Beauty Fridays

Cum să-ți desfunzi nasul în 20 de secunde

Luni, 24.10.2016
de Alexa Galgau

Pentru că suntem în toiul sezonului ploios și friguros, cei mai mulți dintre noi ne confruntăm în această perioadă cu simptome ale răcelii, mai ales pentru că virozele se răspândesc foarte ușor acum. Nasul înfundat și care curge este unul dintre cele mai comune simptome ale răcelilor și, deși este o modalitate a corpului de a scăpa de microbi, este cât se poate de neplăcut. Cei mai mulți oameni apelează la ajutorul picăturilor de nas, dar există și metode mai simple de a-l desfunda, astfel încât să poți respira din nou.

Află cum să îți desfunzi nasul în doar 20 de secunde prin cele mai simple metode, care nu implică folosirea medicamentelor!

Cum să îți desfunzi nasul rapid

Nasul se înfundă atunci când sistemul limfatic se umple de fluide, ducând la inflamarea membranei mucoase din el. Pentru a elimina microbii care au invadat corpul, aceasta începe să producă mai mult mucus. Așadar, deși nu ne place prea mult când ne curge nasul, această mică neplăcere este, de fapt, foarte necesară pentru corp. 

Sinusurile se pot inflama și ele din cauza acumulării de lichide, provocând înfundarea nasului și acele dureri de cap specifice, precum și senzația de presiune la nivelul feței. 

Mucusul din căile nazale nu trebuie eliminat complet, pentru că este foarte util. Poți să desfunzi nasul fără a afecta membranele mucoase, pentru a putea respira ușor în timp ce corpul se vindecă. Există câteva metode rapide de a desfunda nasul:

1. Presiunea anumitor puncte de pe frunte

Prin aplicarea presiunii asupra anumitor puncte de pe corp - în cazul acesta, de pe cap - poți muta fluidul care se acumulează și provoacă respectiva inflamație. Unul dintre cele mai bune puncte de aplicat presiune în cazul sinusurilor se află chiar în gură. Pentru a scăpa rapid de nasul înfundat, presează limba de cerul gurii cât poți de tare, în timp ce apeși cu degetul între sprâncene. Menține această presiune timp de 20 de secunde și vei începe să te simți mult mai bine, iar odată ce elimini presiunea, vei simți cum fluidul începe să se „relaxeze” și să se mute spre spatele gâtului. 

Dacă această metodă nu funcționează pentru tine, alternează între presiunea dintre sprânce și cea aplicată asupra cerului gurii. Astfel, osul care leagă căile nazale de gură se mișcă înainte și înapoi, iar congestia se diminuează. 

2. Presiunea de-a lungul sprâncenelor

Atunci când nasul este mai degrabă înfundat în partea de sus și simți o inflamație în zona din spatele ochilor, poți să folosești altă metodă de a desfunda nasul cu ușurință, în doar 20 de secunde. Nu trebuie decât să masezi de-a lungul sprâncenelor, prinzându-le între degetul mare și degetul arătător. Pornește din centru înspre tâmple și ține capul aplecat, sprijinindu-te în coate pe o masă. Presează în centru, iar când simți că se mută fluidul, începe să îl împingi înspre tâmple, oprindu-te la mijlocul sprâncenelor. Oprește-te acolo, aplică presiune, apoi mută-te spre capătul sprâncenelor. Aici, aplică o presiune constantă și realizează mișcări circulare, pentru a dispersa fluidul din zona frunții.

3. Masajul feței

Masajul funcționează perfect pentru alte părți ale corpului, relaxându-le profund, iar cel al feței te poate scăpa de simptomele neplăcute ale inflamării sinusurilor. 

Folosește vârfurile degetelor pentru a presa cu fermitate de-a lungul claviculelor, de sus în jos, astfel încât să drenezi sistemul limfatic. Dacă masezi corect zona, vei începe să simți nevoia de a curăța gâtul, iar urechile ți se vor defunda datorită presiunii eliberate. 

A doua tehnică pe care poți să o aplici presupune despărțirea degetelor în „V”, plasarea lor sub urechi și „pomparea” zonei, pentru a pune în mișcare sistemul limfatic și a face fluidul acumulat la nivelul acestuia să se miște. Repetă mișcarea timp de 20 de secunde și vei începe să te simți mult mai bine. 

Indiferent de motivul pentru care ai nasul înfundat, nu trebuie să te grăbești să folosești medicamente imediat, ci poți încerca aceste metode simple de drenaj a sistemului limfatic. Acum știi cum să îți desfunzi nasul prin doar câteva mișcări simple, așa că răcelile vor deveni mult mai suportabile!

Descoperă și câteva trucuri simple prin care poți să scapi de răceală! Dacă acestea nu funcționează, prepară o delicioasă supă de usturoi!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016