Lentilele progresive sunt o soluție ideală pentru persoanele în vârstă. Află de ce!

Lentilele progresive sunt o soluție ideală pentru persoanele în vârstă. Află de ce!

Redactor Alexa Galgau

Când ajungi la o anumită vârstă, ochii sunt primii care cedează din cauza acesteia. Funcția lor devine tot mai slabă și nu puțini sunt oamenii care trebuie să cumpere două perechi de ochelari, pentru că au probleme atât cu vederea la distanță, cât și cu cea la apropiere. O altă variantă ar fi să își cumpere ochelari care au lentile cu două dioptrii, însă acelea au o linie inestetică la mijloc, pe care nu mulți o agreează.

Din fericire, avansul tehnologic permite acum crearea unor lentile multifocale, fără linii vizibile, care oferă avantajul de a putea vedea la orice distanță. Află mai multe despre lentilele progresive!

 

Lentile progresive pentru o vedere optimă

Lentilele bifocale sunt create pentru a vedea la distanțe mari și foarte mici, însă nu ajută și pentru distanțele intermediare. Cu alte cuvinte, nu sunt adaptate tuturor nevoilor celor care au nevoie de ochelari. Pentru ca aceștia să vadă cât mai clar obiectele de la distanță intermediară, trebuie să își miște capul în sus și în jos, pentru a vedea care parte a lentilei funcționează mai bine.

Se pare că ochelarii cu lentile bifocale te mai expun și riscului de a avea probleme de postură, în cazul în care petreci mult timp în fața calculatorului, pentru că trebuie mereu să te dai în spate și să miști capul pentru a vedea mai bine, ceea ce nu este benefic pentru coloană, care deja suferădin cauza faptului că stai prea mult timp jos.

Tocmai din aceste motive au fost inventate lentilele progresive. Ele sunt gândite astfel încât să imite vederea naturală. În loc să fie aibă proprietățile a două sau trei tipuri de lentile cu dioptrii diferite, cele progresive se adaptează distanței focale și creează o trecere naturală de la o distanță la alta, fiind excelente și pentru distanțele intermediare, nu doar pentru cele mari sau mici.

Marele avantaj al lentilelor progresive este că nu au liniile acelea deranjante, care creează o trecere bruscă de la o dioptrie la alta. „Saltul” acesta este foarte obositor pentru ochi și uneori creează chiar și o stare de amețeală sau greață. O lentilă progresivă are trei zone principale: pentru distanță mare (în partea de sus), pentru distanțe intermediare (la mijloc) și pentru distanțe mici (jos).

Avantajele lentilelor progresive

Principalele avantaje ale lentilelor progresive te vor convinge să începi și tu să le folosești dacă ai probleme cu vederea:

  • te ajută să vezi clar pe arii mai mari: tehnologia de creare a acestor lentile s-a dezvoltat atât de mult, încât acestea îți pot oferi o vedere clară foarte apropiată de cea naturală, fără să mai fie nevoie să schimbi ochelarii sau să miști capul în sus sau în jos pentru a vedea bine. Lentilele progresive moderne au fost create astfel încât să îi ajute și pe cei care stau la calculator și oferă și o vedere periferică mai bună decât cele de acum câțiva ani.

  • sunt foarte confortabile: spre deosebire de lentilele bifocale, ele nu dau amețeli și este mult mai ușor să te obișnuiești cu ele, mai ales cu modelele mai noi;

  • pot fi puse în rame mai mici: la început, lentilele progresive erau mai mari, pentru a se face trecerea de la un câmp focal la altul, însă în ultimii ani s-au creat modele tot mai compacte, care încap în rame mici, ceea ce înseamnă că poți să fii în pas cu trendurile în materie de ochelari;

  • sunt folosite materiale mai bune pentru lentile: vei observa că lentilele progresive sunt foarte ușoare și subțiri, deoarece sunt făcute dintr-un material plastic de bună calitate. Ele pot fi chiar și cu 50% mai subțiri decât lentilele bifocale.

Nu există dezavantaje majore când vine vorba despre lentilele progresive, dar trebuie să iei în calcul faptul că:

- poate să dureze 2-3 săptămâni până te adaptezi la ele, iar vederea periferică poate să fie afectată în acest timp;

- costul lentilelor progresive este unul destul de mare, așa că nu face această investiție fără să te consulți cu medicul oftalmolog înainte.

Lentilele progresive sunt încă un pas pe care tehnologia l-a făcut spre rezolvarea unor probleme cu care oamenii se confruntă la bătrânețe și pot reduce cu mult disconfortul creat de problemele vizuale.

Descoperă cum să îți alegi ochelarii de vedere în funcție de trăsăturile feței și cum să arăți bine cu ochelari!

Articolul urmator
Polifenolii: ce sunt și cum acționează
Polifenolii: ce sunt și cum acționează
Ce varsta are sufletul tau?
Incepe quiz
Ce varsta are sufletul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.