Cum să rămâi tânără și frumoasă: sfaturi de la budiști

Marţi, 06.12.2016
de Mihaela Onofrei

Budismul este religia a peste 300 de milioane de oameni și are adepți pe toate continentele. Însă budismul este mai mult decât atât; este un mod de viață și o filosofie. Ea explică scopul vieții, nedreptatea și inegalitatea din lume și oferă un cod de practici care pot duce la o viață fericită prin meditație. Află secretul fericirii din lecțiile de viață oferite de înțelepți!

Nu renunța niciodată

Cea mai importantă lecție de viață pe care călugării budiști ne-o oferă este să nu renunțăm la a face un lucru până nu încercăm de cel puțin trei ori (chiar și patru). Trebuie să găsim mai multe abordări de rezolvare a problemelor și să le încercăm pe toate. De obicei, cele mai bune șanse de reușită se pierd pentru că renunțăm de la început să mai încercăm. Încăpățânarea este virtutea oamenilor de succes.

Răbdarea este o virtute

Pentru a avea o viață sănătoasă, este important să ne canalizăm energia spre lucruri pozitive. Răbdarea este fundamentală pentru reușite, deoarece doar cel care așteaptă va fi răsplătit. Având răbdare, putem trece peste orice obstacol. De asemenea, ea este direct legată de sănătate. Cei care nu au răbdare tind să se enerveze și să se supere. Păstrându-ne cumpătul, ne îmbunătățim calitatea vieții.

Lasă-ți egoul deoparte

Atunci când nu îți mai hrănești egoul, spun budiștii, e mai ușor să accepți și să beneficiezi de pe urma a ceea ce primești. Primul pas este să te oprești din a te compara cu ceilalți. Nu lua personal ceea ce îți spun ceilalți și lasă-ți deoparte dorințele de a fi superior în raport cu ceilalți. Toți oamenii sunt unici și fiecare om are scopul său pe pământ. Nimeni nu este superior și nimeni nu este inferior. De cele mai multe ori, problemele vin din mintea noastră, ele neexistând în realitate. Fricile, grijile și nehotărârile sunt principalele obstacole care ne despart de o viață fericită. Detașează-te de ele și te vei simți mult mai bine.

Fericirea vine din interior, dar și din exterior

Mintea noastră poate să ne fie cel mai bun prieten, dar și cel mai rău dușman. Detașarea de gândurile negative este primul pas spre fericire. Însă acest lucru nu este suficient. Trebuie să ne umplem mintea de gânduri pozitive și să vedem binele chiar și în cele mai rele lucruri. Mai mult, fericirea nu va fi deplină dacă nu este dată mai departe. Răspândirea fericirii este ultima etapă a unei vieți împlinite prin satisfacția care vine odată cu ea. A fi un om bun îți permite să experimentezi cea mai înaltă treaptă a mulțumirii de sine.

Fii blândă și flexibilă

„Bumbac la exterior, oțel la interior”, spune un vechi proverb taoist. Asta înseamnă că trebuie să fim blânzi, dar nu slabi. Puterea vine din blândețe. Oricine se poate enerva, dar câți se pot stăpâni? Blândețea este virtutea oamenilor puternici care pot să se muleze pe diferite caractere și care pot înțelege nevoile tuturor oamenilor. Știința de oameni este cea mai importantă formă de cunoaștere pe care cineva o poate avea.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (5)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016