Beauty Fridays

Cum sa te motivezi: 5 metode sustinute stiintific

Joi, 22.10.2015
de Viorica Ghinea

Probabil ca auzi des in jurul tau ca trebuie sa fii optimista si hotarata pana la capat, daca vrei sa reusesti. Insa multe dintre aceste sfaturi suna bine doar in teorie, caci in practica lucrurile stau cu totul altfel. Totusi, care este secretul pentru a ajunge in top? Cu siguranta exista unul, avand in vedere ca in jurul nostru sunt multi oameni de succes. Afla de la cercetatori cum sa te motivezi! Raspunsurile lor iti vor merge direct la inima.

femeie motivata

Cum sa te motivezi: raspunsul specialistilor

1. Fii fericita fara vreun motiv anume.

Nu mai fi atat de dura cu tine si nu te mai invinui pentru tot ceea ce nu iti iese asa cum doresti. Lasa in urma remuscarile trecutului si incearca sa iti mentii constant o stare de fericire interioara. Acel sentiment care te implineste si te face sa zambesti fara un motiv anume, nu acela in care te prefaci in fata celorlalti ca totul iti merge ca pe roate. Specialistii te sfatuiesc sa nu privesti intr-un mod trist nici macar evenimentele neplacute. Plange, tipa si fa orice te ajuta sa te eliberezi, dar gata, dupa o ora sau doua, da totul uitarii si priveste viata cu alti ochi.

2. Alege-ti prietenii cu intelepciune.

Carlin Flora, autoarea cartii "Friendfluence", vorbeste despre importanta prieteniei in viata de zi cu zi. Cercetatorii au demonstrat de-a lungul timpului cat de mult conteaza stilul alimentar si activitatile sportive, dar nu au luat in considerare si relatiile sanatoase ori toxice pe care le poti avea cu cei din jur. Faptul ca te afli intr-un grup cu aspiratii inalte te poate inspira mai mult decat iti imaginezi. Insa, la polul opus, daca ai prieteni care se plang mereu de viata lor, dar nu iau niciodata masuri, nu vei mai sti nici tu cum sa te motivezi.

3. Fixeaza-ti obiective realiste intr-o lista de tipul must-do.

Recunoaste! De cate ori nu ti-ai impus indeplinirea unor teluri greu de atins? Iar in momentul in care nu ai reusit ceea ce ti-ai propus initial, ai simtit cum iti fuge pamantul de sub picioare si cum motivatia ta scade spre zero. Conform cartii „Getting things done: the art of stress-free productivity",  atunci cand iti faci un plan sigur (alcatuit pas cu pas), ti se fixeaza cumva in minte ca trebuie sa realizezi acel lucru orice ar fi. Nu sari direct la activitati dificile, ci incepe cu unele pe care le poti realiza rapid. Astfel, vei sti cum sa te motivezi mai usor, cu atat mai mult cand vei observa ca ceea ce iti doresti se construieste caramida cu caramida, incet, dar sigur.

femeie organizata

4. Munceste mai putin, dormi mai mult.

Daca pana acum faceai contrariul, nu este de mirare ca lucrurile nu ti-au iesit chiar asa cum sperai. Intr-un studiu realizat pe 400 de angajati, cercetatorii au descoperit ca somnul insuficient, adica mai putin de 6 ore pe noapte, este unul dintre factorii care scad productivitatea muncii. Un alt studiu realizat recent de catre specialistii de la Universitatea Harvard a scos la iveala faptul ca firmele americane pierd 63.2 miliarde de dolari din cauza privarii de somn a angajatilor. Cercetarile nu s-au oprit aici. Dupa ce niste jucatori de baschet au fost sfatuiti sa doarma aproximativ 10 ore intr-o noapte, a doua zi performanta lor s-a imbunatatit semnificativ.

5. Sarbatoreste dupa fiecare progres.

Cunosti acele momente cand un caine este recompensat cu o mica gustare pentru ca si-a facut bine numarul de scena? Inspira-te din sfaturile specialistilor si fa si tu acelasi lucru. Oamenii de succes stiu acest lucru si au grija nu doar sa se motiveze pe ei, ci si pe angajatii lor. Nu degeaba multe firme isi recompenseaza periodic angajatii cu tot felul de bonusuri. Companiile cu un sistem inteligent in spate stiu perfect ca doar asa isi pot motiva angajatii nu doar sa munceasca mai mult, dar si sa ii pastreze in cadrul firmei.

Atunci cand nu stii cum sa te motivezi, apeleaza la aceste tehnici simple, dar extrem de importante in drumul tau catre succes. Ele sunt cele care fac diferenta dintre un om implinit pe toate planurile si unul care se uita frustrat la cei din jur cum isi indeplinesc visurile. Nu mai are sens sa te intrebam din care categorie vrei sa faci parte.

Citeste si aceste sfaturi inteligente care te vor ajuta sa ai succes in viata!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016