei de eucalipt. Descoperă-i beneficiile!

Nouă motive să foloseşti ulei de eucalipt. Descoperă-i beneficiile!

Silvia Ganea

Deşi piaţa farmaceuticelor, a cosmeticelor şi a produselor de îngrijire este în plină expansiune, nu de puţine ori ni se întâmplă să descoperim că eficacitatea produselor naturiste nu este nici de departe „depăşită” de această evoluţie, care uneori poate deveni sufocantă.

Aşadar, nu ezita să foloseşti „minunăţiile” pe bază de plante naturale, care aduc în continuare o mulţime de beneficii organismului, iar contraindicaţiile sunt puţine la număr sau chiar inexistente.

Descoperă nouă motive să foloseşti ulei de eucalipt şi vezi care sunt cele mai importante beneficii ale acestuia asupra organismului!

Ulei de eucalipt: beneficii pentru sănătate și frumusețe 

Eucaliptul este o plantă specifică Australiei şi Asiei, care se prezintă sub formă de arbore sau arbuşti, la momentul actual fiind recunoscute peste 700 de specii ale acestei plante. Interesant este faptul că frunzele de eucalipt rămân verzi pe tot parcursul anului, iar lungimea arborilor poate ajunge până la 100 de metri înălţime, în timp ce diametrul se opreşte la 20 de metri.

Frunzele de eucalipt au efect antiseptic, antinevralgic, antireumatic, antifungic, expectorant şi digestiv. De cele mai multe ori, eucaliptul este utilizat pentru a trata afecţiunile respiratorii, cum ar fi tusea, bronşitele, răcelile sau gripele, însă beneficiile acestei „plante-vindecatoare” nu se opresc aici.

Ameliorează afecțiunile respiratorii 

Pentru că are efect expectorant şi antimicrobian, uleiul de eucalipt este recomandat cel mai adesea în sezonul rece, când organismul tău este mult mai expus răcelilor şi gripelor, însă poate fi utilizat oricând este nevoie.

Adjuvant al igienei orale

Uleiul de eucalipt este de un real folos în igiena orală, pentru că previne apariţia gingivitei şi depunerea plăcii bacteriene.

Calmează pielea sensibilă şi iritată

Dacă ai o piele sensibilă, iritată sau chiar răni, uleiul de eucalipt este de un real ajutor, pentru că are rol calmant, antiseptic şi antimicrobian.

Este un bun odorizant de cameră

Uleiul de eucalipt nu se utilizează doar pentru a trata anumite afecţiuni, acesta găsindu-şi întrebuinţarea şi în „treburi casnice”. Aşadar, îl poţi utiliza pentru împrospătarea aşternuturilor sau a rufelor, dar este la fel de eficient şi ca odorizant de cameră.

Are efect calmant şi relaxant

Câteva picături de ulei de eucalipt adăugate la fiecare baie pot aduce numeroase beneficii pentru minte și corp. După o zi obositoare, relaxează-te cu o baie fierbinte şi ulei de eucalipt. Vei simţi imediat efectul!

Te scapă de febră

Uleiul de eucalipt poate fi folosit și pentru reducea temperaturii corpului. De altfel, eucaliptul mai este numit și „copacul febrei”, deoarece uleiul extras din frunzele acestui arbore era folosit ca remediu împotriva febrei. 

Vindecă pielea scalpului şi elimină mătreața

Dacă ai probleme cu mătreaţa şi nu mai ştii cum să o eviţi, află că uleiul de eucalipt te poate scăpa şi de această situaţie neplăcută. Tot ceea ce trebuie să faci este să adaugi câteva picături de ulei de eucalipt în şampon, iar apoi să clăteşti cu apă călduţă. Înainte de a clăti părul, lasă uleiul să acţioneze câteva minute. Nimic mai simplu!

Este un bun antiinflamator

Dacă toate aceste beneficii minunate pe care uleiul de eucalipt le are asupra organismului nu erau suficiente, descoperă că acesta are şi efect antiinflamator. Este suficient să aplici câteva comprese cu ulei pe zonele dureroase.

Te scapă de răul de avion

Pentru că perioada vacanțelor se apropie, află că uleiul de eucalipt poate fi „prietenul tău de nădejde”, mai ales dacă ai probleme cu răul de avion. Administrează-ţi câteva picături de ulei de eucalipt în nas şi vei scăpa şi de această problemă!

Iată, aşadar, câte beneficii conferă miraculosul ulei de eucalipt! Încearcă şi uleiul de rozmarin, are la fel de multe proprietăţi benefice pentru organism!

Articolul urmator
Seed cycling: ce înseamnă și ce efecte are asupra hormonilor
Seed cycling: ce înseamnă și ce efecte are asupra hormonilor
Ce culoare de ojă ar trebui să folosești?
Incepe quiz
Ce culoare de ojă ar trebui să folosești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.