Două zodii care au descoperit elixirul tinereții

Luni, 10.10.2016
de Alexa Galgau

Ai observat vreodată că anumiți oameni reușesc să își mențină spiritul și trupul tinere indiferent de vârsta pe care o au? Dacă da, cu siguranță te-ai întrebat până acum care este secretul acestor oameni veșnic în formă. Se pare că modul de a privi viața și căile pe care le urmăm de-a lungul existenței noastre ne influențează mai mult decât am crede în această privință.

Există două zodii care par să fi descoperit elixirul tinereții! Ele trăiesc mult și au vieți liniștite și armonioase, datorită personalității lor și scopului pe care și-l aleg în viață.

Află care sunt aceste două zodii care se bucură de tinerețe fără bătrânețe!

Cele două zodii care au descoperit elixirul tinereții

Racul

Persoanele născute în zodia Rac au toate calitățile necesare pentru a duce o viață lungă, liniștită și plină de realizări. Chiar dacă aceasta este cea mai sensibilă zodie din horoscop, fiind guvernată de Lună, tocmai această sensibilitate este cea care îi dăruiește Racului elixirul tinereții.

Toată existența Racului orbitează în jurul sentimentelor și a relațiilor cu cei din jur. Racul este dispus să facă sacrificii enorme pe altarul iubirii, pentru că împlinirea pe plan sentimental este cea mai mare dorință a sa. Deși trebuie să treacă prin adevărate probe de foc până își găsește sufletul pereche, atunci când se întâmplă acest lucru, Racul este dedicat în totalitate relației sale și apoi familiei pe care și-o formează. Casa unui Rac este un cuib al iubirii, primitor și plin de înțelegere pentru cei care trăiesc în el.

Nu există partener mai dedicat decât cel născut în această zodie de apă, iar faptul că este capabil de o iubire la care alții doar visează este ceea ce îi menține sufletul tânăr și corpul sănătos.

Atunci când trăiește în mediul potrivit, Racul își croiește o viață frumoasă, în care familia și prietenii reprezintă nucleul. Pentru a putea să ofere celor dragi tot ceea ce au nevoie, Racul muncește enorm și, dacă este motivat, poate să fie neașteptat de creativ, prezentând în același timp și calități de lider. Reușitele de la muncă și pacea de acasă îl fac cu adevărat fericit.

Poate că elixirul tinereții în cazul Racului este tocmai faptul că nu se lăcomește. Nu vrea luna de pe cer și nu se lasă măcinat de ambiții deșarte. Dacă are ceea ce își dorește, adică iubire, este perfect mulțumit, iar acest lucru se reflectă în longevitatea sa ieșită din comun.

Balanța

A doua zodie care pare să dețină rețeta elixirului tinereții este Balanța, care este însăși definiția echilibrului interior. După cum putem învăța și de la marii înțelepți ai lumii, capacitatea de a crea o armonie interioară este una dintre rețetele unei vieți lungi și fericite.

Balanța poate părea o persoană superficială uneori, dar nu este neapărat adevărat. De fapt, ea are o înțelepciune nativă, care o ajută să privească viața altfel decât alte zodii. Balanțele sunt persoane justițiare, care caută armonia în orice și nu acceptă conflictele în viețile lor. În plus, ele nu se stresează foarte mult, nici măcar atunci când lucrurile iau o întorsătură nefavorabilă. Mereu capabile să își păstreze calmul și buna dispoziție, persoanele născute în această zodie de aer sunt ca niște maeștri zen în comparație cu alte persoane din jurul lor.

Un alt avantaj pe care îl au Balanțele este că sunt mari iubitoare de frumos, fiind pasionate de tot ceea ce înseamnă artă. Ele nu pot trăi fără să-și hrănească sufletul cu ceva frumos în fiecare zi, iar acesta este un lucru pe care cei mai mulți oameni îl uită în vârtejul grijilor de zi cu zi. Nativii se înconjoară cu lucruri care le fac realmente plăcere și se poate spune că tind chiar către hedonism, dar nu destul pentru a-și face singuri rău. Pur și simplu iubesc viața și tot le poate oferi aceasta. Tocmai de aceea, se bucură de artă, de mâncare, de haine, de sex, de dulciuri, de muzică și de un milion de alte lucruri.

Nici nu este de mirare că Balanța se menține mereu tânără, având în vedere că nu își lasă sufletul să îmbătrânească niciodată. Echilibrul interior și iubirea față de toate lucrurile frumoase și plăcute reprezintă elixirul tinereții în cazul acestor persoane.

 

Elixirul tinereții cu siguranță nu este rezervat doar acestor două zodii, ci oricine poate să îl obțină, atât timp cât există dorința de a avea armonie și liniște în viață.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (19)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016