Gândul care te poate ucide

Joi, 06.10.2016
de Eugenia Dinescu

Chiar dacă ideea de autosugestie te umple de scepticism, poate că nu ar trebui să reduci „puterea gândului” la simplul statut de concept New Age. Cel mai bun exemplu? Medicamentele placebo, pilulele care pot reduce simptomele neplăcute ale unei boli chiar şi în absenţa unei substanţe active. Însă aceeaşi putere a minţii care te poate vindeca îţi poate cauza şi neplăceri. Este unul dintre dezavantajele capacităţii umane de a-şi autoinduce o stare: gândurile negative repetate constant pot reduce speranţa de viaţă şi, mai mult decât atât, te pot ucide. Este opusul efectului placebo: efectul nocebo.

Poate că efectul nocebo este un produs al imaginaţiei, însă consecinţele lui sunt cât se poate de reale. Inducerea ideii că o persoană este bolnavă sau simpla autoconvingere poate crea simptomele unei afecţiuni: senzaţia de vomă, migrenele, alergiile şi chiar moartea pot fi induse printr-o credinţă suficient de puternică – aşa se manifestă efectul nocebo. 

Iată cum funcţionează şi cum te poţi feri de capcana efectului nocebo!

Nocebo, termenul în latină pentru „voi face rău”, beneficiază deja de acoperire în literatură medicală.  De exemplu, persoanele care se aşteaptă să moară în urma unei operaţii au un risc mult mai mare de a se recupera mai greu şi de a suferi complicaţii, în ciuda unui prognostic pozitiv oferit de medici. Dacă te-ai simţit vreodată răcită în urma unui vaccin, ai crezut că simpla apropiere de o persoană îţi afectează sănătatea sau te-ai trezit cu o alergie inexplicabilă în urma unui nou tip de mâncare, este posibil să fi fost chiar tu afectată de efectul nocebo.

Chiar şi zvonurile sau miturile auzite pot crea anumite prejudecăţi mentale care să declanşeze simptomele unei boli, în absenţa unei cauze fiziologice. În cadrul unui experiment desfăşurat anul trecut, 100 de studenţi au fost trimiși în Alpii Italieni, la o altitudine de 3 000 de metri. Cu câteva zile înainte, conducătorul experimentului i-a spus unui singur participant că aerul rarefiat poate declanşa o migrenă. Până la sfârşitul primei zile a experimentului, zvonul a ajuns la aproape un sfert dintre participanţi, mulţi dintre ei acuzând dureri atroce de cap.

Mai mult, o analiză a salivei a revelat un răspuns exacerbat al corpului la condiţiile de oxigen redus, inclusiv un nivel mai ridicat al enzimelor asociate cu migrenele cauzate de altitudine. „Indicatorii biochimici s-au schimbat în indivizii expuşi contagiunii sociale”, a declarat conducătorul studiului, Fabrizio Benedetti, medic la Universitatea din Torino.

Cu alte cuvinte, aşteptările negative se pot transmite de la o persoană la alta, uneori chiar prin simpla observaţie - aşa cum se întâmplă atunci când un simplu control stomatologic doare mai mult, doar pentru că o persoană din cabinet acuză dureri insuportabile de dinţi.

Aşadar, pentru a te feri de capcana efectului nocebo, este esenţial să fii întotdeauna conştientă de propriile aşteptări înainte de a lua o nouă pilulă sau de a te autodiagnostica, aşa că nu încerca să sari peste consultul unui medic de specialitate atunci când este nevoie. În cazuri extreme, când credinţa în repercusiunile negative ale unei acţiuni este suficient de puternică, sindromul nocebo poate chiar să inducă moartea. Totodată, este o dovadă a puterii de vindecare a minţii, ceea ce ar putea explica numeroasele cazuri de remisie spontană şi de persoane care se vindecă, aparent, peste noapte.

Tu crezi în forţa autosugestiei? Spune-ne părerea ta în secţiunea dedicată comentariilor!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (9)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016