Bea suc de usturoi cu lamaie si scapa definitiv de colesterolul marit

Miercuri, 16.12.2015
de Alexa Galgau

Zilnic ne "asediem" corpul cu tot felul de substante care mai de care mai toxice. Stilul de viata nesanatos si alimentatia necorespunzatoare sunt principalele cauze ale multor boli grave, insa nu ne dam seama de acest lucru pentru ca ele lucreaza lent si ne degradeaza organismul zi de zi cate putin. Pe termen lung, hrana nesanatoasa ne afecteaza organele vitale, iar cea care sufera cel mai mult, de regula, este inima. In Romania, hipercolesterolemia este una dintre cele mai frecvente afectiuni, iar consecintele ei sunt grave, chiar fatale.

Atat cat poti, trebuie sa incerci sa mai reduci din consumul de grasimi si sa apelezi la remedii naturiste, inainte de a avea nevoie de tratamente complexe cu medicamente. Cu cat incepi mai devreme, cu atat mai bine! Astazi iti oferim un remediu excelent: sucul de usturoi si lamaie!

Suc de usturoi cu lamaie pentru reglarea colesterolului

Partea buna a remediilor naturiste este ca nu sunt periculoase, precum multe dintre medicamentele cu care vindecam o afectiune si ne alegem cu alta. Partea proasta este ca ele isi fac efectul intr-un timp indelungat. De aceea, cel mai bine este sa ai grija de tine cat mai devreme si sa nu lasi problemele sa se adune, pentru ca atunci chiar ca nu vei mai putea scapa cu usurinta de ele, cu atat mai putin printr-un tratament natural, lent. 

Nivelul colesterolului creste cumulativ - fiecare decizie alimentara zilnica influenteaza nivelul acestuia pe termen lung. Nu poate sa creasca peste noapte, la fel cum este imposibil sa fie redus intr-un timp scurt, cu atat mai mult daca factorul genetic este si cel declansator. Colesterolul excesiv se depune pe vasele de sange si provoaca blocaje care impiedica circulatia normala a sangelui, iar in timp pot fi chiar si letale. Cu cat inaintezi in varsta, cu atat inima este mai slabita si nu va mai putea pompa sangele cu aceeasi eficienta, mai ales daca arterele sunt blocate cu placi de grasime. 

Usturoiul si lamaia sunt doua daruri nepretuite de la mama natura, care iti purifica organismul si iti curata sangele. Totodata, aceasta combinatie contribuie si la o rezistenta crescuta a vaselor de sange, reducand riscul de a te alege cu ateroscleroza, o afectiune care iti pune viata in pericol. Nu e de mirare ca acest mix nu este folosit de ieri, de alaltaieri, ci de sute de ani, fiind recunoscut pentru efectele sale in Rusia si Tibet.

Ingrediente:

- 4 catei de usturoi;

- 4 lamai medii;

- 3 litri de apa clocotinda.

Mod de preparare: curata usturoiul si lamaia si feliaza-le, apoi pune-le intr-un vas mare si toarna apa clocotita peste ele. Zdrobeste cat mai bine ingredientele si amesteca bine compozitia. Muta totul in trei borcane sterilizate, inchide-le ermetic si tine-le la frigider timp de trei zile. Amesteca bine continutul, din nou, dupa acest timp, pana obtii o compozitie omogena. 

Ia in fiecare zi cate 50 ml din acest remediu excelent pentru detoxifiere, in cate 3 portii, chiar inainte de mese. Pentru inceput este mai bine sa incepi cu portii mai mici totusi, ca sa poti observa daca acest remediu are vreun efect nefast in cazul tau. Ia cate o lingurita sau o lingura inainte de masa si vezi cum reactionezi. Daca nu observi vreo reactie neplacuta, creste treptat doza in fiecare zi, pana ajungi la cantitatea recomandata. Tratamentul ar trebui sa dureze 40 de zile, in care iti vei curata ficatul si vasele de sange. Pentru ca este foarte puternic, el nu ar trebui facut mai des de o data pe an. 

Chiar daca suna foarte promitator, te incurajam sa discuti cu medicul inainte de a urma orice tratament naturist sau cura de detoxifiere, deoarece acestea pot interfera cu anumite tratamente pe care le urmezi. Ca precautie in cazul acestui suc de usturoi cu lamaie, trebuie sa tii cont de faptul ca poate provoca hiperaciditate gastrica daca esti predispusa la astfel de probleme, deci e posibil sa nu poti sa il urmezi. 

Incearca si tu sucul detoxifiant de usturoi cu lamaie si vei reusi sa iti cureti ficatul si vasele de sange, iar pe termen lung vei fi ferita de bolile cardiovasculare, atat de frecvente si periculoase!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016