Suferea de cancer, dar medicii au ignorat-o! Descoperă simptomele care i-au înşelat şi pe doctori!

Suferea de cancer, dar medicii au ignorat-o! Descoperă simptomele care i-au înşelat şi pe doctori!

Redactor Andreea Baluteanu

Poveştile femeilor care merg la doctor, simţind că este ceva în neregulă cu trupul lor, dar sunt trimise acasă, cu un diagnostic şocant de „aşa este normal” din partea medicilor, ne alarmează, dar ne şi responsabilizează în acelaşi timp. Citeşte mai jos povestea unei femei care suferea de o boală nemiloasă, confundată de doctori cu manifestările menopauzei, şi care doreşte acum să ne atragă atenţia asupra simptomelor cancerului uterin!

Bolnavă de cancer uterin, a fost diagnosticată cu... menopauză

Cancerul colului uterin (sau cancer al endometrului) le afectează în general pe femeile de peste 40 de ani, care au ajuns la premenopauză, nu au avut copii sau suferă de obezitate ori diabet. Este o formă mai puţin frecventă de cancer, care poate fi confundată cu instalarea timpurie a menopauzei, deoarece simptomele seamănă înşelător de tare.

Sharon Rae North este o cântăreaţă americană care s-a confruntat cu această regretabilă confuzie. Simptomele ei au fost puse de doctori pe seama menopauzei. Numai uluitoarea intuiţie a femeii a preîntâmpinat agravarea situaţiei.

Sharon declara pentru positivemed.com că, de la 52 de ani, ciclul ei a devenit neregulat, dar doctorul i-a spus că nu este cazul să se îngrijoreze, fiind vorba de manifestări ale perimenopauzei (premenopauzei).

Ca o măsură de precauţie, doctorul lui Sharon a supus-o pe aceasta unui test care să măsoare nivelul hormonului stimulator al foliculilor, secretat de glanda pituitară, care controlează, între altele, ciclul menstrual. Într-adevăr, rezultatul obţinut a fost ridicat, un simptom specific cancerului uterin, dar şi al menopauzei. Medicul a ales să „parieze” pe a doua variantă.

La patru luni după această primă vizită, Sharon a mai primit un semnal de alarmă. Femeia a început să se confrunte cu scurgeri vaginale apoase, fără miros, un alt simptom al cancerului uterin, pe care, din nou, doctorul său l-a pus pe seama menopauzei.

A fost momentul în care cântăreaţa a decis să ceară şi o a doua părere. Cu o încredere admirabilă în intuiţia ei, Sharon a ales să ignore părerile medicului şi a consultat un al doilea doctor. Prima întrebare a acestuia s-a dovedit edificatoare: „Aveţi cazuri de cancer în familie?”. La răspunsul ei pozitiv, medicul a cerut teste suplimentare, care au indicat diagnosticul cu exactitate: cancer al corpului uterin (cancer al endometrului). Sharon a fost imediat supusă unei histerectomii (intervenție chirugicală de îndepărtare a uterului, ovarelor şi trompelor uterine).

Datorită insistenţelor sale şi deciziei de a-şi asculta propriul trup, afecţiunea a fost descoperită la timp, iar femeia nu a avut nevoie de chimioterapie. Însă a primit o veste proastă: aceea că suferă de Sindromul Lynch, o afecţiune care presupune un risc crescut de dezvoltare a mai multor tipuri de cancer.

Ca şi în cazul celorlalte supravieţuitoare de cancer de sân sau de col uterin, şi Sharon vrea să reîntărească mesajul importanţei intuiţiei, a ascultării propriului trup şi a consultării unui medic (sau doi, sau trei), de îndată ce simţi că ceva este în neregulă cu tine.

Tu ce părere ai? Consideri că semnalul de alarmă tras de Sharon Rae North asupra simptomelor cancerului uterin este unul util pentru noi, femeile de pretutindeni?

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
Ce scade glicemia noaptea: lista alimentelor de care ai nevoie
Ce scade glicemia noaptea: lista alimentelor de care ai nevoie
Ce dar ți-au oferit zeii?
Incepe quiz
Ce dar ți-au oferit zeii?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (37)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.