Şase modele de genţi pe care să le porţi în 2016

Vineri, 27.05.2016
de Andreea Baluteanu

Accesoriile sunt cel mai adesea cheia care poate transforma un look banal într-unul cu adevărat reuşit! Orice fashionistă se dă în vânt după pantofi şi genţi, mai ales pentru că acestea din urmă au puterea de a da personalitate unui outfit la prima vedere banal, alcătuit dintr-un tricou şi o pereche de jeans.

Descoperă modelele de genţi din 2016 care se află pe buzele tuturor! Ce ai spune dacă ţi-ai „plimba” obiectele preferate cu unul dintre aceste itemuri la modă?

Şase modele de genţi la modă în 2016

Genţi cu lanţ

Genţile cu lanţ nu sunt o prezenţă nouă în tendinţe, ocupându-şi locul binemeritat încă de când Coco Chanel s-a îndrăgostit de ele. În 2016 însă, aceste accesorii au recucerit chiar şi fetele care le priveau cu indiferenţă!

Pe podium, genţile cu lanţ au dat tonul în prezentarea Louis Vuitton. Casa de modă franceză şi-a respectat renumele de „unul dintre cei mai iubiţi producători de accesorii” şi ne-a atras atenţia atât cu genţi cu lanţ colorate, dar şi cu modele negre, cu aer rock. La Gucci, opulenţa specific italiană a asociat mănuşile feminine cu acest model de geantă ladylike, ridicând miza prin motivele goth (şarpele, păianjenii şi capetele de schelete ne trezesc instinctul de aventură în modă).

Cum porţi geanta cu lanţ în 2016? Include-o într-un ansamblu cu aer sport, pentru a-i accentua prin opoziţie feminitatea! Adorăm tot ceea ce poartă Chiara Ferragni, iar combinaţia de rochie albă dantelată, geacă de blugi, tenişi şi geantă cu lanţ Louis Vuitton nu poate decât să ne inspire!

Genți oversized

Genţile mari se poartă de ceva vreme, ai putea argumenta. Însă, în 2016, ele au depăşit dimensiunile obişnuite şi sunt de-a dreptul uriaşe: nu va mai trebui să îţi triezi obiectele de care ai nevoie la plecare, pentru că acum îţi poţi căra şi laptopul în geanta ta de toate zilele!

Marni ne propune în 2016 genţi care seamănă cu pungile încărcate cu care venim de la piaţă, în nuanţe electrice de galben. Chloe are la rândul său un exemplar „gigantic”: umple-l cu flori şi poartă-l atârnat pe umăr, peste o cămaşă boyfriend, alăturat unei codiţe copilăreşti, şi ai dobândit un stil de french girl autentică!

Pentru un echilibru perfect de tendinţe, poartă genţile oversized în combinaţie cu un stil minimalist în 2016!

Genți mini

La polul opus faţă de geanta oversized, The Mini Bag face furori: te va scuti de durerile de spate şi îţi va pune la lucru creativitatea şi disciplina. Da, va trebui să te descurci pe parcursul zilei cu cardul, telefonul şi un ruj!

Chloe ne propune un model absolut adorabil, decorat cu franjuri coloraţi, în care nu ne va încăpea mare lucru, dar care ne va face să ne simţim stilate. Tot colorate sunt şi genţile mini pe care le-am văzut pe podium la Fendi, o adevărată bijuterie într-un outfit all white!

The mini bag va arăta foarte bine într-un ansamblu ladylike: poart-o alături de o rochie cu volane şi te vei simţi cuceritor de liberă!

Genți cu franjuri

Deşi dragostea pentru anii '70 pare să apună încet, încet, genţile cu franjuri se numără printre favorite în materie de accesorii ale anului 2016. Altuzarra este principalul nostru reper: designerul a asociat genţilor decorate cu franjuri ţinute ladylike sau costume masculine în nuanţe de portocaliu, reamintindu-ne de ce iubim libertatea promulgată de această perioadă din istorie!

În ceea ce priveşte sfaturile de bună purtare, trebuie să recunoaştem că ne-am îndrăgostit de ţinuta lui Miroslava Duma: rusoaica îmbracă un outfit relativ simplu, în nuanţe de negru, cu o pereche de pantaloni uşor evazaţi şi o geantă cu franjuri rebelă!

Genți tip sac

Ce alt simbol al lejerităţii poate fi mai puternic decât geanta în stil sac? O poţi atârna neglijent pe un umăr sau o poţi ţine în mână: nu ai cum să greşeşti, orice decizie ai lua!

Louis Vuitton ne-a propus o geantă-sac ce cucereşte tocmai prin simplitatea sa şi pe care o vei adora în combinaţie cu rochiile delicate ale verii. La Stella MCCartney, geanta-sac dobândeşte şi câteva tonuri de galben, care îi accentuează efervescenţa!

Alege un top cu umerii goi, o pereche de blugi cu franjuri (sunt cel mai cool model al momentului), iar geanta-sac se va simţi perfect acompaniată!

Geanta stil clutch

Nu mai trebuie să rezervi clutch-ul pentru petrecerile simandicoase: în 2016, el ia forme masive şi însoţeşte cu dragă inimă şi outfiturile de zi. Pe podium am zărit plicuri supradimensionate la Narciso Rodriguez, iar versatilitatea acestui accesoriu l-a făcut perfect atât pentru outfiturile feminine, în nuanţe dulci, cât şi pentru cele all black!

Nu dorim să contestăm feminitatea clutch-ului: vom urma exemplul lui Aimee Song şi vom purta această geantă dragă a anului 2016 alături de pantaloni scurţi şi un top cu umerii goi. Este un outfit perfect pentru plajă!

Tu deţii în garderobă aceste genţi la modă în 2016?

Surse foto: Hepta, Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (22)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016