Beauty Fridays

Cum să te porți cu oamenii ipocriți

Luni, 04.07.2016
de Alexa Galgau

Ipocrizia este adânc înrădăcinată în psihicul omului și foarte mulți dintre noi dăm dovadă, măcar de câteva ori în viață, de un nivel minim de ipocrizie, pentru că aceasta este natura umană. Totuși, există și persoane care par să întreacă orice limite cu ipocrizia lor și care ilustrează perfect zicala „Fă ce zice popa, nu ce face popa”. Acești oameni te pot păcăli la început, dar ajung să te irite tot mai mult pe măsură ce încep să își dea arama pe față.

Probabil că nu știi exact cum să reacționezi atunci când ai de-a face cu ei, așa că citește câteva sfaturi despre cum să te porți cu oamenii ipocriți, ca să îți fie mai ușor să interacționezi cu ei!

Cum să interacționezi cu oamenii ipocriți

Este clar că nu poți să scapi de toți oamenii ipocriți din viața ta, mai ales pentru că sunt foarte mulți. De cele mai multe ori, este nevoie să ai de-a face cu ei zi de zi, la muncă sau, chiar mai rău, acasă, dacă fac parte din familia ta. Așadar, nu îți rămâne decât să te înarmezi cu răbdare și să încerci să înveți să interacționezi cu ei astfel încât să îți protejezi nervii.

Când oamenii ipocriți îți dau sfaturi

Una dintre cele mai enervante situații este aceea în care un om ipocrit îți dă ție sfaturi de viață, deși nu este deloc în măsură să facă acest lucru. Persoanele care suferă de ipocrizie au un talent aparte în a da sfaturi, deși ele nu și le urmează niciodată. E posibil să te simți criticată aspru și pe nedrept. În astfel de momente, cel mai bine este să nu uiți un lucru important: de multe ori, sfaturile respective chiar vin dintr-o intenție bună. Faptul că tu observi ipocrizia nu înseamnă că persoana de lângă tine nu îți vrea binele. De altfel, se întâmplă adesea ca propriii părinți sau chiar partenerii de viață să ne spună cum ar trebui să ne purtăm sau să acționăm, deși ei ar face exact opusul (de exemplu, un părinte fumător care îi spune copilului său să nu fumeze).

Așadar, deși tendința inițială este să ignori complet ceea ce a spus omul ipocrit, soluția cea mai rezonabilă este să analizezi într-adevăr dacă sfatul respectiv te poate ajuta sau nu. Dacă este un sfat bun, nimic nu te oprește să îl aplici, iar ipocrizia poate fi trecută cu vederea. La urma urmei, pentru tine nu este atât de important dacă ei își urmează propriile sfaturi sau nu. În cazul în care primești un sfat cu adevărat bun, mulțumește-i persoanei pentru el. Dacă sunteți în relații apropiate, poți să o întrebi dacă și ea ar face sau a făcut la fel într-o situație similară, doar pentru a puncta într-un mod subtil ipocrizia. Șansele sunt mici să se corecteze, dar tu poți încerca, atâta vreme cât nu îți afectează relația.

Când oamenii ipocriți bârfesc...

Bârfa este o altă pasiune adesea îmbrățișată de oamenii ipocriți, iar acest lucru se întâmplă în mod special la muncă. De câte ori nu se întâmplă ca un grup de colegi sau colege să se adune și să înceapă să bârfească o persoană, judecând-o aspru? Fiecare dintre noi poate cădea în păcat: de multe ori judecăm pripit și criticăm niște acțiuni de care și noi ne-am făcut vinovați cândva.

Cu toate acestea, dacă tu ești o persoană discretă și ai de-a face cu un om ipocrit care începe să bârfească intens pe altcineva, deși nici el nu este ușă de biserică, e posibil să te pierzi cu firea foarte ușor, pentru că ți se va părea nedrept. Sfatul nostru în această situație s-ar putea să nu te încânte prea mult: atitudinea cea mai potrivită este cea calmă, în care pur și simplu nu reacționezi la vorbele celuilalt și nu îi dai „apă la moară”. Tăcerea este o bună metodă de a dezaproba fără a mai stârni alte discuții și de a scăpa mai repede de persoana ipocrită, care va vedea că nu are „succes” și te va lăsa în pace.

Când este cazul să rupi legătura cu oamenii ipocriți

Uneori nu ai ce să faci și trebuie să accepți ipocrizia altora, mai ales dacă sunt persoane apropiate sau colegi de muncă. Totodată, trebuie să fii conștientă de faptul că șansele să se schimbe sunt minime.

Există și situații în care trebuie să ai curajul să rupi legătura cu un om ipocrit dacă simți că acesta are o influență negativă asupra ta. Poate să fie vorba de prieteni, de vecini ori de rude îndepărtate. Pentru că, dacă stai să te gândești, tocmai faptul că pretinzi că simpatizezi persoana, când de fapt nu e cazul, este un act de ipocrizie.

Este dificil să îți păstrezi calmul în fața oamenilor ipocriți, însă de multe ori este necesar - poți considera că este un exercițiu de voință!

Descoperă și șapte comportamente pe care o femeie puternică nu le tolerează și cinci lucruri pentru care nu ar trebui să îți ceri niciodată scuze!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (4)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016