Domeniul în care activează cele mai multe persoane cu tulburări psihice

Domeniul în care activează cele mai multe persoane cu tulburări psihice

Redactor Alexa Galgau

Fiecare om se întreabă care este secretul succesului în carieră. Să fie ambiția, hărnicia, oportunismul sau creativitatea? Toate joacă un rol important, desigur, dar probabil nu te-ai fi gândit niciodată că o mare parte dintre persoanele care ocupă funcții de conducere, de exemplu, au o latură destul de întunecată și prezintă simptome ale... psihopatiei. Se pare că în anumite domenii de activitate excelează cei care au tulburări psihice, tocmai pentru că sunt diferiți din punct de vedere mental și emoțional.

Află care sunt domeniile în care activează cu succes persoanele care suferă de psihopatie, una dintre cele mai grave și periculoase tulburări psihice!

Tulburările psihice și succesul în carieră

Tu cum ai defini succesul în carieră? Pentru majoritatea oamenilor, succesul înseamnă să ajungă în funcții de management și să câștige mulți bani, obținând în același timp și o recunoaștere tot mai mare pentru realizările lor. Deși nu toată lumea are aspirații atât de înalte, se pare că oricum nu oricine poate să ajungă cu ușurință atât de sus, mai ales dacă nu are anumite trăsături psihice, multe dintre ele nefiind tocmai de dorit.

Mai exact, în urma studiilor, a ieșit la iveală faptul că persoanele care ajung cel mai ușor în funcții de conducere și care fac averi imense din afaceri sunt cele care suferă de psihopatie. Topul meseriilor/domeniilor în care activează persoane cu această tulburare psihică este următorul:

1. CEO

2. Avocatură

3. Media (TV/Radio)

4. Vânzări

5. Chirurgie

6. Jurnalism

7. Polițist

8. Preot (!)

9. Bucătar

10. Funcționar civil

Însă nu trebuie să înțelegi greșit psihopatia în această situație. Nu toți psihopații sunt criminali în serie, care omoară fără nicio remușcare (deși, dacă ar omorî, nu ar avea, într-adevăr, probleme mari de conștiință). Există diverse grade de psihopatie. Unele persoane au o psihopatie foarte „ușoară”, iar altele au o formă puternică. Cei mai mulți psihopați nu știu că sunt bolnavi și o mare parte dintre ei nu află niciodată, tocmai pentru că pot duce o viață aparent normală.

Psihopatia este o tulburare de personalitate care se manifestă prin lipsa empatiei, sentimente superficiale (și aproape o lipsă completă a fricii sau anxietății), toleranță ridicată la stres, răceală față de oameni, tendința de manipulare, egocentrism, lipsa conștiinței, impulsivitate și iresponsabilitate.

Nu toți psihopații prezintă toate aceste simptome și nu toți sunt oameni care trebuie internați la ospiciu. Uneori este greu chiar și pentru cei din jur să își dea seama că o persoană este psihopată, pentru că marele talent al unui astfel de bolnav este să simuleze normalitatea. Psihopații sunt actori foarte buni și se prefac că au sentimente, însă înăuntrul lor sunt complet lipsiți de acestea. Motivul pentru care nu își dau seama că au o problemă este pentru că nu au avut niciodată empatie sau sentimente profunde, ceea ce înseamnă că nu au cu ce compara.

În vreme ce psihopatia este o boală nuanțată, se pare că de multe ori ea conduce și către o carieră de succes. Dacă stai să analizezi, calitățile de care ai nevoie ca să fii un CEO bun sunt adesea defavorabile relațiilor interumane, dar benefice pentru afaceri. Astfel, a fi lipsit de teamă, ambițios, tolerant la stres, manipulativ și dispus să ignori complet sentimentele altora se pot dovedi trăsături indispensabile pentru un om de afaceri de succes, chiar dacă nu sunt dezirabile în viața de zi cu zi. Capacitatea de a lua decizii obiective, detașate de sentimentalisme și fără nicio urmă de vinovăție se dovedește un adevărat atu în acest caz. Meseriile prezentate mai sus au nevoie, mai mult sau mai puțin, de aceste trăsături de personalitate (deși nu prea înțelegem de ce meseria de preot apare în lista respectivă!).

La polul opus, există domenii de activitate în care nu pot lucra niciodată psihopați, pentru că nu ar putea să se descurce bine. Este vorba despre domeniile în care e nevoie de empatie și de meseriile care implică lucrul cu oamenii:

1. Îngrijitor

2. Asistentă medicală

3. Terapeut

4. Artizan

5. Stilist

6. Voluntar

7. Profesor

8. Artist

9. Doctor

10. Contabil

Așadar, psihopatia, una dintre cele mai periculoase tulburări psihice, prezintă câteva simptome care pot fi avantajoase în anumite domenii de activitate, adică cele în care empatia și sentimentul de vinovăție nu sunt utile, ci dimpotrivă.

Iată cum să îți dai seama dacă bărbatul cu care te întâlnești este un psihopat!

Articolul urmator
Cele mai sănătoase băuturi alcoolice
Cele mai sănătoase băuturi alcoolice
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - psihologie

    1. 8 exerciții antistres pe care le poți face acasă (599 vizite)