Sperăm că ai auzit până acum vorbindu-se despre sindromul Stockholm doar în filme sau în literatura de specialitate, deoarece această afecţiune, rezultată în urma unei agresiuni la care victima a fost supusă, este extrem de serioasă. Psihologii, psihiatrii şi forţele de poliţie au încercat mult timp să definească fenomenul şi să demonstreze dacă are sau nu o bază reală.
Află din rândurile de mai jos ce este sindromul Stockholm şi cum îl poţi recunoaşte!
Sindromul Stockholm, afecţiunea nejustificată a victimei faţă de agresorul său
Sindromul Stockholm este definit drept tendinţa victimei de a dezvolta sentimente de compasiune, înţelegere sau chiar afecţiune pentru agresorul său, pe care îl identifică în unele situaţii cu un potenţial salvator. Această afecţiune de natură psihologică se întâlneşte nu numai în cazurile clasice de luare de ostatici, dar şi la persoanele care au fost răpite, torturate, violate sau abuzate şi, cel mai grav, nu va lua sfârşit odată ce agresiunea încetează să se mai producă.
Termenul se referă la un caz celebru de luare de ostatici care a avut loc în Suedia, unde angajaţii unei bănci au fost ţinuţi captivi de doi bărbaţi în august 1973. Odată eliberaţi, comportamentul prizonierilor dezvăluia nu numai că înţelegeau şi acceptau comportamentul agresorilor, dar şi că formaseră o adevărată legătură cu aceştia, considerând că fuseseră trataţi blând şi chiar că trăiau graţie lor.
Termenul de „sindromul Stockholm” a fost folosit prima dată de psihiatrul criminalist Nils Bejerot şi de atunci specialiştii au încercat încontinuu să îi găsească o explicaţie. Conform acestora, sindromul Stockholm apare în momentul în care o persoană normală suferă un atac terifiant, violent, este privată de libertate sau de o parte a drepturilor sale. Victima va experimenta un proces de infantilizare, conform spuselor medicului Frank Ochberg, care a definit conceptul pentru FBI în anii '70. Astfel, captivului i se vor limita drastic activităţile permise şi va ajunge să depindă de agresorul său pentru a-şi îndeplini nevoile de bază, precum mâncatul sau mersul la toaletă. Trăind într-o teamă perpetuă, el va ajunge să perceapă cele mai mici gesturi de bunăvoinţă ale agresorului ca fiind adevărate acte de bunătate şi se va autoconvinge că pentru a supravieţui trebuie să îl mulţumească pe acesta.
Mai departe, sindromul Stockholm nu este dezvoltat doar de victime, fiind prezent uneori şi în cazul agresorului. În timpul crizei ostaticilor din anii '70, unul dintre răpitori a făcut declaraţii şocante, afirmând că a fost prins de poliţie din cauza victimelor, care i-au făcut pe plac şi l-au determinat astfel să se ataşeze de ei şi să îi fie imposibil să îi ucidă.
Desigur, există şi voci care afirmă că sindromul Stockholm nu este real şi că e vorba doar despre o apropiere anormală între victimă şi agresor, cauzată de teroare sau de traumă. Termenul nu a fost inclus în toate manualele de psihiatrie, ceea ce întăreşte şi mai tare confuzia din jurul său. Unii specialişti cataloghează relaţia specială dintre agresat şi agresor drept instinct de supravieţuire: victima încearcă în mod subconştient să se identifice cu agresorul, să îl înţeleagă, să comunice cu el în mod normal, tocmai pentru a putea rezista în ambientul de teroare pe care i-l impune acesta.
Real sau nu, sindromul Stockholm reflectă o tragedie: aceea că, deseori, victima ajunge să accepte acţiunile agresorului, să îi ia apărarea, să se considere vinovată pentru ceea ce a păţit şi, mai rău, să refuze să îl părăsească sau să îi ia apărarea în faţa salvatorilor, pe care îi consideră acum ca fiind inamici.
Cum recunoşti Sindromul Stockholm
Sperăm că nu te-ai regăsit vreodată în situaţia de a dezvolta sindromul Stockholm și că nu cunoşti vreo persoană care să fi suferit de această problemă psihică. Iată care sunt simptomele prin care poate fi recunoscut Sindromul Stockhlom:
- victima ia apărarea agresorului şi insistă că tratamentul la care a fost supusă a avut şi părţi pozitive;
- victima se simte ruşinată şi/sau responsabilă pentru actele atacatorului;
- victima se opune încercărilor de a fi eliberată şi rămâne loială atacatorului său, în ciuda tuturor chinurilor la care a fost supusă;
- victima încearcă să găsească motive ale agresiunii la care a fost supusă;
- victima încă este convinsă că agresorul va ajunge la ea, chiar dacă acesta este închis sau mort.
Dacă ai identificat unul dintre aceste simptome și bănuieşti că o persoană dragă ţie este afectată de sindromul Stockholm, specialiştii te sfătuiesc să vorbeşti cu ea şi să încerci să o convingi să caute ajutor. Din păcate, această afecţiune este cât se poate de serioasă.
Tu erai familiară cu fenomenul sindromului Stockholm? Acum ştii mai multe despre această afecţiune! Descoperă aici şi semnele abuzului psihic!
Urmareste-ne pe Google News
